Curtea Constituțională a amânat din nou decizia pe Legea referitoare la pensiile magistraţilor – Cronica dimineții
1. Deficitul bugetar pentru primele 11 luni din acest an s-a situat la 6,4%, 121 miliarde lei, comparativ cu 7,1%, 125 miliarde lei, în primele 11 luni din 2024. Deficitul pentru noiembrie este, astfel, mai mic decât anul trecut nu doar ca procentaj din PIB, ci și ca valoare nominală, cu circa 4 miliarde de lei. Ținta de deficit pentru anul acesta este de 8,4% din PIB, atât ESA (standardul UE), cât și cash (standard național). (Profit.ro)
2. Președintele Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată decizia cu privire la sesizarea ICCJ vizând Legea referitoare la pensiile magistraţilor. Următorul termen a fost stabilit pentru vineri 16 ianuarie, ora 10.00, acesta fiind a treia amânare a discuţiilor privind legea care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi. (News.ro)
3. Judecătorii CCR Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc au dat publicităţii luni un comunicat în care explică motivele pentru care au lipsit de la şedinţa CCR în care urma să se dezbată sesizarea privind pensiile magistraţilor. Potrivit acestora, în şedinţa de duminică, un judecător a cerut amânarea pronunţării şi alţi trei s-au raliat cererii sale, motivul fiind solicitarea unui punct de vedere prin care Guvernul să clarifice public că legea „nu modifică aspecte ale pensiei de serviciu, ci abrogă efectiv acest drept al magistraţilor, consolidat de-a lungul timpului printr-o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale”. Judecătorii au mai cerut judecătorului-raportor clarificarea soluţiilor propuse pentru fiecare critică de neconstituţionalitate formulată, solicitare „ignorată de conducerea Curţii”(News.ro). Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a declarat, luni, despre cererea celor patru judecători constituţionali de amânare a dezbaterilor pe noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor, că este justificată, argumentând că solicitarea acestora este reglementată de Regulamentul de funcţionare a Curţii. (Digi24)
4. Serviciile stomatologice vor putea fi decontate în spitalele de stat, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministerul Sănătății a publicat, luni, în transparență decizională, un ordin pentru înființarea programului AP-Stoma (Acțiuni Prioritare Stoma), prin care urmează să fie finanțate aceste servicii. (Hotnews)
5. De la 1 ianuarie 2026, IRCC-ul creditelor ipotecare va fi de 5,68%, față de 6,06% cât este în prezent. Ratele la credit, indiferent de perioadă, noi sau vechi, de accesări,sau de sumă accesată scad cu minimum 3% de la 1 ianuarie 2026, procent care s-ar putea transforma în 3,5% în trimestrul viitor, deoarece IRCC valabil de la 1 aprilie va fi și mai mic, de 5,57%, spun analiștii financiari. (Economica)
6. Potrivit datelor BNR, depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2025 cu 1,5% față de luna anterioară, până la 649,111 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 5,6% (-3,8% în termeni reali). (Profit.ro)
7. AUR ar fi pe primul loc în preferințele electorale ale românilor, dacă acum ar avea loc alegeri parlamentare, și doar patru partide ar intra în total în Legislativ, potrivit unui sondaj IRES publicat luni. Este vorba de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – 36%, Partidul Social Democrat (PSD) – 21%, Partidul Național Liberal (PNL) – 18% și Uniunea Salvați România (USR) – 11%. (Cotidianul)
8. Profiturile anuale ale companiilor tehnologice la nivel global au crescut cu aproximativ 550% din ianuarie 2009, depășind masiv evoluția restului pieței, potrivit datelor agregate de piață. În același interval, câștigurile companiilor din afara sectorului tech au avansat cu doar circa 50%. În ultimii patru ani, firmele de tehnologie și-au dublat profitul net, beneficiind de modele de business extrem de scalabile și de o concentrare tot mai mare a pieței. Diferența arată că profitabilitatea sectorului tech a crescut de aproximativ 11 ori mai rapid decât cea a restului economiei listate. (Link)
9. Statele Unite au propus Ucrainei garanţii de securitate „solide” pentru o perioadă de 15 ani, care poate fi prelungită, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că în cadrul întâlnirii sale de duminică pe care a avut-o cu Donald Trump în Florida, a cerut Washingtonului ca aceste garanţii să se aplice pe o perioadă mai lungă (News.ro). Kremlinul a anunţat luni că foarte curând va avea loc o convorbire telefonică între liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump şi a reafirmat că Ucraina ar trebui să-şi retragă trupele din partea din Donbas pe care încă o controlează. (News.ro)
10. Peste un milion de români au ales Regatul Unit în ultimele decenii pentru a lucra ca muncitori în construcții sau curățenie. Totuși, aproximativ 40.000 părăsesc anual această țară, nemulțumiți de creșterea costului vieții, starea precară a sistemului de sănătate și infracționalitatea ridicată, conform unui material publicat de presa engleză. Tot mai mulți români decid să se întoarcă acasă datorită creșterii nivelului de trai. Salariile medii nete au crescut de șapte ori în ultimii 20 de ani, ajungând la 5.328 de lei în ianuarie 2025, comparativ cu doar 723 de lei în 2005. În plus, rata șomajului este scăzută, iar prețurile locuințelor sunt mult mai accesibile decât în Regatul Unit. Un alt factor care influențează această decizie este percepția că România oferă un mediu mai sigur. Potrivit platformei globale Numbeo, România este considerată mai sigură decât țări precum Marea Britanie, Franța sau Germania, deși există preocupări legate de corupție și mită. (Libertatea)
Fotografia dimineții – Un copil din Gaza fotografiat după furtuna care a lovit regiunea. Omar Al-Qattaa/AFP/Getty Images:

