Ether a crescut de trei ori mai mult decât bitcoin în prima jumătate a anului – Cronica de Tehnologie

1. Cea mai puternică turbină de maree din lume a început să contribuie cu energie la rețeaua Marii Britanii. Cântărind 680 de tone și având o lungime de 74 de metri, turbina ancorată în apele de lângă Orkney (un arhipelag în nord-estul Costei Scoției) pentru următorii 15 ani are capacitatea de a genera necesarul de energie pentru 2.000 de locuințe. (CNBC)

2. Spotify a ajuns la 365 de milioane de utilizatori, dintre care 165 de milioane plătesc pentru un abonament premium. Veniturile au crescut cu 23% YoY, ajungând la €2.3 miliarde. Reclamele au generat 275 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 110%. (Profit.ro)

3. Ether a crescut de trei ori mai mult decât bitcoin în prima jumătate a anului. Piața ETH a crescut cu 1.461% la $1.4 trilioane, în vreme ce piața BTC a crescut cu 489%, ajungând la $2.1 trilioane. (CoinDesk)

4. Un robot cu două picioare a alergat 5 km în 43 de minute și 49 de secunde, fără a avea nevoie de reîncărcare. Cassie a fost antrenată pe simulatoare pentru a urca și coborî scări, fără a avea nevoie de camere LIDAR. (Engadget)

5. Utilizatorii Facebook petrec aproape jumătate din timpul alocat platformei sociale uitându-se la video, anunță Mark Zuckerberg. Tot șeful companiei mai spune că Reels a devenit principalul vector de creștere a engagementului pe Instagram. (Profit.ro)

6. Twitter a lansat un nou instrument de business în SUA (deocamdată doar pe iOS), numit Shop Module. Acesta constă într-un carusel de produse ce poate fi afișat și răsfoit în partea de sus a paginilor de profil. Un click pe un produs duce utilizatorul într-o altă pagină, de unde poate fi realizată achiziția, fără a ieși de pe Twitter. (The Verge)

7. Categoria Wearables, Home, and Accessories a generat $8.8 miliarde pentru Apple în Q3. Creșterea de 36% YoY a acesteia reprezintă un nou record pentru companie. Din categorie face parte și Watch, în cazul căruia 75% dintre cumpărători au făcut achiziția pentru prima oară, dovedind spațiul mare de creștere pe care ceasul Apple îl are. (MacRumors)

8. Play Protect, sistemul de protecție împotriva malware-ului integrat în Android, este foarte slab, conform testelor realizate de prestigiosul laborator AV-TEST. După ce a identificat doar 68.8% din cele peste 20.000 de aplicații malițioase ale testului, Play Protect a primit nota 0 la capitolul protecție și a terminat pe ultimul loc. (Bleeping Computer)

9. Google anunță o nouă platformă de bug bounty, pe care o numește Bug Hunter University. Aceasta va simplifica submiterea vulnerabilităților descoperite pentru diversele programe de recompense pe care la derulează compania americană. Noua platformă va oferi un formular unic de trimitere a bug-urilor. (ZDNet)

10. Un inginer a creat un robot care a montat 100.000 de piese de domino, într-o reprezentare a Super Mario Bros, în puțin peste 24 de ore. Pentru plasarea pieselor, fără a dărâma altele, robotul folosește, pe lângă GPS, un sistem de marcare și o cameră video. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Aplicația Google de Android a început să ofere utilizatorilor opțiunea ștergerii din motorul de căutare a unora din datele personale – Cronica de Tehnologie
Mastercard și Visa au pus pauză proiectelor pe care le aveau în zona crypto – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău