Cronica dimineții – Incendiul de la catedrala Notre Dame este sub control

1. Structura de rezistență și cele două turnuri ale catedralei Notre Dame din Paris au fost “salvate și prezervate”, conform pompierilor, după ce un incendiu devastator a cuprins acoperișul și a distrus o turlă a catedralei care s-a prăbușit. Conform investigaţiilor preliminare, procurorii consideră că incendiul a izbucnit accidental. (News.ro)

2. Numărul cazurilor de varicelă s-a triplat în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, anunță Organizația Mondială a Sănătății. Oficialii cred că doar unul din zece cazuri e raportat, iar situația reală ar fi mult mai îngrijorătoare. În Africa, numărul îmbolnăvirilor a crescut de șapte ori, în timp ce Ucraina, Madagascar și India sunt țările cele mai afectate. (BBC)

3. După aplicarea “noului” ROBOR, ratele la creditele în derulare, pentru un credit ipotecar în lei, vor scădea, în primă fază, cu circa 5%, arată calculele realizate de bancheri. Mai exact, un credit ipotecar în derulare are acum o dobândă variabilă totală de 5,55%, iar în noile condiţii dobânda variabilă totală va fi de 4,71%. De asemenea, se vor reduce şi ratele la creditele de consum, cu circa 1,5%, potrivit calculelor. (Adevarul)

4. Comisarul european pentru justiție, Vera Jourova, a avertizat autoritățile de la București, în plenul Parlamentului European, că trebuie să ia urgent măsuri, pentru că există un risc de ingerință în sistemul de justiție, inclusiv în cazuri de corupție, iar acest lucru nu poate fi ignorat. Ea a făcut referire la controversatele ordonanțe de urgență, la decizia CCR privind completurile de judecători, la numirile procurorilor de rang înalt sau la Secția de anchetare a magistraților, arătând că dacă Guvernul nu ia măsuri imediate, Comisia va acționa cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție. La dezbaterea din Parlamentul European nu participat niciun reprezentant al Guvernului de la București sau a președinției UE, care este asigurată de România. (Hotnews)

5. România este ultimul dintre statele Est Europene în ceea ce priveşte sumele medii cheltuie pentru alimente, bugetul mediu al românilor fiind aproape la jumătate faţă de cel al cehilor. Un român consumă în medie, pentru alimente, 984 de euro pe an, arată studiul „Grocery retail in Romania 2018” realizat de compania de cercetare PMR care plasează România pe ultimul loc între statele din Centrul şi Estul Europei din acest punct de vedere. (Economica)

6. Franța le va cere țărilor partenere din Uniunea Europeană să adopte un set comun de legi pentru reglementarea cryptomonedelor. Săptămâna trecută, Franța a devenit prima putere economică din Europa care a adoptat un set de legi pentru reglementarea monedelor virtuale. (Reuters)

7. AT&T WarnerMedia și-a vândut cele 9,5% pe care le dețineau din Hulu pentru $1,43 miliarde, ceea ce evaluează platforma de streaming la $15 miliarde. Acțiunile au fost răscumpărate de Hulu unde Disney, cu 60%, și Comcast, cu 30%, erau acționari alături de TimeWarner, cumpărată între timp de AT&T. Hulu a fost lansată ca platforma de streaming având ca principali acționari marile studiouri de film, Disney, Fox, TimeWarner și Comcast NBC Universal. După achiziția Fox, Disney a devenit principalul acționar, poziție întărită după exitul celor de la AT&T WarnerMedia. Aceștia din urmă sunt acționarii principali și în compania CME, cea care deține televiziunile Pro. (Link)

8. Google a deschis primul său laborator de inteligență artificială din Africa, în capitala Ghanei, Accra. (CNN)

9. Fondurile europene nu sunt cadouri, ci o compensație acordată statelor care au aderat la UE și astfel și-au deschis piețele pentru companiile occidentale, a declarat ieri ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, răspunzându-i astfel premierului suedez, Stefan Lofven, care a apreciat că acelor statele membre ale UE ce refuză să preia migranți ar trebui să le fie diminuate aceste fonduri. (Profit)

10. HBO a anunțat că audiența din Statele Unite a primului episod din seriarul Game of Thrones a fost un record, depășind cu un milion audiență înregistrată la debutul sezonului precedent. 17,4 milioane de persoane s-au uitat la premieră, 11,8 milioane la tv, iar restul prin intermediul platformelor de streaming HBO GO si HBO Now. (CNN)

Fotografia dimineții:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește mai repede ca niciodată – Cronica dimineții
Henry Kissinger a murit. Fostul diplomat împlinise în mai 100 de ani – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău