Cronica dimineții – Rusia a capturat 3 nave ucrainiene în Marea Neagră

1. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că va propune Parlamentului instituirea legii marţiale după ce Rusia a atacat şi capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră. Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au izbucnit duminică, după ce Ucraina a susţinut că două nave de luptă şi un remorcher au fost atacate şi apoi capturate de forţele ruseşti. La rândul său, serviciul de securitate rus FSB a afirmat că navele ucrainene au intrat în apele tertitoriale ruseşti, au încercat să întreprindă acţiuni ilegale şi au ignorat avertismentele. (News.ro)

2. Mai multe persoane s-au adunat, în această noapte, în fața ambasadei Rusiei de la Kiev pentru a protesta față de incidentul naval din Marea Neagră, cel puțin o mașină a ambasadei fiind incendiată. Consiliul de securitate al ONU s-a reunit într-o ședință urgentă pentru a discuta tensiunile apărute între Ucraina și Rusia. (BBC)

3. Un cercetător din China susține că a contribuit la nașterea primilor copii modificați genetic din lume, două fetițe gemene născute după ce ADN-ul lor a fost modificat pentru a rezista împotriva infecției cu HIV. Comunitatea științifică consideră modificările ADN-ului un experiment pe oameni, majoritatea țărilor interzicându-le. (AP)

4. Taxa pentru facultate a crescut cu 50% în domeniile tehnice și cu 43% în științele sociale, în ultimii 7 ani. Taxa de master s-a triplat în inginerie. Procentul studenților români care învață la facultățile din România, aflați în ciclul I, învățământ universitar de licență, care plătesc taxe la facultate este de 37,5%. Pe de altă parte, dintre cei aflați la master, 25% sunt la studii cu taxă, arată datele Eurydice. (EduPedu)

5. Elon Musk a declarat că sunt 70% șanse să zboare spre Marte la bordul unei rachete FalconX de la compania pe care o deține, SpaceX. (Axios)

6. LinkedIn a folosit 18 milioane de adrese de email ale unor persoane care nu erau membri ai rețelei pentru a-i targeta pe Facebook cu reclame, arătă un raport al Asociației Irlandeze pentru protecția datelor. Operațiunea a fost făcut înainte de implementarea regulilor GDPR, în Irlanda. (TechCrunch)

7. Un vaccin împotriva Alzheimer, testat cu succes pe șoareci, iepuri și maimuțe, ar putea reduce la jumătate numărul cazurilor de îmbolnăvire. Cercetătorii spera să înceapă în curând testele și la oameni. (USAToday)

8. Ohio a devenit primul stat federal din SUA unde companiile pot plăti taxele cu bitcoin. (TechCrunch)

9. Fostul preşedinte Nissan, Carlos Ghosn, concediat la începutul acestei săptămâni si aflat in inchisoare la Tokio, a negat acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi subestimat veniturile în declaraţiile sale financiare, susţinând că nu a avut nicio intenţie să falsifice rapoarte. (News.ro)

10. Președintele Trump și-a mulțumit, pe Twitter – Thank you President T – pentru scăderea prețului la petrol și pentru celelalte vești bune din economie. (USAToday)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
România, locul 5 în UE după suprafața agricolă, a fost penultima țară UE după creșterea producției agricole în 2022 față de 2021 – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru coplata serviciilor medicale private

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău