1. Prezenţa la simularea probei de Limba Română din cadrul examenului national de bacalaureat, care a avut loc luni, a fost de 82%. Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. (News.ro) 2. În luna ianuarie 2025, gradul de acoperire al rezervei valutare pentru datoria pe termen scurt a scăzut sub procentul de 100%. […]
1. Directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Gabriela Folcuţ, a declarat că aproape trei din zece adulţi din România nu au cont bancar, aceştia invocând diverse motive, de la rata scăzută a veniturilor, până la faptul că nu doresc să le fie urmărite veniturile fiindcă se tem de popriri. (News.ro) 2. Ministerul Educației […]
1. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că anul acesta, dar şi în anii care urmează, se aşteaptă ca numărul kilometrilor de autostradă şi drum expres dați în circulație să fie de aproximativ 250 anual (News.ro). România înregistrează întârzieri la lucrările a șapte autostrăzi și drumuri express. Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere […]
1. Volodimir Zelenski și echipa sa au ajuns în punctul în care trebuie să accepte negocierea unei păci urâte, dar durabile, scrie reputatul profesor în Relații Internaționale Graham Allison, într-o analiză publicată în Foreign Policy. (Digi24) 2. Croația, Polonia și România au cea mai mare creștere din UE a costului cu mâna de lucru in […]
1. Casa Albă a confirmat că discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Puțin a început la ora 16,00 și este în curs de desfășurare (G4Media). Președintele rus Vladimir Putin a cerut suspendarea tuturor livrărilor de arme către Ucraina în timpul armistițiului propus de omologul său american Donald Trump, potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul. […]
1. Candidatul mișcării autointitulate suveranistă, indiferent dacă acesta ar fi George Simion sau Anamaria Gavrilă, ar câștiga prima rundă a alegerilor prezidențiale, arătă datele unui sondaj de opinie realizat în perioada 13-15 martie 2025 de institutul AtlasInțel. În turul doi însă nu ar mai câștiga, în condițiile în care aproape o treime dintre respondenți au […]
1. În mediul rural, șomajul în rândul tinerilor trece de 30%, potrivit datelor transmise vineri de INS. La nivelul întregii țări, somajul la grupa de vârstă 15-24 de ani este de aproape 26%, una dintre cele mai ridicate valori din UE. De asemenea, rata tinerilor români care nu sunt cuprinși nici în sistemul educațional și […]
1. Rata anuală a inflației a rămas la 5% în februarie, în timp ce inflația lunară s-a menținut la un nivel ridicat, de aproape 0,9%, mai ales pe fondul scumpirii mărfurilor nealimentare. Prețul gazelor a crescut cu 9%. (Profit.ro) 2. Produsul Intern Brut (PIB) al României va înregistra în 2025 o creștere modestă de 1,5%, […]
1. Investițiile nete realizate în economia națională au scăzut cu 4,9%, în 2024, comparativ cu anul anterior, până la valoarea de 193,789 miliarde de lei, arată datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS). (Profit.ro) 2. Exporturile României au crescut în ianuarie cu 2,4%, la 7,251 miliarde euro, față de ianuarie 2024, iar importurile […]
1. Valoarea medie a coșului de cumpărături pentru bunuri de larg consum (FMCG) a crescut cu circa 9%, anul trecut față de 2023, în România, o rată similară cu perioada anterioară când inflația era de peste două ori mai mare, arată un raport întocmit de YouGov Shopper Intelligence. (Profit.ro) 2. Excedentul de lichiditate înregistrat de […]
