FCSB și CFR Cluj evoluează joi în etapa a cincea a grupelor Conference League

1. FCSB va evolua joi, de la ora 19:45, pe terenul celor de la Anderlecht Bruxelles, în etapa a cincea a grupelor Conference League. De la 22:00, CFR joacă pe terenul turcilor de la Sivasspor. Ambele partide vor fi în direct pe Pro Arena.

2. Rezultatele înregistrate miercuri în etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor:

  • Grupa A: Ajax Amsterdam – FC Liverpool 0-3 (Salah 42, Nunez 49, Elliott 52);
  • Grupa A: Napoli – Glasgow Rangers 3-0 (Simeone 11, 16, Ostigard 80);
  • Grupa B: FC Bruges – FC Porto 0-4 (Taremi 33, 70, Evanilson 57, Eustaquio 60);
  • Grupa B: Atletico Madrid – Bayer Leverkusen 2-2 (Carrasco 22, De Paul 50 / Diaby 9, Hudson-Odoi 29);
  • Grupa C: Inter Milano – Viktoria Plzen 4-0 (Mkhiratyan 35, Dzeko 42, 66, Lukaku 87);
  • Grupa C: FC Barcelona – Bayern Munchen 0-3 (Mane 10, Choupo-Moting 31, Pavard 90+5);
  • Grupa D: Eintracht Frankfurt – Olympique Marseille 2-1 (Kamada 3, Kolo Muani 27 / Guendouzi 22);
  • Grupa D: Tottenham – Sporting Lisabona 2-1 (Betancur 80, Kane 90+5 / Edwards 22).

3. Dinamo Bucureşti a fost învinsă pe teren propriu, de formaţia PSG, scor 35-29 (22-16), în al cincilea meci din grupa A a Ligii Campionilor. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar fanii au făcut o atmosferă senzaţională.

4. Campioana la volei masculin Arcada Galaţi s-a calificat în deplasare, în 16-ile Cupei CEV, deşi a pierdut cu formaţia sârbă Radnicki Kragujevac, scor 2-3, în manşa retur din faza 1/32 a preliminariilor Cupei CEV. News.ro

5. Reprezentativa Under 17 a României a fost învinsă cu scorul de 3-0, de Danemarca, în primul meci din grupa de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, găzduit de Ungaria.

6. Echipa de baschet masculin CSM Oradea a învins pe teren propriu, formaţia belgiană Kangoeroes Basket, scor 98-76 (45-44), în al treilea meci din grupa E a FIBA Europe Cup. News.ro

7. Campioana la baschet feminin Sepsi Sfântu Gheorghe a debutat cu victorie în grupa E din FIBA EuroCup, scor 76-75 (38-37), cu formaţia israeliană Elitzur Holon.

8. Echipa primavera a clubului Inter Milano, antrenată de tehnicianul Cristian Chivu, a învins cu scorul de 4-2, formaţia Viktoria Plzen şi i-a făcut cadou antrenorului român de ziua sa calificarea în play-off-ul UEFA Youth League.

9. Echipa de baschet feminin FCC UAV Arad a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia turcă OGM Ormanspor, cu scorul de 68-64 (37-22), în primul meci din grupa D a FIBA EuroCup. News.ro

10. Guvernul din Qatar a anunţat că viitoarea gazdă a Mondialului 2022 va renunţa la obligativitatea testului COVID-19 negativ pentru a intra pe teritoriul ţării.

11. Echipele de volei masculin Universitatea Cluj, Unirea Dej şi SCM Zalău s-au calificat miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României. La feminin s-au jucat primele partide din turul I. News.ro

12. Atacantul ivorian Sebastien Haller s-a antrenat pe un teren din cadul complexului lui Ajax Amsterdam. Este pentru prima oară când revine pe terenul de fotbal după operaţia de cancer testicular. News.ro

13. Marius Croitoru (42 de ani) este noul antrenor al celor de la FC Argeș. El îi succede lui Andrei Prepeliță (36 de ani), de care clubul din Superliga s-a despărțit luni.

14. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri, sancţiuni pentru cluburile Farul Constanţa şi UTA Arad. News.ro

15. Stadionul Clubului Sportiv Rapid îşi va schimba denumirea în Superbet Arena Giuleşti, începând din luna noiembrie.

16. Clubul Manchester United a anunţat că Raphael Varane nu va mai evolua înaintea Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări.

17. Endrick, fotbalist legitimat la Palmeiras, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria campionatului brazilian. Jucătorul în vârstă de 16 ani şi 98 de zile a înscris la partida din deplasare cu Atletico Paranaense, scor 3-1. News.ro

18. Federaţia Română de Fotbal (FRF) a făcut precizări cu privire la contractul selecţionerului Edward Iordănescu, pe site-ul oficial, adăugând şi faptul că în activitatea forului nu a existat şi nu există ingerinţă politică.

19. Programul transmisiunilor zilei de joi:

  • 13:00 – Tenis – ATP Viena – Eurosport 2
  • 17:00 – Liga 2 – Dinamo – CSM Slatina – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 19:00 – Rugby Cupa României – Steaua – Baia Mare (semifinale) – Prima Sport 1
  • 19:45 – Conference League – Anderlecht – FCSB – Pro Arena
  • 19:45 – Handbal M – CL – Veszprem – Magdeburg – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 21:45 – Handbal M – CL – Nantes – THW Kiel – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 22:00 – Conference League – Sivasspor – CFR Cluj – Pro Arena
Ți-ar mai putea plăcea
Robert Glinţă a câştigat medalia de bronz în proba de 100 metri spate la Mondiale de nataţie în bazin scurt – Cronica Sportivă
Ana Bogdan s-a calificat în semifinale la Portoroz – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău