Cronica Sportiva: Cristiano Ronaldo le-a dat sefilor de la Juve o lista cu 6 jucatori pe care-i vrea achizitionati!

1. Azi avem semifinala de Cupa a Romaniei:
ora 19.45: Astra – CFR (in tur 3-1)
joi ora 19.45: Viitorul – CSU Craiova (in tur 2-1)
Ambele jocuri vor fi transmise în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus.
Finala Cupei României este programată la 25 mai, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti.

2. Shane Long a deschis scorul pentru Southampton la Watford, după numai 7,69 secunde de joc, marcând astfel cel mai rapid gol din istoria Premier League. Potrivit BBC, precedentul record fusese stabilit în urmă cu 19 ani, cand fundaşul Ledley King de la Tottenham a marcat după 9,82 secunde împotriva lui Bradford, în decembrie 2000. Meciul de marţi s-a încheiat cu scorul de 1-1, Andre Gray egalând pentru gazde, în minutul 90.

3. PSG a anunţat că a vândut în 30 de minute cele 1.000 de tricouri ediţie specială cu imaginea Catedralei Notre-Dame, inscripţionată pe faţă, în locul sponsorului Emirates, informează lefigaro.fr. Neymar şi ceilalţi jucători ai PSG au purtat aceste tricouri la meciul cu Monaco (3-1), de duminică, la care au sărbătorit câştigarea celui de-al optulea titlu din istorie. În locul numelor jucătorilor de pe spatele tricourilor a fost incripţionat „Notre-Dame”.
Un tricou a costat 1000 de euro, iar toţi banii încasaţi au fost donaţi asociaţilor care îi sprijină pe pompierii parizieni.

4. Corriere dello Sport scrie ca Ronaldo le-ar fi dat celor de la Juve o lista cu jucatori pe care-i vede buni pentru a fi achizitionati. Aceasta contine 6 nume: Raphael Varane si Isco de la Real, Nbdombele (Olympique Lyon), Joao Felix (Benfica), Manolas (Roma) si Federico Chiesa (Fiorentina).

5. Fostul atacant al echipei Liverpool Robbie Fowler a fost numit, marţi, antrenor al echipei Brisbane Roar, din prima ligă australiană. În vârstă de 44 de ani, Fowler a fost antrenor la academia clubului Liverpool, dar şi antrenor jucător în Thailanda, la Muangthong United.

6. Fostul antrenor al echipei de baschet Los Angeles Lakers, Luke Walton, este acuzat de agresiune sexuală de către o jurnalistă de sport, a anunţat, luni, site-ul TMZ. Kelli Tennant sustine ca Walton că a atras-o într-o cameră de hotel din Santa Monica (California), sub pretextul unei discuţii despre o carte. Acolo, antrenorul ar fi împins-o pe pat şi ar fi pipait-o cu forţa, înainte de a-i da drumul. În vârstă de 39 de ani, Luke Walton, fost jucător la Lakers, a fost demis la 12 aprilie, iar acum antreneaza Sacramento Kings.

7. Semifinalele Campionatului feminin de baschet:
CSM Satu Mare – Olimpia Braşov 77-59 (43-32)
Sepsi – ICIM Arad 91-64 (42-27)
În 2018, titlul naţional a fost câştigat de Sepsi Sfântu Gheorghe

8. Petrolul a învins ieri la Mioveni cu 2-1 (0-1). Ploiestenii sunt pe locul 5, cu 62 de puncte, la 4 puncte de locul 3, de baraj. Clasamentul la varf arata asa: 1. Academica Clinceni 73 de puncte, 2. Chindia 67 de puncte, 3. Universitatea Cluj 66 de puncte, 4. Sportul Snagov 63 de puncte.

9. Trei pe scurt:

Florin Andone a evoluat 64 de minute în meciul Tottenham – Brighton, scor 1-0

Al Wasl, echipa antreantă de Laurenţiu Reghecampf, a fost învinsă de formaţia iraniană Zob Ahan, în deplasare, 2-0 in Liga Campionilor Asiei.

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Stuttgart, din cauza unei accidentări la şold

10. România a coborât o poziţie în clasamentul FED Cup, până pe locul 6, cu 7.562,5 de puncte, şi nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Grupei Mondiale I, ediţia 2020. Româncele ar putea da piept în primul tur cu Cehia (locul I, 28.835 de puncte), SUA (locul 2, 22.160 de puncte), Franţa (locul 3, 17.100 puncte) sau cu Australia (locul 4, 14.160 de puncte). În urna a doua se vor afla România, Belarus (locul 5, 11.880), Germania (locul 7, 6.822,5) şi Spania (locul 8, 5.532,5).

Ți-ar mai putea plăcea
Juventus Torino a fost penalizată cu 15 puncte pentru fraudă contabilă – Cronica Sportivă
Azi începe Cupa Mondială de Rugby din Franţa – Cronica Sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău