Cronica serii – Sindicaliștii anunță grevă generală la metrou începând de miercuri dimineață

1. Angajaţii Metrorex anunţă că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4.00 şi 16.00. Metroul nu va funcționa în acest interval de timp. (News.ro)

2. Ecaterina Andronescu este, începând de astăzi, noul ministru al Educaţiei, preşedintele Klaus Iohannis semnând decretul de numire a sa în funcţie. (News.ro)

3. România a avut, în Octombrie, a doua mare creștere a prețurilor din Uniunea Europeană, de 4,2%, potrivit Eurostat. Rata anuală a inflației în România a scăzut, luna trecută, cu 0,6 puncte procentuale, de la 4,7% în septembrie. Pentru prima dată în ultimele 9 luni, România nu ocupă primul loc în Topul scumpirilor la nivel european, cea mai mare rată a inflației (4,5%) fiind înregistrată, de această dată, în Estonia. (Profit.ro)

4. Trei dintre cele mai vândute modele de smartphone-uri, Samsung Galaxy S9, iPhone X și Xiaomi Mi6, au fost „sparte” la un concurs al hackerilor, Pwn2Own Tokyo 2018. Participanții au câștigat $325.000 descoperind 18 vulnerabilități la cele 3 telefoane. (Link)

5. Apple, Alphabet, Cisco, Microsoft și Oracle au cheltuit, pe primele 9 luni ale acestui an, $115+ miliarde pentru a răscumpăra acțiuni, după introducerea reducerii de taxe aplicate de administrația Trump. Suma este de aproape două ori mai mare decât cea cheltuită anul trecut. (FT)

6. Germanii de la Volkswagen au anunțat că vor investi 44 miliarde euro până în 2023 în fabrici noi, mașini electrice și mașini autonome, obiectivul fiind de a deveni cel mai profitabil producător auto de mașini electrice. (CNBC)

7. Motoarele diesel au coborât la un minim istoric în Europa însă în România au continuat să crească, pe primele nouă luni ale anului creșterea fiind de 12,6%. (Profit.ro)

8. Amazon a redevenit liderul pieței de boxe inteligente, vânzând mai multe bucăți decât Google, în trimestrul 3. Creșterea pieței a fost de 137%, până la 19,7 milioane, din care Amazon a vândut 6,3 milioane, în timp ce vânzările Google au totalizat 5,9 milioane. (VentureBeat)

9. Ucigașul lui John Lennon a declarat, în fața comisiei pentru eliberare condiționată, că se simte din ce în ce mai rușinat de fapta comisă, la 38 de ani de la crima din 1980. Comisia i-a refuzat eliberarea, pentru a zecea oară.  (TheGuardian)

10. Tabloul „Portrait of an Artist (Pool with Two Figures)” al britanicului David Hockney a fost adjudecat contra sumei de $90,3 milioane, stabilind astfel un record – cea mai scumpă lucrare a unui artist în viaţă vândută vreodată la licitaţie. (News.ro)

Bonus de weekend: Un material cu Yuval Noah Harari în NYTimes, o lista cu recomandări de lectură pentru bărbații carora le pasa de mișcarea feministă si un interviu, din 1977, descoperit recent, cu Bob Dylan, despre nemurire si perspectiva asupra artei.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Două regiuni din România se află pe ultimele locuri în clasamentul regiunilor țărilor UE – Cronica serii
România ar putea lua în considerare decuplarea de Bulgaria pentru aderarea la spațiul Schengen – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău