Experții confirmă hack-ul prin care au fost expuse informațiile a aproximativ un miliard de chinezi – Cronica de Tehnologie

1. Un fost angajat Facebook a dat compania în judecată după ce a fost concediat pentru că a pus întrebări legate de accesarea datelor șterse de utilizatori. Acesta cere compensații de peste $3 milioane și spune că Facebook folosea acel protocol de acces pentru a evita măsurile obișnuite de protecție a datelor. (Bloomberg)

2. Amazon va oferi membrilor Prime din SUA un an gratuit de Grubhub+ ($10/lună în mod normal), în urma unui parteneriat cu Just Eat Takeaway. Același parteneriat face ca Amazon să devină acționar la Just Eat Takeaway. (TechCrunch)

3. Modelul robust de Apple Watch, care ar urma să fie lansat anul acesta, va avea un ecran mai mare, de aproximativ 2 inch, și va fi construit dintr-un material mai rezistent, nu din aluminiu. Același model va beneficia de o baterie mai mare ce va oferi o autonomie mai bună. (Bloomberg)

4. În urma unui acord cu Uniunea Europeană, Amazon scapă de două investigații antitrust. Pentru asta, gigantul american va partaja mai multe date cu companiile rivale și va oferi mai multe opțiuni de cumpărare clienților. (FT)

5. Experții confirmă hack-ul prin care au fost expuse informațiile a aproximativ un miliard de chinezi din baza de date a poliției din Shanghai. Baza de date era securizată, însă, site-ul prin care aceasta era accesată și gestionată avea o adresă publică și nu era protejat cu o parolă. (WSJ)

6. Meta licențiază open source modelul de AI pentru traduceri al companiei, care știe acum 200 de limbi. Compania se laudă cu performanțele modelului pe care-l numește NLLB-200, spunând că este cu 44% peste cele mai bune modele concurente, conform testelor sintetice FLORES-101. (The Verge)

7. Hack-ul care a vizat jocul blockchain Axie Infinity și care a dus la furtul a $540 de milioane a fost posibil prin păcălirea unui inginer senior cu o ofertă de job pe LinkedIn la o companie care nu există. Acesta a deschis un PDF care conținea un spyware. (The Block)

8. Din toamnă, pe iPhone, iPad și Mac va exista un mod de securitate special pentru protecția împotriva atacurilor cu spyware, precum Pegasus, numit Lockdown Mode. Acesta va bloca mai multe funcții ale sistemului de operare și ale aplicațiilor, printre care majoritatea extensiilor primite pe Messages, apelurile necunoscute prin FaceTime și diverse tehnologii web în Safari și browserele bazate pe WebKit. Va exista și un sistem de recompense special pentru descoperirea problemelor de securitate din Lockdown Mode, unde recompensele pot ajunge la $2 milioane. (Profit.ro)

9. IBM a cumpărat Databand, un startup care dezvoltă o platformă de observabilitate pentru date și ML. Detaliile financiare ale tranzacției nu au fost făcute publice, însă, Databand primise anterior finanțări de $14.5 milioane. Angajații startup-ului vor fi integrați în divizia de AI a IBM. (TechCrunch)

10. Google a blocat update-urile aplicației KakaoTalk (populară în Coreea de Sud) pentru că aceasta oferea link-uri spre plăți externe. Gigantul american se află deja sub monitorizarea autorității locale pentru concurență, după ce în Coreea Sud a fost adoptată o lege care obligă operatorii magazinelor de aplicații să permită folosirea sistemelor terțe de plată. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple ar putea lansa un MacBook Pro de 13 inch luna viitoare – Cronica de Tehnologie
Apple a lansat iOS 16.4, al patrulea și, probabil, unul dintre ultimele update-uri importante pentru iOS 16 – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău