Cronica serii – Guvernul invită la dialog pe modificarea legilor justiției

​​1. Premierul Viorica Dăncilă îi invită mâine, la ora 15.30, pe reprezentanții asociațiilor de magistrați și ai CSM pentru a discuta despre modificarea legilor justiției. Anunțul a fost făcut de guvern în contextul în care magistrații au protestat vineri, într-un gest fără precedent, față de ordonanța de urgență de amendarea a acestor legi (Hotnews). În replica, Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi Asociaţia ”Iniţiativa pentru Justiţie” precizează că independenţa justiţiei nu se negociază şi că orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluţie fiind abrogarea imediată şi în integralitate a actului normativ în cauză. Cele trei asociaţii fac apel la CSM să nu trimită reprezentanţi la discuţia propusă de către premierul Viorica Dăncilă. (News.ro)

2. Jurnalistul Rareş Bogdan ar putea fi cap de listă pentru PNL la europarlamentare, scrie Adevărul. Negocierile dintre Ludovic Orban şi Rareş Bogdan sunt foarte avansate, susţin sursele liberale, locul doi pe lista urmând a fi ocupat de Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al PPE, iar poziţia a treia îi va reveni lui Mircea Hava, primarul din Alba Iulia. (Adevarul)

3. Papa Francisc a comparat astăzi abuzurile sexuale asupra unor minori cu ”sacrificarea” unor copii în ”rituri păgâne”, luând cuvântul în ultima zi a unui summit al Bisericii Catolice consacrat acestui subiect. ”Asta îmi aminteşte practica religioasă crudă, răspândiră în trecut în anumite culturi, care consta în a oferi fiinţe umane, mai ales copii, ca sacrificiu în rituri păgâne”, a declarat Papa. Francisc a insistat mult asupra prezenţei ”răului” şi a apreciat că membrii clerului care se fac vinovaţi de asemenea fapte devin ”instrumente ale Satanei”. (News.ro)

4. România se află pe locul 47 în clasamentul celor mai accesibile 50 de piețe care fac obiectul celui mai recent Bloomberg Global Vice Index, o analiză anuală a costului drogurilor. Indicele urmărește prețul unui „coș al viciilor” alcătuit din patru grupuri generice de droguri: opioide, cocaină, canabis și stimulatoare de tip amfetamină. Americanii ar trebui să plătească $846 pentru un „coș al viciilor”, al treilea cel mai mare preț din lume, după Noua Zeelandă și Australia. În România coșul costă $193, dar venitul mediu săptămânal este de doar 234 de dolari, în timp ce în SUA venitul săptămânal mediu este de 1.202 dolari. (Hotnews)

5. Grupul suedez MTG a acceptat să vândă 95% din Nova Broadcasting Group, grupul media din Bulgaria ce conține șapte canale tv și mai multe siteuri, către compania locală Advance Media Group, într-o tranzacție care evaluează compania la 185 milioane euro. Nova a avut anul trecut venituri de 108 milioane euro și un EBIT de 21 milioane euro. (Link)

6. Axios a numarat si a găsit 56 “minotauri”, companii care au strâns investiții de cel puțin $1 miliard (a nu se confunda cu “unicornii”, care sunt companii evaluate la minim $1 miliard). Primul minotaur a fost Alibaba, în 2005, iar primul minotaur din Statele Unite a fost Facebook, în 2011, urmat de Groupon și Zynga. 24 de minotauri au fost creați anul trecut, în creștere de la 14, în 2017, și 9, în 2016. (Axios)

7. Prețul caselor noi din Germania a ajuns la costul chiriei pe un an înmulțit cu 34, în creștere față de 2010 când multiplicarea se făcea cu 26, iar chiria era mai redusă. (Link)

8. Xiaomi, al patrulea producător de smartphone-uri din lume, și-a prezentat astăzi modelul 5G, Mi Mix 3, care va avea un preț de pornire de $680. (VentureBeat)

9. Uber este în discuții pentru a vinde operațiunile Uber Eats din India către competitorul local Swiggy, într-o înțelegere care va presupune, cel mai probabil, intrarea în acționariatul operatorului indian. (Bloomberg)

10. În această noapte, în direct la Digi24, va avea loc ediția 91 a galei premiilor Oscar. Pentru cel mai bun film concurează: Roma, The Favourite, Bohemian Rhapsody, Green Book, Black Panther, A Star Is Born, BlacKkKlansman și Vice.

Bonus: Pentru prima oară un meci de fotbal din Liga 1 va fi transmis live, oficial, pe Facebook Watch. Meciul FCSB – U Craiova, din această seară, va putea fi văzut live, pe rețeaua socială, de utilizatorii din afara țării, începând cu ora 20:00. (Link)

Fotografia serii – În Coreea de Nord, portretele lui Kim Il-sung și Kim Jong-il sunt afișate inclusiv în metrou:

Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica, o puteți face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Guvernul ar putea renunța la taxa auto
Produsul intern brut a crescut cu doar 0,3% în trimestrul 3 față de precedentul – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău