Facebook a depășit 3 miliarde de utilizatori activi la nivelul unei luni – Cronica dimineții

1. Marți și miercuri au fost cele mai calde zile din 2023 în România și au fost înregistrate cele mai ridicate temperaturi din ultimii ani: +42 C, la Dunăre, dar și în Bărăgan, arată datele ANM. În noaptea de marți spre miercuri au fost și locuri unde temperatura nu a scăzut sub 28 C. (Hotnews)

2. Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord privind restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere dar bugetate din aparatul de stat. Măsura, care ar urma să fie aprobată în august, ar aduce 8 miliarde de lei, anual, la buget. O discuţie a fost şi în privinţa impozitării clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro cu 1%, unde potrivit unor surse social-democrate s-ar fi ajuns la un acord. (News.ro)

3. NATO a anunțat miercuri că își intensifică activitățile de supraveghere în zona Mării Negre, condamnând totodată ieșirea Rusiei din acordul privind exporturile de cereale prin porturile ucrainene. (Hotnews)

4. Imediat după ce a fost numit din nou în funcția de ministru de externe în guvernul Chinei, Wang Yi a plecat în vizită la Ankara, unde s-a întâlnit cu omologul turc și cu președintele Erdogan pentru a discuta despre situația războiului din Ucraina. (Digi24)

5. Banca centrală americană a majorat rata dobânzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, în intervalul 5,25%-5,50%, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani. Este a 11-a creștere operată de la începutul actualului ciclu de înăsprire monetară, în martie anul trecut. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: Trei echipe românești evoluează joi, în turul II preliminar al Conference League: CSKA Sofia – Sepsi, ora 20:00, CFR Cluj – Adana Demirspor, ora 20:30 și Farul – Urartu, ora 20:30.

6. 505.569 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani au fost vaccinați împotriva Covid-19 cu cel puțin o doză. Aproximativ 9.300 dintre ei, 1,8%, au avut efecte secundare nedorite care au fost tratate medical, a anunțat ministrul Sănătății din landul german Saxonia Inferioară. Cei mai afectați au fost cei între 16 și 18 ani. (Bild)

7. Persoanele în vârstă, sănătoase, fără antecedente de afecțiuni cardiace sau semne de avertizare de accident vascular cerebral, care au luat zilnic aspirină în doze mici, au avut rate mai mari de sângerare cerebrală, conform unui nou studiu. Analiza relevă că medicamentul nu oferă o protecție semnificativă împotriva accidentului vascular cerebral. (NYTimes)

8. Nu suntem singuri în univers, iar autorităţile ascund dovezi ale existenţei extratereştrilor, inclusiv resturi ale unui obiect neidentificat, a declarat miercuri un fost ofiţer de informaţii în faţa unei comisii a Congresului american. (News.ro)

9. Meta a anunțat că rețeaua socială Facebook a depășit, pentru prima oară, un număr de 3 miliarde de utilizatori activi la nivelul unei luni. (QZ)

10. Actorul american Kevin Spacey a fost găsit nevinovat pentru toate acuzațiile de agresiune sexuală și viol pentru care era judecat în Marea Britanie. Spacey a fost văzut plângând după anunțarea verdictului. (BBC)

Fotografia dimineții – Cântăreață irlandeză Sinead O’Connor a decedat la vârsta de 56 de ani. Jane Bown/The Observer:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Continuă protestele la Belgrad, Budapesta si Paris
Ministrul Muncii: Vom recalcula toate pensiile. Întregul proces va dura un an și jumătate – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău