Cronica serii – Prețurile locuințelor din România au revenit pe creștere în Q4

1. La slujba de Florii de la Vatican, oficiată de Papa Francisc, a avut loc un moment unic. În timpul Sfintei Liturghii, un român a rostit una dintre rugăciuni, în limba naţională. Peste un miliard de catolici din întreaga lume sărbătoresc astăzi Floriile care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. (Digi24)

2. Chinezii și indienii au ajuns să cheltuie 5%, respectiv 4%, din veniturile familiei pe educație, în timp ce americanii și europenii cheltuie 2,5%, respectiv 1%. (TheEconomist)

3. Prețurile locuințelor din România au revenit pe creștere în ultimul trimestru al anului trecut, relevă cele mai recente date Eurostat. Locuințele scoase la vânzare în România s-au scumpit cu 0,8% în trimestrul al patrulea, după un declin de 0,7% în precedentele trei luni. Cu excepția a șase țări, prețurile locuințelor au crescut în toate statele membre UE în ultimul trimestru față de trimestrul al treilea, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Slovenia (+6,5%), Letonia (+4,3%) și Malta (+3,8%). (Profit.ro)

4. Guvernul Germaniei a redus la jumătate prognoza privind creșterea economiei în 2019, pe fondul scăderii activității în industria prelucrătoare, puternic afectată de declinul exporturilor, potrivit unor surse guvernamentale. Avansul celei mai mari economii din Europa va încetini la 0,5% în acest an, conform noilor proiecții oficiale, ce vor fi anunțate săptămâna viitoare. Anterior, Berlinul prognoza o creștere economică de 1% în 2019. (Profit.ro)

5. Guvernul ceh vrea să mărească veniturile bugetare prin introducerea unei taxe speciale pentru companiile multinaţionale, a declara premierul Andrej Babis. Bugetele pentru acest an şi cel viitor prevăd deficite de 1,76 miliarde dolari, respectiv 0,8% din PIB pe an, faţă de echilibrul sau surplusurile din anii anteriori. Creşterea economică mai lentă obligă guvernul de centru-stânga să reducă cheltuielile şi să găsească noi surse de venituri pentru a îndeplini obiectivul stabilit. ”Vom introduce o taxă digitală pentru companiile multinaţionale care fac afaceri în Cehia, dar nu sunt înregistrate aici”, a afirmat Babis într-un interviu publicat în cotidianul Lidove Noviny. (News.ro)

6. Suma cheltuită anual pe lobby de cele 5 cele mai mari companii publice petroliere din lume, BP, Shell, ExxonMobil, Chevron și Total, depășește $200 milioane. Banii sunt folosiți pentru a controla, bloca sau întârzia inițiativele legislative care pot reglementa protejarea mediului în procesul de exploatare a petrolului și/sau gazelor naturale. (Link)

7. Aplicaţia de mesagerie WhatsApp şi reţelele de socializare Instagram şi Facebook, indisponibile în mai multe ţări din lume, azi, au început să funcţioneze din nou după trei ore. Potrivit Downdetector.com, aplicaţia Whatsapp nu a funcţionat în Spania, Italia şi în ţări din Europa Centrală. Reţelele Instagram şi Facebook nu au putut fi accesate de utilizatori din Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Cehia, Austria, Singapore, Emiratele Arabe Unite şi anumite zone din SUA. (News.ro)

8. Finlanda ar putea avea primul premier de stânga din ultimii 20 de ani după alegerile parlamentare de astăzi, votanţii fiind îngrijoraţi de sistemul lor de ajutoare sociale în urma creşterii costurilor pentru o populaţie care devine din ce în ce mai bătrână. (News.ro)

9. În ultimii 30 de ani, PIB-ul Indiei a crescut de 10 ori în timp ce al Marii Britanii de aproape 3 ori. PIB-ul fostei colonii britanice va depăși anul acesta PIB-ul Regatului Unit. (Link)

10. În această noapte, de la ora 04.00, ora României, va avea loc, pe HBO, premiera sezonului 8, ultimul, din serialul Game of Thrones. Sezonul 8 va avea șase episoade ce vor fi difuzate săptămânal.

Fotografia serii – O statuie din marmură reprezentând-o pe zeița greaca Afrodită a fost expusă pentru prima oară la Muzeul Național de Arheologie din Atena. Orestis Panagiotou/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Italia impune carantina pentru români – Cronica serii
România este printre țările UE cu creșterea cea mai mare a vânzărilor cu amănuntul în luna Mai – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău