După 16 ani, SUA trimite trupe în Arabia Saudită – Cronica serii

1. SUA a anunțat că va trimite trupe în Arabia Saudită pentru a-și apăra interesele în regiune. Măsura vine după creșterea tensiunilor cu Iranul. Arabia Saudită nu a mai găzduit trupe americane din 2003. (BBC)

2. Simona Halep şi-a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon, la Constanţa, în Piaţa Ovidiu, în faţa a mii de oameni, după ce a prezentat premiul din capitala londoneză pe străzile localităţii de la malul mării într-un autobuz etajat. (News.ro)

3. Președintele Trump a cheltuit de patru ori mai mult, pe Facebook, pe reclame despre migrație decât pe cele pentru economie. (Axios)

4. Numărul zborurilor întârziate ale Tarom a crescut cu o treime anul trecut. Compania plătește anual peste jumătate de milion de euro despăgubiri pasagerilor. (Profit.ro)

5. Numărul cazurilor noi de diabet din Statele Unite a scăzut cu 35%, comparativ cu 2009. Este cea mai mare scădere înregistrată în ultimii 40 de ani. (Link)

6. Președintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, a inaugurat ieri cel mai mare parc eolian din Africa. Cele 365 de turbine eoliene vor produce mai mult de 15% din necesarul de electricitate al țării. (Profit.ro)

7. Pompierii sunt cei mai fericiți angajați din Statele Unite. (Bloomberg)

8. Conform unui sondaj, studenții americani ar prefera mai degrabă un coleg de cameră care nu se spală decât unul cu opțiuni politice diferite. (TheEconomist)

9. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat că numărul de turişti prognozat pentru acest weekend, pe litoralul românesc, este de aproximativ 80.000, în unităţi clasificate. (News.ro)

10. Singura companie care vâna balene din Islanda nu a reușit să-și reînnoiască licența. Pentru prima oară în ultimii 17 ani nici o companie nu va ucide balene în scop comercial, în această țară. (Newsweek)

Fotografia serii – Coperta ultimului număr TheEconomist:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Eurostat: România a înregistrat cea mai mare creștere, pe trimestrul 2, a costului forței de muncă
Guvernul a discutat în ședința de miercuri plafonarea prețului la gaze naturale – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău