Emma Răducanu a fost desemnată personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie – Cronica Sportivă

1. FCSB a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a XX-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, ultima din 2021. News.ro Tot duminică, CFR Cluj a învins, pe teren propriu, cu 1-0 (0-0), echipa FC Argeş. CFR a înregistrat a noua victorie la rând fără gol primit, opt în campionat şi una în Conference League. News.ro Echipa bucureşteană termină anul pe locul 2, la zece puncte de liderul CFR Cluj.

2. Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. News.ro

3. Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost desemnată, duminică, personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie, în tradiţionala anchetă a BBC. News.ro

4. Perechea Monica Niculescu/Vera Zvonareva, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 125 de la Limoges. Niculescu şi Zvonareva au dispus în finală, cu 6-4, 6-4, de echipa franceză Estelle Cascino/Jessika Ponchet. News.ro

5. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a anunţat că nu a luat încă o decizie privind preluarea conducerii tehnice a echipei naţionale a României. News.ro

6. UEFA, prin Comisia de Arbitri, a revizuit ierarhia arbitrilor la mijlocul sezonului 2021-2022 în urma validării noilor liste FIFA cu oficialii de joc din Europa, informează FRF. Astfel,Iuliana Demetrescu a urcat în categoria Elite, în timp ce Alina Peşu şi Horaţiu Feşnic au promovat în categoria I. News.ro

7. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 8, a pierdut, duminică, finala turneului de categorie WTA 125 la Limoges. News.ro

8. Alexandru Ţîrlea (Alaves), internaţional under 21, a debutat în LaLiga, el evoluând în ultimele minute ale meciului Rayo Vallecano – Deportivo Alaves, scor 2-0. News.ro

9. PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a obţinut, duminică, a treia victorie la rând în campionatul Greciei, scor 3-2 (1-1), în meciul cu Asteras Tripolis, din etapa a XV-a. Golul victoriei a fost marcat de slovenul Jasmin Kurtici, în minutul 90, din penalti. News.ro

10. Formaţia Yeni Malatyaspor, antrenată de Marius Şumudică, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Rizespor, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului Turciei. News.ro

11. Antrenorul echipei under 19 a clubului Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost plasat în izolare după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus. News.ro

12. Reprezentativa din Bosnia-Herţegovina, adversară a României în Liga Naţiunilor, a fost învinsă, cu scorul de 1-0, de selecţionata SUA, într-un meci amical disputat la Carson, în California. News.ro

13. Campioana europeană la handbal feminin, Norvegia, a câştigat, duminică, şi titlul mondial, după finala cu campioana olimpică Franţa, scor 29-22 (12-16). Bronzul i-a revenit Danemarcei. News.ro

14. Echipa Liverpool a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul disputat, duminică, în deplasare, cu Tottenham, în etapa a XVIII-a a campioantului englez de fotbal Premier League. Tot duminică, Manchester City a învins, în deplasare, cu 4-0 (2-0), pe Newcastle. News.ro

15. Freiburg a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Bayer Leverkusen, în etapa a XVII-a a campionatului german de fotbal. Gazdele au urcat pe podiumul Bundesliga News.ro

16. AC Milan a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de Napoli, în etapa a XVIII-a din Serie A. Milanezii au pierdut locul al doilea în favoarea adversarilor din Napoli. News.ro

17. Real Madrid, liderul din LaLiga, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu Cadiz, penultima clasată, în etapa a XVIII-a a campionatului.News.ro

18. Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 6 ATP, revenit după o accidentare, a declarat că, în acest moment, nu este sigură participarea lui la Australian Open, primul grand slam din 2022. News.ro

19. Fostul internaţional brazilian Ronaldo Nazario, în vârstă de 45 de ani, a anunţat că a devenit acţionar majoritar al clubului Cruzeiro, la care şi-a început cariera de fotbalist.News.ro

20. Olanda se află de duminică în lockdown pentru a ţine sub control varianta Omicron a coronavirusului, extrem de contagioasă. Campionatul de fotbal din această ţară poate continua şi în aceste condiţii, însă cu porţile închise. News.ro

21. Kevin Durant şi Kyrie Irving, vedete ale echipei din NBA Brooklyn Nets, au fost plasaţi în izolare, în cadrul protocolului împotriva covid-19. News.ro

22. Programul transmisiunilor sportive de luni:

FC U Craiova – CS Mioveni, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 17.30;

FC Dinamo – Farul Constanţa, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 20.30;

Levante – Valencia, LaLiga (Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport) – 22.00;

CSO Voluntari – CSM Târgu-Jiu, Campionatul Naţional de baschet masculin (Digi Sport 2, Look Sport 3) – 17.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Radu Drăgușin (Juventus) pe lista celor 50 de tineri jucători care ar putea impresiona în 2021 – Cronica sportivă
Marius Copil și Monica Niculescu au trecut în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon – Cronica sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău