Elon Musk, aproape de un bonus record – Cronica de Business

1. Antreprenorul elvețian de origine greacă Jean Valvis, fondatorul brandurilor Aqua Carpatica (apă minerală) și Domeniile Sâmburești (vin), este în curs de vânzare a peste jumătate din participația de 86% din acțiuni pe care o deține la compania de distribuție angro a băuturilor, Valvis Holding Distribution, un business cu rulaj anual de aproape 300 milioane lei. (Profit.ro)

2. Producătorul de jucării Build-a-Bear și-a revizuit în creștere estimările pentru 2019 după ce, inițial, aștepta vânzări egale sau mai mici decât cele din anul precedent. Compania, care mizează pe vânzări semnificative pentru jucăria Baby Yoda în acest an, a avut o cifră de afaceri de $336,6 milioane în 2018 și așteaptă $334-$338 milioane în 2019. (CNBC)

3. Banca Transilvania pregăteşte o nouă achiziţie în Republica Moldova şi vrea să preia Microinvest, una dintre principalele organizaţii de creditare nebancară. (News.ro)

4. Finanțările pentru startupurile britanice au crescut cu 44% în 2019, până la suma-record de $13,2 miliarde. În SUA și în China, aceleași investiții au scăzut cu 20%, respectiv 65% în aceeași perioadă. (CNBC)

5. Valoarea de piață în continuă creștere a Tesla se apropie de punctul care ar declanșa plata primei tranșe din bonusul în valoare de $1 miliard al lui Elon Musk. (CNN)

Bonus:

6. Germania a lansat un plan de 86 de miliarde de euro (95 de miliarde de dolari) pentru a moderniza și extinde rețeaua de căi ferate, o decizie menită să facă sectorul transporturilor mai ecologic. (Profit.ro)

7. Farmaciile din România au intrat în 2020 cu cele mai bune rezultate din istorie, potrivit estimărilor firmei de consultanţă Frames, care arată că afacerile celor peste 4.000 de firme active în domeniul comerţului cu medicamente în magazine specializate (CAEN 4773) au depăşit, în 2019, graniţa de 20 de miliarde de lei, cu peste 1 miliard de lei mai mult decât nivelul din 2018. (News.ro)

8. The New York Times a depăşit pragul de cinci milioane de abonaţi, cu o creștere semnificativă la abonamentele online. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Finanțelor intenționează să păstreze participația la Fondul Proprietatea – Cronica de Business
CEO Bank of America: „Consumatorii sunt într-o formă bună, pentru că nu sunt îndatorați excesiv” – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău