Cronica serii – ONU: Până la un milion de specii vor dispărea de pe Pământ

1. Până la un milion din cele opt milioane de specii prezente pe planeta noastră riscă să dispară complet, multe dintre ele în următoarele decenii, relevă un raport al ONU ce va fi publicat luni. Raportul, de 1800 de pagini, redactat de 400 de oameni de știință arată că ritmul dispariției speciilor este de zeci până la sute de ori mai mare decât a fost, în medie, în ultimii 10 milioane de ani. Raportul mai arată că oamenii afectează capacitatea planetei de a produce apa și aer curat. (AFP)

2. Ministerul Sănătăţii arată că bolile cardiovasculare reprezintă în continuare principala problemă de sănătate în România, iar aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare. În vară, va fi lansat apelul pentru implementarea unui program de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular, anunţă MInisterul. (News.ro)

3. Pentagonul a dat publicității un raport în care se arată că armata Chinei devine din ce în ce mai puternică și poate pune în pericol superioritatea armatei Statelor Unite. Raportul spune că forțele militare, aeriene, navale și arsenalul de rachete deținut de China arată că a unei puteri militare, iar marina chineză poate îndeplini cu succes misiuni pe distanțe lungi. (FoxNews)

4. 96 de milioane de mașini au fost produse la nivel global în cursul anului 2018, în scădere cu aproximativ 1% comparativ cu 2017. Pe continentul european, producția a înregistrat o scădere de circa 5%. (Automarket)

5. Partidul Conservator şi Partidul Laburist au înregistrat rezultate slabe la alegerile locale care au avut loc joi şi au pierdut, comparativ cu 2015, 82, respectiv 1.334 de locuri. UKIP a înregistrat, de asemenea, o scădere, cu 145, iar Verzii o creştere, cu 194 de locuri. Conservatorii au înregistrat cele mai slabe rezultate în alegerile locale din Anglia din ultimii 24 de ani. (News.ro)

6. NASA a trimis pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) un dispozitiv care va măsura dioxidul de carbon din atmosferă. OCO-3, aşa cum este botezat observatorul, a fost trimis cu o rachetă Falcon din Florida, în această dimineață. Instrumentul este realizat din componente rămase de la asamblarea unui satelit, OCO-2, care a fost plasat pe orbită să facă acelaşi lucru în 2014. Datele înregistrate de cele două misiuni ar trebui să le ofere oamenilor de ştiinţă o vedere mai clară asupra modului în care dioxidul de carbon (CO2) se mişcă în atmosferă. (News.ro)

7. Televiziunea poloneză de stat l-a comparat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, care este polonez, cu Hitler și Stalin. (Link)

8. Mașinile pe benzină și motorină precum și motocicletele vor fi interzice în Amsterdam începând cu 2030. (Reuters)

9. Numărul studenților care studiază la o facultate din altă țară:
China: 694.400
India: 189.500
Coreea de Sud: 123.700
Germania: 117.600
Arabia Saudită: 62.500
Franța: 62.400
SUA: 58.100
Malayesia: 55.600
Vietnam: 53.800
Iran: 51600
(UNESCO)

10. Pentru prima oară trei femei de culoare dețin titlurile de Miss USA, Miss Teen USA și Miss America. Cheryl Browne a fost prima femeie de culoare care a participat la un concurs Miss America, în 1970. (AP)

Fotografia serii – Un Boeing 737 cu 143 de pasageri a ratat aterizarea în Jacksonville, Florida, și a ajuns într-un râu. AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – OMV Petrom a donat 10 milioane de euro pentru construcţia primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România
BNR: Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 13% în luna mai, până la 139,06 miliarde lei – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău