Denver Nuggets a câştigat primul titlu de campioană a NBA din istoria sa – Cronica Sportivă

1. Lionel Messi, în vârstă de 35 de ani, a declarant într-un interviu acordat unui post de presă chinez, că nu crede că va participa cu Argentina la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, programată în 2026.

2. Naţionala de rugby a României intră oficial în linie dreaptă cu pregătirea pentru Cupa Mondială de Rugby din Franţa, competiţie care va debuta pe 8 septembrie. Lotul extins de 50 de jucători s-a reunit. News.ro

3. Venus Williams a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 7-6 (7/3), 6-2, de sportiva elveţiană Céline Naef, în primul tur la turneul WTA 250 de la s’Hertogenbosch (Ţările de Jos), la revenirea pe teren după cinci luni.

4. Naţionala de polo U20 a României a învins reprezentativa Australiei, în faza play-off, Divizia 2, la Campionatul Mondial de la Otopeni. În optimile de finală, ”tricolorii” se vor duela cu Grecia.

5. Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocaşul defensiv Ovidiu Perianu (21 de ani), care vine sub formă de împrumut de la FCSB.

6. Preşedintele Federaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), Ednaldo Rodrigues, speră să se întâlnească săptămâna aceasta cu Carlo Ancelotti sau cu reprezentanţii acestuia pentru a discuta despre viitorul său, în încercarea de a-l instala la cârma cvintuplei campioane mondiale. News.ro

7. Rapid l-a transferat pe fundaşul Iulian Cristea, care a venit din postura de jucător liber de contract şi a semnat un contract valabil pentru două sezoane.

8. Meciul Kosovo – România, din preliminariile EURO 2024, va fi arbitrat de o brigadă din Ţările de Jos, cu Danny Makkelie la centru. News.ro

9. Ioan Filip, unul dintre jucătorii de bază în linia de mijloc a Universităţii în sezonul recent încheiat, a semnat prelungirea contractului.

10. După ce a evoluat cu numărul 20, Vinicius va purta numărul 7 la Real Madrid în sezonul următor. După plecarea lui Marco Asensio, numărul 11 va reveni lui Rodrygo. News.ro

11. FC Voluntari a anunţat că a semnat un contract pe o perioadă de 3 sezoane cu jucătorul Angelo Cocian.

12. Steven Berghuis, de la Ajax Amsterdam, a fost suspendat pentru primele trei meciuri din sezonul 2023-2024, după un conflict cu un fan al lui FC Twente. News.ro

13. Denver Nuggets a câştigat primul titlu de campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) din istoria sa, după ce s-a impus, cu scorul general de 4-1, în faţa formaţiei Miami Heat. 

14. Atacantul Kylian Mbappé a trimis luni o scrisoare către conducerea clubului Paris Saint-Germain, în care confirmă că nu îşi va activa opţiunea de prelungire a contractului în 2024.

15. Aflat în comă încă de vinerea trecută, portarul spaniol al lui PSG, Sergio Rico este sedat şi se află în stare gravă, la 15 zile după accidentul său de călărie. News.ro

16. Preşedintele clubului Chindia Târgovişte, Marius Ghergu a demisionat de la formația retrogradată recent în Liga 2.

17. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 12:00 – Tenis ATP – Stuttgart – Prima Sport 1
  • 13:00 – Tenis WTA – Nottingham – Digi Sport 2
  • 13:00 – Tenis ATP – ‘s-Hertogenbosch – Prima Sport 3
  • 21:45 – UEFA Nations League – Semifinale – Olanda – Croația – Digi Sport 1, Prima Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
România debutează azi, contra Germaniei, la Campionatul European de Handbal Feminin – Cronica sportivă
Razvan Lucescu la un pas de trofeul Ligii Campionilor Asiei / Meciuri tari azi la TV I Cronica Sportiva
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău