1. Deficitul bugetar a crescut în luna iulie la 4,01% din PIB, de la 3,6% din PIB (63,66 miliarde lei) la finalul lunii iunie, anunță ministrul Finanțelor. (Profit.ro) 2. Declarația Unică actuală urmează să fie înlocuită cu o Declarație Unică Inteligentă/Digitală, anul 2025 urmând să fie unul de tranziție între cele două sisteme de declarare. […]
1. Colegiul Medicilor din România consideră că în noua lege a malpraxisului ar trebui introdusă opinia unui expert medical independent, ca fiind obligatorie şi nu opţională, în cadrul unei anchete. O astfel de propunere a fost înaintată Parlamentului României încă din toamna anului trecut anunța Colegiul. (News.ro) 2. Banca Naţională a României prognozează pentru finele […]
1. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că Guvernul a aprobat cea de-a patra ediţie a programului StartUp Nation, precizând că finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. El a menţionat că alocaţia financiară nerambursabilă va fi de 250.000 de lei, în loc de 200.000 de lei cum era până acum. (News.ro) 2. Prețul […]
1. Introducerea unui „CNP fiscal” pentru persoane fizice încalcă flagrant dreptul la viață privată, Constituția României și tratatele internaționale semnate de țara noastră și nu va rezolva problemele bugetare, arată mai mulți experții. (Libertatea) 2. Cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de bacalaureat începe, joi, cu evaluarea competenţelor digitate. Prima probă este […]
1. Guvernul a împrumutat în luna iulie 18,15 miliarde lei și a ajuns astfel cu totalul împrumuturilor la 153,47 miliarde lei. (Profit.ro) 2. Publicația britanică The Times scrie că România transformă baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” în cel mai mare obiectiv militar NATO din Europa. (Libertatea) 3. Ministerul Finanțelor vrea ca pachetul amplu de modificări ale […]
1. Compania canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a amenințat România cu un nou proces la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, după ce Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a refuzat solicitarea RMGC de prelungire cu încă 5 […]
1. Terenurile nisipoase pe care nu se mai poate face agricultură tradițională din România au ajuns la 400.000 de hectare. Alte 800.000 de hectare sunt în pericol de a deveni deșert într-un deceniu, in timp ce 11,2 milioane de hectare sunt în pericol să-și scadă umiditate din sol până în 2050. (Cursdeguvernare) 2. Până la […]
1. Echipajul de 8+1 al României, format din Simona Radiş, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuţa Bodnar, Roxana Anghel, Magdalena Rusu şi Victoria Petreanu, a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Este a treia medalie de aur pentru România la JO, după cele câştigate de David Popovici (înot) […]
1. Publicația americană The Hill găzduiește o opinie a unui profesor de științe politice, specializat pe Europa, care susține că România este noul aliat indispensabil al Statelor Unite în Estul Europei. “Când modernizările vor fi finalizate, baza NATO Mihail Kogălniceanu va găzdui peste 10.000 de militari și familiile acestora și va acoperi o zonă de […]
1. Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat că ”e prima dată când avem peste 50 de miliarde de lei încasaţi de către ANAF”. Ministrul admite că România are un sistem fiscal ”prăfuit şi colbuit”. (News.ro) 2. S&P Global a dat publicității joi Indicele PMI pentru industria prelucrătoare din România, prezentat de BCR. Principalele constatări: […]
