David Popovici concurează azi în finala probei de 100 metri liber de la Mondialele de Natație – Cronica Sportivă

1. David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber cu cel mai bun timp și cu record mondial de juniori doborât. Principalul său rival, Caeleb Dressel, s-a retras, astfel că David Popovici e marele favorit la aur al probei. Finala va fi miercuri, de la ora 19:30, în direct pe TVR 1.

2. Naționala de tineret U19 a pierdut și al doilea meci la Campionatul European. ”Tricolorii” au fost învinși de Franța, cu 2-1, după ce în prima rundă au cedat cu același scor în fața Italiei.

Pentru România a marcat Coubiş (82), iar pentru Franţa au punctat Tchaouna (12) şi Adeline (20).

3. Simona Halep, locul 19 mondial şi cap de serie 4, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Bad Homburg Open (Germania), după ce a trecut de Katerina Siniakova, scor 4-6, 6-3, 6-4.

4. Simone Inzaghi și-a prelungit contractual cu Inter Milano pe încă două sezoane. „Inter are plăcerea să anunţe reînnoirea contractului lui Simone Inzaghi”, este comunicatul formației italiene.

5. Baschetbalistul Ştefan Grasu, fiul multiplei campioane la aruncarea discului Nicoleta Grasu, este noul jucător al echipei Dinamo Bucureşti. El a plecat de la campioana din ultimele două sezoane, U Banca Transilvania Cluj-Napoca. News.ro

6. Bogdan Andone este noul antrenor al celor de la Poli Timișoara. El a mai pregătit în carieră pe FC Voluntari, Olimpia Satu Mare, Politehnica Timişoara, Metaloglobus Bucureşti, Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), FCSB şi AFC Astra. Cu cea din urmă s-a clasat pe locul 3 în Liga I (ediţia 2019-20).

7. Amical important pentru Universitatea Craiova în cantonamentul din Austria. Oltenii vor întâlni pe Arminia Bielefeld, locul 17 în ultimul sezon din Bundesliga.

8. FC Barcelona va schimba din sezonul viitor arena pe care joacă partidele de pe teren propriu. Oficialii au anunțat faptul că echipa catalană va juca pe stadionul olimpic ”Lluis-Companys” în sezonul 2023-2024, până când se renovează ”Camp Nou”.

9. Jucătoarele de tenis Raluca Olaru (România) şi Nadia Kicenok (Ucraina), favorite 3, s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu de la Bad Homburg (Germania). News.ro

10. Căpitanul naţionalei Uruguayului, Diego Godin, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu clubul brazilian Atlético Mineiro, la care s-a alăturat în ianuarie, şi şi-ar putea continua cariera în Argentina, cel puţin până la Cupa Mondială-2022, informează lefigaro.fr.

11. FCSB a perfectat primul transfer al verii. Vicecampioana României l-a adus pe fundașul Rachid Bouhenna. A evoluat, la începutul carierei, pentru CS Sedan (Franţa), Doncaster (Anglia), RE Bertrix (Belgia) sau AFC Compiegne (Franţa), iar în 2014 a ajuns în Algeria, la CS Constantine, unde a evoluat un an şi a fost transferat de MC Algiers, unde a rămas până în 2018. A urmat un sezon în tricoul lui Dundee United (Scoţia), pentru ca, în vara lui 2019, să ajungă la Sepsi OSK, unde a devenit căpitan de echipă, iar apoi a semnat cu CFR Cluj, de care s-a despărțit săptămâna trecută.

12. Spaniolul David Ferrer a fost numit director al Cupei Davis unde îi succede compatriotului Albert Costa, a anuntat marti gruparea Kosmos, organizatoarea competitiei. News.ro

13. Mihai Popescu a senat cu Farul Constanța. Fundașul în vârstă de 29 de ani şi 1,88m, Mihai Popescu a mai evoluat în carieră pentru Dinamo, Dunărea Călăraşi, FC Voluntari, St. Mirren (Scoţia), Hearts of Midlothian (Scoţia).

14. Campioana olimpică şi preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, a declarat, marţi dimineaţă, că David Popovici a reuşit ceva extraordinar şi că sigur va mai câştiga medalii în această vară. News.ro

15. Ryan Giggs şi-a anunţat demisia din postul său de selecţioner al Ţării Galilor înaintea Cupei Mondiale. Din cauza problemelor cu justiția a fost nevoit să se retragă. Sub conducerea interimarului Robert Page, galezii s-au calificat în Qatar, după ce au trecut de Ucraina în baraj.

16. Reprezentativa masculină de sabie a României a ocupat locul 5 la Europenele din Antalya, iar echipa feminină de floretă s-a clasat a opta, anunţă Federaţia Română de Scrimă.

17. Echipa feminină de handbal Rapid a anunţat, marţi, transferul jucătoarei angoleze Isabel Guialo. News.ro

18. Programul transmisiunilor zilei de miercuri:

  • ora 13:00 Tenis masculin ATP Palma de Mallorca: Prima Sport 1
  • ora 13:00 Tenis feminin WTA Eastbourne: Digi Sport 2
  • ora 13:00 Tenis feminin WTA Bad Homburg: Digi Sport 4
  • ora 19:30 Campionatul Mondial de Înot: TVR 1
Ți-ar mai putea plăcea
Sorana Cîrstea a fost eliminată în semifinalele turneului de tenis de la Dubai – Cronica Sportivă
Fundaşul portughez Pepe a semnat, la 40 de ani, un nou contract cu FC Porto – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău