Cronica serii – Justiția interzice adunările publice din piețe sau de lângă instituții dacă nu sunt declarate în prealabil

1. Orice adunare publică trebuie declarată prealabil dacă aceasta se desfăşoară pe drumuri publice, în pieţe sau în apropierea instituţiilor, fie ele publice sau private, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând un recurs în interesul legii. Asociaţia Evoluţie în Instituţie vrea să dea în judecată statul român la CEDO, după decizia ICCJ. Reprezentanţii asociaţiei spun că ICCJ a limitat, prin această decizie, dreptul cetăţenilor de a protesta spontan şi oferă posibilitatea Jandarmeriei de a practica abuzuri prin amenzi mari şi prin intervenţia în forţă, chiar dacă este un protest paşnic. (News.ro)

2. România este singura ţară UE în care durata de muncă a scăzut din anul 2000 încoace. (CursdeGuvernare)

3. Tudorel Toader a anunţat că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef la Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (News.ro)

4. Ministerul Finanțelor a atras astăzi 648,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni scadente în februarie 2029, pe o cerere ridicată din partea finanțatorilor, dar la un randament în creștere față de luna august. (Profit.ro)

5. România a înregistrat în primele opt luni un deficit de cont curent de 5,83 miliarde euro, cu 37,8% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. (News.ro)

6. Dubaiul va testa, timp de trei luni, un serviciu de taxi cu mașini autonome. Testele vor începe la finele acestui an. (CNBC)

7. Datoria publică a Romaniei ajuns la 33,144 miliarde euro după primele opt luni, în scădere față de cea înregistrată la finalul anului trecut (33,550 miliarde euro). In schimb datoria externă totală a României a crescut în primele opt luni ale acestui an, față de finalul anului trecut, cu 648 milioane euro, la 98,009 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României. (Profit.ro)

8. Producția de orz ar putea fi afectată cu 3% până la 17% de către schimbările climatice ceea ce va duce la crize pe piața berii, cu creșteri de prețuri. China, Statele Unite, Germania și Rusia vor fi cele mai afectate țări, în timp ce în Irlanda, Polonia, Canada și Italia vor fi cele mai mari creșteri de prețuri, o bere de 500 ml putându-și dubla prețul în Irlanda, de la $2.5 la $5. (Reuters)

9. Sears, cel mai mare retailer american până la finele anilor ’80, când a fost depășit de WalMart, a cerut oficial protecția legii falimentului. (Bloomberg)

10. Oamenii politici nu sunt veniți de la Dumnezeu, ci vin din industrie și sunt captivii unor grupuri de interese legitime sau ilegitime, a afirmat academicianul Daniel Dăianu, cu prilejul lansării noului său volum, intitulat „Băncile centrale, criză și postcriză. România și Uniunea Europeană încotro?’. (Profit.ro)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Klaus Iohannis: „Nu e nevoie să închidem toată ţara” – Cronica serii
Cronica serii – ANAF a colectat, pe S1, cu 13.4 miliarde lei mai mult ca anul trecut

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău