Cronica serii – 6 ani de închisoare pentru fostul număr trei de la Vatican

1. Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume. (News.ro)

2. Curtea Constituțională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate a PNL și USR cu privire la proiectele de lege adoptate de majoritatea PSD/ALDE în Parlament, la inițiativa senatorului Daniel Zamfir. Legile care vizează plafonarea dobânzilor la credite, eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de împrumut și plafonarea sumelor ce pot fi cerute de către recuperatorii de creanțe sunt, astfel, neconstituționale și nu vor intra în vigoare. (Profit.ro)

3. Câştigul salarial mediu net a crescut în Ianuarie, nominal, cu 18,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.936 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 14,4%, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

4. Camera Deputaților și Senatul au adoptat, în plen reunit, raportul de admitere al Comisiilor de specialitate la Legea bugetului, în forma trimisă la promulgare, respingând astfel cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis. Legea a fost votată cu 245 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” și 2 abțineri. Anterior, comisiile reunite pentru buget-finanțe ale Parlamentului au dat raport de admitere la Legea bugetului, în forma adoptată inițial, respingând astfel cererea de reexaminare a șefului statului. De asemenea, toate amendamentele partidelor de Opoziție au fost respinse, iar o dezbatere generală nu a avut loc, ci doar schimburi de replici acide între PSD și PNL-USR. (Hotnews)

5. Curtea Constituţională a respins sesizarea USR – PNL privind Ordonanţa de Urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, astfel că actul normativ este constituţional. Uniunea Salvaţi România împreună cu Partidul Naţional Liberal au contestat, în Decembrie 2018, la Curtea Constituţională, Ordonanţa de Urgenţă nr.90/2018 privind înfiinţarea Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor. (News.ro)

6. Cardinalul australian George Pell, fostul număr trei la Vatican, a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de agresiuni sexuale ”neruşinate” asupra a doi copii de cor, denunţate de judecător drept un ”grav” abuz de putere. Cel mai înalt reprezentant al Bisericii Catolice găsit vinovat vreodată de violarea unor minori, George Pell, în vârstă de 77 de ani, urmează să ispăşească minimum trei ani şi opt luni după gratii. Biserica Catolică nu a luat încă nici o decizie în privința lui Pell. (News.ro)

7. Mortalitatea infantilă de astăzi, din Africa, este mai redusă decât era în Europa în 1950. (Link)

8. Spotify a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva Apple, pe care o acuză de nerespectarea concurenţei. Comisia Europeană este organism de reglementare, responsabil cu menţinerea unei concurenţe corecte şi nediscriminatorii în Uniunea Europeană. “În ultimii ani, Apple a introdus reguli în App Store care, în mod voit, limitează alegerea utilizatorului şi diminuează inovaţia în detrimentul experienţei utilizatorului – acţionând, în esenţă, ca jucător şi arbitru pentru a dezavantaja, în mod deliberat, alţi dezvoltatori de aplicaţii”, a transmis Daniel Ek, CEO al Spotify. El a continuat: “După ce am încercat fără succes să rezolvăm problema direct cu Apple, cerem acum Comisiei Europene să ia măsuri pentru asigurarea unei concurenţe corecte”. (News.ro)

9. Microsoft va implementa în Windows 10 un sistem de dezinstalare automată a update-urilor care creează probleme. Dezinstalarea automată va viza atât update-urile automate, cât și cele instalate manual, din cauza cărora sistemul de operare nu poate porni. Într-un astfel de caz, update-ul automat va fi întrerupt pentru 30 de zile, timp în care Microsoft va rezolva problema. (Profit.ro)

10. Celulele dintr-un mamut lânos, care a murit acum 28.000 de ani, au început să arate „semne de activitate biologică” după ce au fost implantate în ovocite de șoarece. Cercetarea, publicată în Scientific Reports, detaliază modul în care celulele unui mamut lânos bine conservat, găsit în 2011 în permafrostul siberian, au început să dea semne de activitate. „Acest lucru sugerează că, în ciuda anilor care au trecut, activitatea celulară poate fi reluată și anumite părți ale acestora pot fi recreate”, a declarat Kei Miyamoto, membru al echipei care a condus activitatea. (Hotnews)

Fotografia serii – Cicliști pedalează în jurul lacului Marine din peninsula Wirral, Christopher Thomond/The Guardian, West Kirby, Marea Britanie:

Promo: Intră în Clubul Pasionaților de Vin, primești 4 sticle de vin premium, transport gratuit pentru comenzi și prețuri preferențiale pentru o selecție amplă de vinuri. Detalii aici.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Apărării vrea să cumpere drone de atac Bayraktar de $300 milioane – Cronica serii
Economia României a crescut peste așteptări în trimestrul 1 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău