Festivalul Untold Dubai a fost programat pentru perioada 15-18 februarie 2024 – Cronica de Divertisment

1. Comedia românească “Nuntă pe bani” cu Mircea Popa (cunoscut drept Mircea Bravo) în rolul principal are premiera la cinema. Mircea este obligat să restituie o sumă mare de bani din cauza unei decizii greșite, iar singura soluție este să se însoare și să facă o afacere cât mai profitabilă din nuntă, în ciuda faptului că anterior a făcut o postare virală pe Facebook în care a susținut că urăște nunțile.

2. Filmul românesc de acțiune și comedie “Băieți deștepți” poate fi urmărit la cinema începând de astăzi. Trei polițiști suspendați din funcții sunt chemați înapoi la posturi pentru a investiga un baron local al drogurilor, cu care cei trei au o istorie îndelungată.

3. Cei mici pot urmări la cinema animația “The Argonuts” (“Argonauții: Povești șoricești”), în care locuitorii din Grecia antică sunt amenințați de mânia lui Poseidon. Salvarea vine de la Iason și echipa lui de argonauți, iar aceștia sunt ajutați de o șoricică aventurieră și de pisica acesteia.

4. Noul serial “Goosebumps” inspirat din seria de cărți cu același nume scrisă de R.L. Stine are astăzi premiera pe platforma de streaming Disney+. Cinci liceeni pornesc într-o călătorie pentru a investiga dispariția tragică a unui adolescent cu trei decenii în urmă, ocazie cu care descoperă secrete întunecate din trecutul părinților lor.

5. Serialul italian “Everybody Loves Diamonds” poate fi urmărit de astăzi pe platforma Amazon Prime Video. Inspirat dintr-un caz real, serialul prezentă o echipă de hoți italieni care concep un plan pentru a fura pietre prețioase în valoare de milioane de dolari de la Antwerp Diamond Centre din Belgia.

6. Documentarul “Camp Courage” va avea premiera pe platforma de streaming Netflix duminică, 15 octombrie. Producția spune povestea unei fete din Ucraina pe nume Milana și a bunicii sale Olga care au petrecut o săptămână într-o tabără de vară din Alpi austrieci în calitate de refugiați ai războiului.

7. Serialul britanic “Bodies” va avea premiera pe Netflix joi, 19 octombrie. Același cadavru este descoperit în Londra în 1890, 1941, 2023 și 2053, iar în fiecare episod cazul este investigat de un detectiv. La un moment dat, detectivii descoperă că cele patru cazuri sunt legate între ele, iar un lider politic enigmatic ajunge în centrul atenției.

8. Noul serial “Lessons in Chemistry” are astăzi premiera pe platforma Apple TV+. Producția spune povestea lui Elizabeth Zott, o chimistă care preia rolul de prezentatoare într-o emisiune culinară a anilor ‘60 și începe să-și învețe telespectatorii noțiuni despre chimie. Serialul are la bază romanul cu același nume publicat anul trecut de Bonnie Garmus.

9. Netflix a confirmat că serialul “Vikings: Valhalla” se va încheia cu sezonul 3, care va apărea pe platformă în cursul anului 2024. Producția este un spin-off al celebrului serial “Vikings” care a rulat la History Channel și urmărește aventurile exploratorului Leif Eriksson, ale surorii sale Freydis Eriksdotter și ale prințului nordic Harald Sigurdsson. (Variety)

10. Festivalul Untold Dubai a fost programat pentru perioada 15-18 februarie 2024 și se va desfășura la centrul expozițional Expo City Dubai. Un abonament cu acces general în toate cele patru zile ale festivalului costa 700 de dirhami, echivalentul a aproximativ 900 lei. (YallaDubai)

Ți-ar mai putea plăcea
„Toy Story 4” are în acest weekend premiera în Statele Unite – Cronica de Divertisment
Cinemateca oferă o serie de filme clasice pe platforma online în această perioadă – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău