Cronica dimineții – Saudiții se pregătesc să recunoască uciderea jurnalistului dispărut

1. Paul Allen, cel care a fondat Microsoft împreună cu Bill Gates, a murit la vârsta de 65 de ani, la două săptămâni după ce a anunțat revenirea cancerului pe care-l tratase în trecut. (WSJ)

2. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat aseară, la Antena 3, că legea nu îl obligă să facă altă propunere pentru funcţia de procuror-şef al DNA dacă preşedintele Iohannis refuză numirea Adinei Florea. (News.ro)

3. Deficitul bugetului Statelor Unite a crescut în anul fiscal 2018, încheiat la finele lui Septembrie, ajungând la $779 miliarde, în creștere cu $113 miliarde față de anul precedent. Este cel mai mare deficit din ultimii 6 ani, care va fi însă depășit în anii următori, estimările arătând un minus de $1000 miliarde pentru 2019. (AP)

4. Arabia Saudită se pregătește să dea publicității un raport în care admite uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi. Saudiții vor declara că serviciile secrete, fără să aibă o aprobare din partea regelui și a prințului moștenitor, l-au ucis pe Khashoggi în consulatul din Istanbul, după ce interogatoriul la care l-au supus a scapat de sub control. Dispariția lui Jamal Khashoggi, pe 2 Octombrie, după ce acesta a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a stârnit multiple reacții din partea Vestului, Arabia Saudită fiind amenințată cu represalii inclusiv de SUA, aliatul tradițional. (CNN) Președintele Trump l-a trimis pe Secretarul de Stat Mike Pompeo la Riad pentru a se întâlni cu regele Salman și a discuta despre acest caz. (BBC)

5. Jeff Bezos, fondatorul Amazon, crede că, într-o zi, 1000 de miliarde de oameni vor trăi în sistemul nostru solar si a declarat ca va investi $1 miliard pe an în Blue Origin, compania care dezvoltă rachete, pentru a ajuta la atingerea acestui obiectiv. (BBC).  (CNBC)

6. Amazon va deschide, pentru 5 zile, un magazin de fashion, pe Baker Street, în Londra, la finalul acestei luni. Într-un spațiu de aproape 280 m2, Anazon își va prezenta oferta de fashion, vizitatorii având posibilitatea să vadă produse diferite, de la o zi la alta. Este prima astfel de încercare a retailerului în Europa. (EveningStandard)

7. Top 5 țări unde expatii sunt plătiți cel mai bine: Elveția, Statele Unite, Hong Kong, China și Singapore.  (Link)

8. Guvernul Statelor Unite a anunțat că vrea ca producătorii de medicamente să afișeze în reclame costul medicamentelor pentru un tratament de 30 de zile, dacă acesta depășește $35. (TheHill)

9. Winamp, un player celebru de mp3-uri de la începutul anilor 2000, își pregătește relansarea pentru anul viitor, ca o aplicație de mobil unde utilizatorul va putea asculta muzica din toate sursele. (TechCrunch)

10. Nicole Kidman a declarat că mariajul cu Tom Cruise, un actor extrem de influent, a protejat-o de atacurile sexuale care au afectat Hollywood-ul. Kidman și Cruise au fost căsătoriți timp de 11 ani, cei doi divortând în 2001. (USAToday)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul a împrumutat $3,75 miliarde de pe piețele externe – Cronica dimineții
Cronica dimineții – USR și PLUS au format Alianța 2020 USR+PLUS pentru a câștiga alegerile din 2020

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău