Din cauza dopajului, România a pierdut două medalii câștigate la Jocurile Olimpice de la Londra – Cronica Sportivă

1. Unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor, Diego Armando Maradona, a încetat din viață ieri, la doar 60 de ani, după ce a suferit un stop cardiorespirator. Maradona a început să joace fotbal de la vârsta de trei ani și a devenit unul dintre jucătorii emblematici ai acestui sport: a jucat cu Argentina la patru Campionate Mondiale, câștigându-l pe cel din 1986, și a fost antrenor al echipei naționale la Campionatul Mondial din 2010; a câștigat două titluri de campion al Italiei cu Napoli; a avut o carieră controversată, dar este considerat de mulți specialiști drept cel mai bun jucător al acestui sport, pe aceeași treaptă cu Pele. Rest In Peace, El Pibe D’Oro! (Lead.ro)

2. CFR Cluj va juca astăzi al patrulea meci din grupa A a Europa League, acasă, împotriva AS Roma, de la ora 22.00. În celălalt meci al grupei, ȚSKA Sofia va întâlni, de la ora 19.55, pe Young Boys Berna. Clasamentul grupei înainte de această etapă: 1. AS Roma – 7 puncte; 2. Young Boys Berna – 4 puncte; 3. CFR Cluj – 4 puncte; 4. ȚSKA Sofia – 1 punct.

3. Tot astăzi, se vor desfășura meciurile contând pentru etapa a patra din celelalte 11 grupe din Europa League, cele mai captivante meciuri anunțându-se Lille – AC Milan, Molde – Arsenal, Rangers – Benfica, Tottenham – Ludogoreț și Napoli – Rijeka.

4. Ieri s-au disputat și ultimele opt meciuri contând pentru etapa a patra a grupelor din Liga Campionilor, respectiv:

-în grupa A, Atletico Madrid – Lokomotiv Moscova 0-0 și Bayern Munchen – Salzburg 3-1 (Robert Lewandowski 43, Kingsley Coman 52, Leroy Sane 68 / Mergim Berisha 73)

-în grupa B, Borussia Moenchengladbach – Șahtior Donețk 4-0 (Lars Stindl 17-din penalty, Nico Elvedi 34, Breel Embolo 45+1, Oscar Wendt 77) și Inter Milano – Real Madrid 0-2 (Eden Hazard 7-din penalty, Achraf Hakimi 59-autogol)

-în grupa C, Olympiakos Pireu – Manchester City 0-1 (Phil Foden 36) și Marseille – FC Porto 0-2 (Zaidu Sanusi 39, Sergio Oliveira 72-din penalty)

-în grupa D, Liverpool – Atalanta 0-2 (Josip Ilicic 60, Robin Gosens 64) și Ajax Amsterdam – FC Midtjylland 3-1 (Ryan Gravenberch 47, Noussair Mazraoui 49, David Neres 67 / Awer Mabil 81-din penalty)

Toate golurile marcate aseară în UEFA Champions League pot fi văzute aici.

5. În cele șase partide din etapa a 14-a din Liga 2 s-au consemnat următoarele rezultate: 

-ACS Viitorul Tg. Jiu – Concordia Chiajna 1-0 (P. Copaci 53)

-Aerostar Bacău – ASU Poli Timișoara 2-2 (H. Ilie 83, Zaharia 90 / I. Mera 27, P. Ivanovici 54)

-Comuna Recea – Pandurii Tg. Jiu 2-0 (Luboya 36, Coman 64)

-CSM Slatina – Turris Turnu Măgurele 2-1 (Toma 41, M. Manea 66 / C. Pușcaș 90)

-Dunărea Călărași – CS Mioveni 1-0 (V. Alexandru 56)

-Petrolul Ploiești – Gloria Buzău 1-1 (Huja 66 / Tucaliuc 72)

Astăzi se vor juca ultimele două meciuri ale etapei, respectiv Csikszereda – U Cluj (de la ora 16.30) și Rapid – CSM Reșița (de la ora 18.30).

6. Au fost anunțate nominalizările pentru trofeul de cel mai bun jucător al anului 2020, acordat de FIFA. Printre cei mai buni 11 jucători ai perioadei 20 iulie 2019 – 7 octombrie 2020, se află Cristiano Ronaldo, Kevin De Bruyne, Robert Lewandowski, Kylian Mbappe și Lionel Messi. Cel mai bun jucător al anului va fi anunțat pe 17 decembrie 2020. (FIFA)

7. Organizatorii Raliului Dakar au anunţat că ediţia din 2021 a competiţiei va avea loc în perioada 3-15 ianuarie, în întregime în Arabia Saudită. Este pentru al doilea an la rând când competiția va avea loc în țara din Orientul Mijlociu/ (News.ro)

8. Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că i-a descalificat de la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 pe halterofilii români Roxana Cocoș, Răzvan Martin și Gabriel Sâncrăian pentru dopaj. Astfel, lui Martin i se va retrage medalia de bronz și Roxanei Cocoș cea de argint câștigate la Londra, iar România va pierde aceste medalii în clasamentul pe națiuni a Olimpiadei din 2012. (Gsp.ro)

9. S-au tras la sorți meciurile din turul al treilea al EHF European Cup la handbal masculin: CS Minaur Baia Mare va juca cu Parnassos Strovolou (Cipru), în vreme ce CSM Bucureşti se va duela cu Spor Toto SC (Turcia). Meciurile tur vor avea loc pe 12/13 decembrie, iar returul cu o săptămână mai târziu. (News.ro)

10. Zlatan Ibrahimovic a fost numit, la vârsta de 39 de ani, cel mai bun jucător suedez al anului, fiind desemnat primul în acest clasament pentru a 12-a oară în carieră. Ultima oară când a câștigat acest premiu se întâmpla în 2016. (Eurosport)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 15.00 – Torino – Virtus Entella, Cupa Italiei – Look Sport 

-ora 16.30 – Csikszereda – Universitatea Cluj, Liga 2 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 18.30 – Rapid – CSM Reșița, Liga 2 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 19.55 – Lille – AC Milan, Europa League – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 19.55 – Molde – Arsenal, Europa League – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 2

-ora 19.55 – ȚSKA Sofia – Young Boys, Europa League – Digi Sport 4

-ora 19.55 – Sparta Praga – Celtic, Europa League – Telekom Sport 4, Look Sport 3

-ora 22.00 – CFR Cluj – AS Roma, Europa League – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 22.00 – Rangers – Benfica, Europa League – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 2

-ora 22.00 – Tottenham – Ludogoreț, Europa League – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport

-ora 22.00 – Napoli – Rijeka, Europa League – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Loom Sport 3

Ți-ar mai putea plăcea
Echipajul de dublu rame masculin, aur la Campionatul Mondial de Canotaj de la Racice – Cronica Sportivă
Dan Petrescu şi-a reziliat contractul cu echipa Kayserispor – Cronica sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău