Documentatul “colectiv” va fi disponibil de joi, 19 martie, pe HBO GO – Cronica de Divertisment

1. Platforma de streaming Netflix lansează astăzi cel de-al treilea sezon al “Elite”, un serial spaniol cu adolescenți care abordează numeroase teme specifice vârstei, dar și multe teme de natură sexuală. Este unul dintre cele mai apreciate seriale spaniole, iar primul sezon a fost urmărit de 20 de milioane de telespectatori în prima lună de la premieră. (Trailer)

2. Tot astăzi, pe Netflix are loc și premiera celui de-al doilea sezon al serialului coreean “Kindgdom”. Serialul este o dramă cu zombie care are acțiunea plasată în Coreea în timpul dinastiei Joseon. (Trailer)

3. Luni, 16 martie, pe platforma de streaming HBO Go are loc premiera celui de-al doilea sezon al serialului “Black Monday” (Lunea Neagră”). Serialul spune povestea unui atac asupra bursei americane care a avut ca efect una dintre cele mai mari crize de pe Wall Street după o scădere de peste 22% în 19 octombrie 1987. (HBO Go)

4. În timpul acestei vacanțe neprevăzute, copiii se pot uita la cel de-al treilea sezon al animației “The Boss Baby: Back în Business” (“Bebe Șef: Înapoi la treabă”), care are premiera pe Netflix luni, 16 martie. După ce își pierde locul de muncă de la Bebe Cor, Bebe Șef decide să lucreze pe cont propriu și își transformă grupul de joacă într-o echipă de teren. (Trailer)

5. Începând de marți, 17 martie, platforma HBO Go propune al doilea sezon al serialului “Roswell, New Mexico”. Revenită în orașul natal Roswell din New Mexico, Liz descoperă că iubitul ei din adolescență este un extraterestru care și-a ascuns abilitățile întreaga sa viață. (Trailer)

6. În această perioadă, nu este o idee rea să urmăriți un film clasic: “The English Patient” (“Pacientul englez”), câștigător a nouă premii Oscar, poate fi văzut marți, 17 martie, pe postul de televiziune TV 1000. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, contele Almasy este trimis să cerceteze deșertul Sahara și suferă arsuri îngrozitoare într-un accident aviatic. Vegheat de o infirmieră devotată și sensibilă, el își rememorează viața și, mai ales, povestea de dragoste intensă și interzisă care avea să-i schimbe destinul. (Trailer)

7. Începând de joi, 19 martie, pe platforma de streaming HBO Go poate fi urmărit documentatul “colectiv”, care abordează incendiul care a avut loc în clubul Colectiv în 2015. Documentarul prezintă corupția, minciunile și manipulările apărute după tragicul eveniment prin ochii pacienților arși (Tedy Ursuleanu), ai medicilor (Camelia Roiu), ai jurnaliștilor (Cătălin Tolontan) sau ai oficialilor din Guvern (Vlad Voculescu, fost ministru al Sănătății). Documentarul este regizat de Alexander Nanau. (Trailer)

8. Cei mici pot urmări pe platforma HBO Go și animația “The Lion King” (“Regele Leu”) un remake live-action al producției cu același nume din 1994. Disney ne poartă într-o nouă călătorie în savana africană, acolo unde se naște un viitor rege. Tânărul leu Simba îl venerează pe tatăl său, regele Mufasa, și își asumă rolul de viitor conducător, insă nu toți cei din regat se bucură de venirea pe lume a puiului de leu. (Trailer)

9. Unul dintre cele mai potrivite documentare ale momentului este “Pandemic: How to Prevent an Outbreak” (“Pandemia: Virusul gripal”), disponibil pe platforma Netflix începând din luna ianuarie. Documentarul arată modul în care medicii luptă împotriva virusului gripal anual și explică de ce populația nu este pregătită să facă față unei gripe la nivel global. (Trailer)

10. Numeroase lansări de filme sunt amânate în această perioadă din cauza pandemiei de coronavirus Covid-19. Pe listă figurează “A Quiet Place: Part II”, care ar fi trebuit să aibă premiera în 20 martie, sau cea mai nouă producție din seria James Bond, “No Time to Die”, a cărui premieră a fost mutată din luna mai în noiembrie. De asemenea, cel de-al nouălea film al francizei “Fast & Furious” a fost amânat cu 11 luni, din luna mai până în aprilie 2021. (Cinemagia)

Ți-ar mai putea plăcea
“Star Trek: Picard” are premiera săptămâna viitoare – Cronica de Divertisment
Filmul românesc “Maria, Regina României” este disponibil din luna decembrie pe HBO Go – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău