Director INSCOP: Diferența în sondaje dintre Simion și Nicușor Dan a scăzut de la 17 la 4 procente – Cronica dimineții

1. Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Bârna, a declarat că vede o îmbunătățire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că ”agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Ministrul crede că, pe 18 mai, ”alegem între perspectiva stablilizării şi redresării sau o înrăutăţire imediată a situaţiei”. ”Vedem semne de ameliorare a condițiilor de piață: cursul leului s-a stabilizat şi au început să scadă costurile de finanțare pe termen lung pe piața internă”. Potrivit acestuia, este dovada că instituţiile statului fucţionează şi BNR are suficiente instrumente să menţină un echilibru pe cursul de schimb. (News.ro)

2. Un miting denumit „Un singur drum, Europa”, organizat de Rezistența și Inițiativa România, a avut loc vineri, 9 mai, în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării. Câteva mii de oameni au manifestat pașnic în Piața Universității, apoi au plecat spre Piața Victoriei. Pe parcurs, numărul a crescut, iar în fața sediului Guvernului au fost peste 10.000 de oameni. (Libertatea)

3. Nicușor Dan, unul dintre cei doi candidați la funcția supremă în stat, a spus, într-o emisiune la România TV, că este necesară reducerea cheltuielilor statului, tăieri „dureroase dar obligatorii”, pentru ca România să nu ajungă la mâna FMI. Creșterile de taxe ar trebui evitate. (Economica)

4. Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a avertizat vineri că redresarea economică nu se poate face doar cu reducerea cheltuielilor de la buget și că e imposibil să dai afară 500.000 de oameni din administrație. Devalorizarea leului a încetinit, ca urmare a eforturilor Băncii Naționale a României (BNR) de a ține sub control mișcările leului, a spus Dăianu. El a explicat de ce e important să rămânem ancorați în Uniunea Europeană și în NATO. „Unii nu înțeleg că dacă peste noapte finanțarea României și refinanțarea datoriei publice ar fi stopate, România s-ar asfixia, nu ar rezista.” (Cursdeguvernare)

5. Remus Ștefureac, directorul casei de sondare INSCOP, susține că diferența în sondaje dintre Simion și Nicușor Dan a scăzut de la 17 la 4 procente: „Cifra zilei este 4! 4 procente diferență”. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Novak Djokovic va participa la turneul de la Geneva, cu o săptămână înainte de Roland Garros.

6. Deflația prețurilor de consum din China s-a prelungit pentru a treia lună, în aprilie, din cauza tarifelor impuse de SUA, care au contribuit la scăderea prețurilor în condițiile unei cereri interne slabe. Indicele prețurilor de consum a scăzut cu 0,1% în ritm anual, a anunțat sâmbătă Biroul Național de Statistică, similar cu scăderea din luna precedentă. Deflația indicelui prețurilor de producție a ajuns la cea de a 31-a lună, înregistrând o scădere de 2,7% față de 2,5% în martie. (Bloomberg)

7. Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat că vrea să ajungă ”în următoarele ore şi în zilele viitoare” la un plan comun americano-european al unui armistiţiu în Războiul din Ucraina – pe o perioadă de 30 de zile -, însoţit de ”sancţiuni economice masive” în cazul nerespectării acestuia. (News.ro)

8. Fostul șef al politicii externe a UE, Josep Borrell, a lansat un atac dur asupra Israelului, acuzând guvernul condus de Benjamin Netanyahu de comiterea unui genocid în Gaza și „de desfășurarea celei mai mari operațiuni de epurare etnică de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a crea o splendidă destinație de vacanță”. (TheGuardian)

9. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a propus celor 32 de ţări membre ale alianţei să aloce cel puţin 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru cheltuieli militare şi de securitate până în 2032, a anunţat vineri premierul olandez, Dick Schoof. (Hotnews)

10. Poliția din Lice, un oraş situat în sud-estul Turciei, a decis să ardă 20 de tone de canabis – estimat la valoarea de piaţă de 228 de milioane de euro – confiscate de către autorităţi de-a lungul lui 2024 – pentru a le transmite un ”mesaj puternic” traficanţilor de droguri, însă operaţiunea a devenit un fiasco, provocându-le locuitorilor halucinaţii timp de mai multe zile. (News.ro)

Fotografia dimineții este de mitingul Pro Europa desfășurat aseară în București. Inquam Photos / Octav Ganea:

Ți-ar mai putea plăcea
Școlile intră în vacanță două săptămâni, masca redevine obligatorie – Cronica dimineții
Un milion de copii au fugit din Ucraina de la începutul invaziei – Cronica dimineții