Cronica serii – Barna/USR: Kovesi poate să fie un candidat al partidului nostru la prezidenţiale

1. Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că a invitat-o pe fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se alăture formaţiunii, iar după un schimb de mesaje cu aceasta, doamna Kovesi a spus că apreciază suportul pe care i-l oferă USR şi se mai gândeşte la propunere. Barna a mai afirmat că fosta şefă DNA ar putea fi un candidat la alegerile prezidenţiale. (News.ro)

2. TVA pe energia termică destinată populației a fost redusă de la nivelul actual de 19% la doar 5%, cu aplicare de anul viitor, iar debranșările de blocuri și deconectările de apartamente de la sistemele centralizate municipale de termoficare nu vor mai fi permise decât în afara zonelor unitare de încălzire decretate de primării, potrivit unui proiect de modificare a Legii serviciului public de alimentare cu energie termică adoptat astăzi de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. (Profit.ro)

3. Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera aflată în nordul Thailandei unde erau captivi de peste două săptămâni. (WSJ)

4. Mastercard discuta cu băncile din Marea Britanie pentru a începe să testeze cardurile cu cititor de amprentă. În prezent acest gen de card este testat în Africa de Sud. (City AM)

5. România are peste 7,2 milioane de case neasigurate și, în cazul producerii unui cutremur major, va fi afectată 75% din populația României, iar infrastructura țării în proporție de 45%, se arată într-un document al Autorității de Supraveghere Financiară. În acest context, instituția recomandă fiecărui român să fie responsabil pentru proprietatea sa, în condițiile în care, legal, statul nu are nicio obligație de a oferi ajutor celor ale căror case au fost avariate și nu aveau asigurare obligatorie pentru locuință valabilă la momentul producerii unui eventual seism. (Profit.ro)

6. Pokemon Go a împlinit 2 ani de la lansare și a generat, în toată această perioadă, peste $1.8 miliarde. Americanii au cheltuit, pe și în joc, peste $600 milioane, urmați de japonezi cu $500 milioane, iar 58% dintre venituri au fost generate de pe device-uri Android. (UberGizmo)

7. Kim Dotcom a pierdut apelul la decizia de a fi extrădat în SUA unde este acuzat de încălcarea copyright-ului. Cazul datează din 2012 când reședința lui a fost percheziționată în urma acuzațiilor legate de încălcarea drepturilor de autor pentru mai multe companii americane. Dotcom a construit Megaupload, o platformă pe care distribuia filme pirat, producând prejudicii de sute de milioane de dolari studiourilor americane. Avocatul lui a anunțat că vor face apel la Curtea Supremă a Noii Zeelande. (ArsTehnica)

8. Poliția londoneză a admis că nu a operat nici o arestare după ce un sistem de recunoaștere facială a fost implementat, de test, pentru a identifica eventuali suspecți dați în urmărire. Sistemul a trimis o singură sesizare și aceea greșită.  (Independent)

9. Astăzi, de la 21.00, se joacă prima semifinală de la Cupa Mondială din Rusia, dintre Franța și Belgia.

10. 923 de persoane, cu vârsta între 18 și 77 ani, s-au dezbrăcat la 9-10 grade pentru a participa la o fotografie de grup nud în parcarea de pe acoperișul unui supermarket din Melbourne, Australia. Fotograful, Spencer Tunick, este faimos pentru fotografiile sale nud în care apar sute de oameni. În 2010, Spencer a fotografiat 5000 de oameni nud pe scările operei din Sidney. (Mashable)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Dragnea: Nu vom pierde majoritatea parlamentară
Cronica serii – Peste 1 milion de salariați în București

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău