Europa va construi un sistem de poziționare prin satelit pe Lună – Cronica Spațială

1. NASA a anunțat că al șaselea zbor al elicopterului Ingenuity de pe Marte efectuat în 22 mai a fost unul „anormal”. Planul era ca elicopterul să decoleze în plan vertical până la o altitudine de 10 metri, apoi să zboare spre sud-vest pentru 150 de metri, după care să efectueze încă două segmente de 15 metri și, respectiv, 50 de metri, înainte de a amartiza într-un loc prestabilit. Totuși, aproape de finalul primului segment, elicopterul a început să aibă o traiectorie oscilantă cu până la 20 de grade, iar senzorii au înregistrat și fluctuații puternice în privința consumului de energie. O analiză ulterioară a evidențiat însă cauzele acestei anomalii. Pentru zbor, elicopterul se bazează pe realizarea unor fotografii în timp real care sunt transmise imediat sistemului de navigație. La 54 de secunde după startul zborului a existat o eroare în transmiterea unei imagini, motiv pentru care următoarele fotografii au fost transmise cu întârziere. Din acest motiv, sistemul de navigație s-a bazat pe informații eronate cu privire la localizarea exactă a elicopterului, ceea ce a determinat comportamentul haotic. Elicopterul a reușit în cele din urmă să amartizeze în deplină siguranță, întrucât a fost conceput să tolereze astfel de erori. (NASA)

2. Lockheed Martin și General Motors vor construi rover-ul cu care astronauții americani vor explora Luna în cadrul programului Artemis. Pentru moment, cele două companii au anunțat doar că rover-ul va fi autonom, astfel că în anumite cazuri se va putea conduce singur. Principalul avantaj este că numărul experimentelor științifice care vor putea fi realizate va fi mai mare, întrucât astronauții vor avea posibilitatea de a îndruma rover-ul să facă singur anumite cercetări. Planul actual prevede ca programul Artemis să trimită oameni pe Lună începând din 2024, însă este posibil că termenul să fie prelungit. (Lockheed Martin)

3. Agenția Spațială Europeană (ESA) își propune să dezvolte un sistem de poziționare prin satelit care să orbiteze Luna și să ofere astronauților sisteme de navigație și servicii de telecomunicații. ESA a comandat un studiu de fezabilitate, iar proiectul propriu-zis ar putea începe în 2023. Termenul estimat de agenție pentru finalizarea lucrărilor este de cel mult 5 ani, ceea ce înseamnă că viitorii exploratori umani de pe Luna vor avea un sistem de tip GPS începând din 2028, la 4 ani de la sosirea astronauților americani în cadrul programului Artemis. “Vom putea face conferințe pe Skype pe Lună”, afirmă directorul de telecomunicații al ESA. (ESA, Space)

4. Virgin Galactic a efectuat cu succes primul zbor suborbital cu avionul spațial SpaceShipTwo din ultimii doi ani. Lansat în zbor de pe avionul WhiteKnightTwo, avionul spațial a atins o altitudine maximă de 89.2 kilometri. Virgin Galactic își propune să efectueze încă trei zboruri suborbitale de test în acest an. (SpaceNews)

Bonus: SpaceX a plasat pe orbită încă 60 de sateliți din cadrul rețelei Starlink pentru conexiuni la internet, cu ajutorul unei rachete Falcon 9. Astfel, rețeaua Starlink are în prezent 1664 de sateliți pe orbită, iar SpaceX a ajuns la 100 de lansări consecutive încheiate cu succes cu rachete Falcon 9. Ultima lansare ratată pentru SpaceX a avut loc în 2015. (SpaceFlightNow)

5. Rover-ul chinez Zhurong a efectuat prima sa călătorie pe planeta Marte după ce a ieșit din capsula în care a amartizat recent. Întrucât nu cunoaște deloc suprafața marțiană, rover-ul este programat să parcurgă distanțe scurte cu pauze la fiecare 10 metri, însă cercetătorii chinezi nu exclud varianta de a extinde distanța parcursă într-o etapă viitoare a misiunii. (News.ro)

6. Cercetătorii NASA bănuiesc că au descoperit pentru prima oară urme de săruri organice pe planeta Marte, pe baza unor date colectate de rover-ul Curiosity. Sărurile organice sunt rămășițe ale compușilor organici care, cel puțin teoretic, sunt capabili să susțină organisme sub formă de microbi. În cazul în care analizele suplimentare vor confirma această bănuială, ipoteza că Marte a fost o planetă prielnică vieții în trecut va prinde și mai mult contur. (Futurism)

7. O echipă internațională de astronomi de la mai multe universități a reușit să identifice localizarea exactă a mai multor jeturi puternice de energie cunoscute științific drept Fast Radio Bursts (FRB). Aceștia au determinat că 5 dintre aceste jeturi de energie își au originea în brațul spiralat al galaxiilor gazdă. Până acum, originea acestor jeturi de energie era necunoscută. (Universe Today)

8. Rusia își propune să lanseze o sondă spațială alimentată cu energie nucleară care să ajungă pe orbita Lunii, să se îndrepte apoi spre Venus și să folosească accelerația gravitațională a planetei pentru a se îndrepta apoi spre Jupiter. Sonda va fi echipată cu un reactor nuclear de 500 kW, iar misiunea va avea o durată totală de 4 ani și două luni. Misiunea este planificată pentru anul 2030 și își propune să scoată în evidență avantajele energiei nucleare în detrimentul energiei solare în ceea ce privește propulsia sondelor spațiale. (ScienceAlert)

9. Agenția Spațială Canadiană a anunțat că va trimite un rover pe Lună într-un interval de cel mult 5 ani, în cadrul unei misiuni realizate în colaborare cu NASA. Rover-ul va avea misiunea de a explora o regiune polară a Lunii și să efectueze muncă științifică, inclusiv să realizeze fotografii și să colecteze date despre suprafață lunară. Pentru început, două companii canadiene vor fi selectate pentru realizarea conceptelor pentru rovere și instrumentele științifice. (Phys)

10. The Planetary Society a publicat un infografic cu cei 266 de asteroizi cu diametru de circa 20 de metri care au trecut sau vor trece mai aproape de Pământ decât Luna. Estimările cercetătorilor arată că un asteroid cu diametrul de 20 de metri poate distruge un oraș în cazul în care se prăbușește pe Pământ. (The Planetary Society)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au descoperit apă în discul de praf al unei stele din galaxia noastră – Cronica Spațială
Un astrofizician finlandez susține că proiectul unei colonii umane pe orbita lui Ceres este perfect fezabil – Cronica Spațială