Cronica serii – ANAF declanșează controale la marile firme

1. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că a demarat operaţiunea Iceberg, reprezentând o acţiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile economice din România. ”Operaţiunea „Iceberg” se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menţinerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfăşoară activităţi în România”. (News.ro)

2. Accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin internet sau alte mijloace de comunicații electronice, în scopul însușirii ideologiei teroriste va fi tratată ca infracțiune și pedepsită cu închisoare de până la 3 ani. Furnizorii de servicii de găzduire, de conținut sau de rețele de comunicații electronice destinate publicului vor fi obligați să elimine sau blocheze un astfel de conținut online, altfel vor risca amenzi de până la 100 de milioane de lei. Prevederile au fost introduse într-un proiect de lege care actualizează, conform directivei europene în domeniu, legislația națională privind prevenirea și combaterea terorismului. (Profit.ro)

3. Circa 71% dintre românii cu vârsta între 16 ani și 74 de ani, cel mai mic procent din UE după bulgari, au folosit în mod frecvent Internetul în 2018, potrivit Eurostat. Procentul este calculat prin sondaj, iar respondenții sunt întrebați dacă au utilizat Internetul în ultimele 3 luni. Datele au fost colectate în Decembrie 2018. Singurii care folosesc Internetul mai puțin ca românii sunt bulgarii, unde un procent de 65% din populația cu vârstă din categoria menționată folosise Internetul în cele 3 luni anterioare sondajului. (Profit.ro)

4. Boeing a anunțat că a testat cu succes prima „mașină” zburătoare electrică autonomă. Vehicolul, care decolează și aterizează vertical, ca un elicopter, are aripi, asemănător unui avion, și arătă ca o dronă, are o autonomie de 80 km și ar trebui să rezolve problema traficului în orașele aglomerate. (Bloomberg)

5. 1,4 milioane de americani și-ar putea pierde locul de muncă, în următorii ani, din cauza proceselor de automatizare. Costul pentru a-i recalifica prin traininguri va fi de $34 miliarde. (Axios)

6. Oficialitățile din Bangkok au apelat la drone, care să împrăștie apa prin intermediul unor recipiente sub presiune, pentru a încerca să reducă poluarea ce a ajuns la 185 micrograme de particule de 2.5 microni pe metru cub. Orice nivel peste 150 este considerat periculos. Comparativ, în București, pe Calea Victoriei, nivelul este de 38, iar în Titan, pe strada Rotundă, este de 5. (Link)

7. Unui dintre cei 3 membri fondatori ai PLUS, avocatul Adrian Iordache, demisionează din partid după scandalul provocat de acuzaţiile lui Marius Oprea, care a afirmat că este fiul lui Alexandru Iordache, fondator al casei de avocatură care a sprjinit înregistrarea PLUS şi fost maior de Securitate, coordonatorul anchetei penale împotriva sa, în 1988. (News.ro)

8. Verizon Media Group, compania care deține AOL, Yahoo și HuffPost, își va reduce numărul de angajați cu 7%, ceea ce înseamnă că aproximativ 800 de persoane își vor pierde locul de muncă. În ultima săptămână peste 1000 de locuri de muncă au fost reduse în media americană. (Axios)

9. Museum of Jewish Heritage va aduce lagărul de la Auschwitz in New York, în această primăvară. Expoziția, care se va numi “Auschwitz. Not Long Ago. Not Far Away.,” își propune să rememoreze Holocaust-ul într-un moment în care antisemitismul și ura sunt din ce în ce mai prezente în lume, în timp ce amintirile ororilor întâmplate celor 6 milioane de evrei și celorlalte victime ale nazismului, acum 75 de ani, se estompează. (NYTimes)

10. Petra Kvitova – Naomi Osaka este finală feminină de la Australian Open din acest an, meci care se va desfășura sâmbăta. La masculin se cunoaște primul finalist, Rafael Nadal, în timp ce pe al doilea îl vom afla mâine, după ce se va juca a doua semifinală, între sârbul Novak Djokovici și francezul Lucas Pouille.

Fotografia serii – Coperta de saptamana viitoare a celor de la Bloomberg BusinessWeek:

Cronica serii este monetizata prin 2Performant.com

Ți-ar mai putea plăcea
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga cere Moscovei să oprească imediat războiul din Ucraina – Cronica serii
Deputat PSD, întors în partid după o săptămână la ProRomania: „Astăzi m-am întors acasă” – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău