Cronica Sportiva – Bute se retrage, Cristina Neagu pentru a patra oara cea mai buna din lume

1. Lucian Bute își va anunța retragerea din box, în următoarele zile, la doi ani după ultima luptă în care a fost implicat. Canadienii de la Le Journal de Montreal susțin că anunțul oficial va fi făcut în această săptămână. Bute (39 de ani) nu a mai boxat din februarie 2017, când a fost învins prin KO de columbianul Eleider Alvarez, actualul campion mondial WBO la categoria semigrea. În cariera sa la profesionisti, Bute a obtinut 32 de victorii, dintre care 25 înainte de limită și 5 înfrângeri, dintre care 2 prin KO.

2. Cristina Neagu a fost declarată ieri de forul internaţional de profil (IHF) cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018, aceasta fiind a patra distincţie de acest fel pentru sportiva tricoloră, după cele din anii 2010, 2015 şi 2016. Alături de ea au mai fost nominalizate Ana Vyahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa). Neagu a primit distincţia similară şi din partea forului european de profil (EHF) pentru anul 2018, după ce a devenit golgeterul all-time al Campionatului European, cu 193 de goluri.

3. FRF a anuntat programul semifinalelor Cupei Romaniei:
Miercuri, 3 aprilie, ora 20.00: CFR – Astra
Joi, 4 aprilie, ora 20:00: CSU Craiova – Viitorul
Partidele din semifinale se vor disputa în dublă manşă, returul fiind programat la 23-25 aprilie.

4. Itana Grbic este a noua jucătoare pe care CSM Bucureşti a adus-o pentru sezonul viitor. Recent s-au oficializat si transferurile româncelor Crina Pintea, Laura Chiper, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, dar şi cele ale unor jucătoare străine de top: Nora Mork, Carmen Martin, Linnea Torstensson şi Andrea Klikovac. În plus, CSM a prelungit contractele a trei dintre handbalistele de bază: căpitanul Iulia Curea, pivotul Dragana Cvijic şi centrul Elizabeth Omoregie.

5. Lionel Messi a ajuns la 477 de victorii in tricoul Barcelonei (in 674 meciuri), un record pentru gruparea catalană, remarca lequipe.fr. Messi l-a depasit astfel pe Xavi, care a câştigat 476 de meciuri pentru Barca.

6. Lotul Suediei pentru meciul cu România, care va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, în preliminariile Euro-2020.

Portari: Robin Olsen (AS Roma), Kart-Johan Johnsson (Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea City);

Fundaşi: Mikael Lustig (Celtic), Anton Tinnerholm (New York City), Andreas Granqvist (Helisngborgs), Ludwig Augustinsson (Werder Bremen), Filip Helander (Bologna), Emil Krafth (Amiens), Sotirios Papagiannopoulos (FC Copenhaga);

Mijlocaşi: Jakob Johansson (Rennes), Sebastian Larsson (AIK), Albin Ekdal (Sampdoria), Emil Forsberg (RB Leipzig), Gustav Svensson (Seattle Sounders), Kristoffer Olsson (Krasnodar), Ken Sema (Watford), Sam Larsson (Feyenoord), Jimmy Durmaz (Toulouse);

Atacanţi: Marcus Berg (Al-Ain), Viktor Claessson (Krasnodar), Robin Quaison (Mainz), Alexander Isak (Willem II), Sebastian Andersson (Union Berlin).

7. De partea cealalta, Contra i-a pierdut in aceste zile pe Tucudean, Grozav, Chiriches, toti accidentati recent, in locul acestora venind de urgenta la echipa mare Andrei Ivan si Denis Man, de la U21, dar si dinamovistul Dan Nistor. Nationala Romaniei se pregateste in aceste zile la Mogosoaia.

8. Complexul olimpic de nataţie Otopeni, obiectiv realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), este aproape finalizat, informează MDRAP. Valoarea investiţiei este de 158,13 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată prin subprogramul „Bazine de înot”. (detalii pe news.ro)

9. Sorana Cîrstea, locul 103 WTA şi cap de serie numărul 19, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5, de germana Laura Siegemund, locul 108 WTA, în turul I al calificărilor turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Siegemund s-a impus după un meci care a durat puţin peste trei ore. Într-un alt meci din aceeaşi fază a competiţiei, Ana Bogdan, locul 107 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 1-6, 7-5, de sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 94 WTA şi cap de serie numărul 11. Meciul a durat două ore şi 7 minute. (detalii pe news.ro)

10. Pe scurt:

  • Marc Overmars şi-a prelungit contractul de director sportiv la Ajax Amsterdam
  • In ultimele doua partide ale etapei 2 play out Liga 1, Concordia – Hermannstadt 2-2 si FC Voluntari – FC Botosani 2-1
  • Mesut Ozil îl vrea pe Erdogan martor la nuntă. Cancelaria germană se declară întristată
  • Zidane il vrea la Real pe senegalezul Sadio Mane de la Liverpool, scrie France Footbal
  • Programul de la Open Miami aici.
  • A doua cursă de F1 a anului va avea loc în Bahrein, pe circuitul Sakhir, duminică, 31 martie, de la ora 18:00
  • Gareth Bale ar putea ajunge la Bayern. Portalul TeamTalk susține că cei din anturajul galezului au confirmat mutarea
  • Dinamo a revenit pe podium în Liga Naţională de handbal masculin, după o victorie cu 34 la 29 în faţa Stelei
  • Nicolo Napoli a fost demis de la U Craiova echipa lui Mititelu, aflata in Liga a 3-a, cu snase reduse de promovare
  • Azi e ultimul meci din etapa Ligii a 2-a: de la 19:30, Petrolul – Energeticianul
Ți-ar mai putea plăcea
Cronica Sportiva: HBO colaborează cu Adam McKay pentru un serial despre echipa de baschet Los Angeles Lakers
David Popovici a ratat podiumul la mondialele de natație, în proba de 200 de metri liber – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău