Cronica serii – Un al doilea Boeing 737 MAX nou se prebușește, în Etiopia, la 6 luni de la tragedia din Indonesia

1. Un Boeing 737 al companiei Ethiopian Airlines, cu 149 de pasageri şi 8 membri ai echipajului la bord, care efectua o legătură Addis Abeba-Nairobi, s-a prăbuşit în această dimineaţă, la puţin timp după decolare, a anunţat compania etiopiană. Cele 157 de persoane care se aflau la bordul avionului au pierit în accident. Boeingul 737 MAX care s-a prăbuşit era nou și este acelaşi tip de avion ca cel al companiei indoneziene Lion Air, căzut în mare în Octombrie 2018, la 13 minute după ce a decolat de la Jakarta, Indonesia. 189 de persoane au murit atunci. (News.ro)

2. Fostul deputat Sebastian Ghiţă, aflat în Serbia, a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare urmând a ocupa prima poziţie a listei pe care o va prezenta Alianţa PRM + PRU, ”indiferent de vehiculul politic cu care se va prezenta la alegeri”. ”O voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat”, a spus Ghiţă. (News.ro)

3. Rușii au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta împotriva restricțiilor care urmează să fie aplicate conexiunilor de internet. Peste 15.000 de persoane au strigat, la Moscova, “Jos mâinile de pe internet” și “Nu vrem să fim izolați, opriți blocarea internetului” într-unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani. Președintele Putin a cerut construirea unui internet rusesc care să poată fi deconectat de la rețeaua mondială, pentru a evita atacuri din partea unor forțe externe. (Reuters)

4. Candidatul Partidului Popular European la alegerile europarlamentare, germanul Manfred Weber, a declarat într-un interviu că Marea Britanie trebuie să părăsească UE la 29 Martie, orice extindere a termenului urmând a fi făcută dacă există motive tehnice, deoarece “s-a pierdut prea mult timp”. (Link în germană)

5. Top managementul Deutsche Bank a aprobat începerea discuțiilor cu Commerzbank pentru o fuziune. Cele două sunt cele mai mari bănci germane. (WSJ)

6. Deși este expus, de 20 de luni, unei blocade comerciale impusă de vecinii săi, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain și Emiratele Arabe Unite, Qatarul a reușit să aibă, pe anul trecut, un surplus comercial de $52 miliarde. (CNBC)

7. Cea mai mare democrație din lume, India, va avea alegeri în 11 Aprilie, a anunțat astăzi Comisia Electorală. Aproximativ 900 milioane de persoane au drept de vot, din care 15 milioane, cu vârsta între 18 și 19 ani, vor vota pentru prima oară. Prim ministrul Narendra Modi este favorit, indienii find mulțumiți de felul în care a gestionat recentul conflict cu Pakistanul. (Reuters)

8. Peste 1400 orașe din Statele Unite și-au pierdut ziarele locale în ultimii 15 ani. (AP)

9. Aproape 30% din populația urbană a României nu s-a uitat ieri nici un minut la televizor, conform datelor de monitorizare. 30% dintre bărbați, 35% dintre Bucureșteni, 44% în segmentul 4 și 19 ani, 47% în segmentul 20 și 29 ani și 36% în segmentul 30 și 39 de ani.

10. După ce a văzut “Underdog,”, un film animat despre câinii abandonați în Zona Demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, primalul Seului a declarat că va face demersurile pentru a închide ultimele măcelarii cu carne de câine din oraș. Coreeni consumă carnea de câine. (Link)

Fotografia serii:

Promo: Buchetulzilei.ro vă ofera în fiecare zi un buchet special de flori la prețul de 99 lei.

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Muncii: Sporurile acordate în sistemul bugetar ar urma să nu depășească 20% din nivelul salariului de bază – Cronica serii
Aeroportul Internațional din Viena recunoaște că drepturile europene ale românilor sunt încălcate prin controalele de securitate suplimentare ilegale – Cronica serii
2 comentarii la acest articol
  • Mark 689
    mart. 10,2019 la 2019-03-10T18:36:39+02:000000003931201903

    Cam ciudate procentele astea… 44% au între 4 și 19 ani, 47% între 20 și 29 ani, iar 36% între 30 și 39 de ani. Sunt din 100% ? 😀

    • Orlando Nicoara
      mart. 10,2019 la 2019-03-10T19:23:15+02:000000001531201903

      Asa e, i-am dat un buzz lui Cristi, de la care am datele, sa vina sa nelamureasca sau sa ne spuna ce e de corectat.

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău