Epidemia covid-19 este ”controlată” în prezent în Franţa – Cronica Știrilor Pozitive

1. Agenția de evaluare financiară S&P a confirmat ratingul de țară al României la nivelul „BBB-„, cu perspectivă negativă. Decizia agenției a fost așteptată cu interes ridicat de piețele financiare și de către autorități, în contextul în care economiștii vedeau un risc ridicat ca S&P, cea mai conservatoare dintre cele trei mari agenții de rating la nivel global, să retrogradeze România. (Profit.ro)

2. Veniturile totale medii lunare în anul 2019, în termeni nominali, au crescut cu 12,7%, la 4.790 lei pe gospodărie, şi la 1.853 lei pe persoană. Comparativ cu 2018 creşterea este de 13,6%. (News.ro)

3. Economia americană a adăugat 2,5 milioane noi locuri de muncă în Mai, iar rata șomajului a scăzut la 13,3%, de la 14,7% cât a fost în aprilie. (WSJ)

4. În New York City, miercuri a fost prima zi cu zero decese din cauză Covin-19 din 11 martie. (CNBC)

5. Epidemia covid-19 este ”controlată” în prezent în Franţa, a anunţat vineri preşedintele Consiliului Ştiinţific, profesorul Jean-François Delfraissy. (News.ro)

6. Bursa americană a închis săptămâna în creștere, după anunțul privind creșterea locurilor de muncă în Mai. Indicele Dow Jones Industrial a crescut cu 3,2%, închizând săptămâna cu un plus de 6,8%. Indicele S&P 500 a crescut ieri cu 2,6%, iar Nasdaq cu 2,1%. (WSJ)

7. Acţiunile marilor companii europene au încheiat vineri cea mai bună săptămână din ultimele două luni, investitorii cumpărând titluri bancare, ale producătorilor auto şi ale companiilor din sectorul călătoriilor, pe fondul semnelor tot mai numeroase că economia globală afectată de pandemia de coronavirus îşi revine. (News.ro)

8. Banca Centrală Europeană va ajuta Banca Națională a României să rezolve problemele de lichiditate în euro de pe piața locală. Cele două instituții au agreat implementarea unei linii repo de 4,5 miliarde de euro, care va fi în vigoare până la sfârșitul anului 2020 sau atât timp cât va fi necesar. (Profit.ro)

9. Grupul Bosch a pus în funcţiune o linie de producţie pentru măşti, complet automatizată, la fabrica sa din Stuttgart-Feuerbach şi urmează ca să fabrice peste jumătate de milion de măşti, în cinci linii de producţie din cadrul a patru locaţii Bosch din întreaga lume. (News.ro)

10. Piesa de teatru “Visul unei nopți de vară” bazată pe opera dramaturgului englez William Shakespeare va fi transmisă în regim “live” pe canalul de Youtube al Teatrului Național din București. Cele trei proiecții vor fi disponibile vineri de la ora 16:00 și sâmbătă și duminică de la ora 18:00. (Teatrul Național)

11. Din 15 iunie, Teatrul National din Bucuresti are spectacole in aer liber in AMFITEATRU, pe terasa cladirii. (Urban.ro)

12. Proiecte în care sunt implicate 17 organizaţii culturale din România au primit finanţare de peste 840.000 de euro prin programul Europa Creativă, potrivit site-ului Ministerului Culturii. (News.ro)

13. Castelul de la Versailles, emblematic pentru Franţa şi cel mai vizitat din lume, va fi redeschis azi, după 82 de zile. (News.ro)

14. Ministrul Mediului a inspectat, vineri, la Buzău, un teren degradat pus la dispoziţie de către Primăria Buzău pentru plantarea a 100.000 de arbori în toamna acestui an. (News.ro)

15. Premier League se reia la 17 iunie, de la ora locală 18.00 (20.00, ora României) cu meciul Aston Villa – Sheffield, restanţă din etapa a XXVIII-a, a anunţat liga profesionistă engleză. (News.ro)

16. Legenda NBA, Michael Jordan, a anunțat că va dona 100 de milioane de dolari organizațiilor care lucrează pentru egalitate rasială și justiție socială pe fondul unui climat încărcat marcat de protestele anti-rasism din Statele Unite. (Hotnews)

17. O cafenea din Naples, Florida, a primit o donație de $40,000 de la o singură persoană, pentru a-l ajuta să rămână în business și să se redeschidă după perioada de izolare. (Link)

18. Cluburile Real Madrid şi Atletico Madrid şi-a unit forţele pentru a lansa o campanie de strângere de fonduri în scopul ajutorării celor mai vulnerabile familii din capitala Spaniei, în contextul pandemiei de coronavirus. (News.ro)

Fotografia dimineții – Mișcarea Black Lives Matter explicată:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul persoanelor declarate vindecate de Covid-19 va ajunge azi la 11,5 milioane – Cronica Știrilor Pozitive
Un spital modular cu 38 de paturi a fost operaţionalizat în curtea Spitalului Elias din Bucureşti – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău