Fiecare angajat Facebook va primi un bonus de $1.000 pentru a depăși perioada dificilă – Cronica de Tehnologie

1. Guvernul Statelor Unite discută cu reprezentanții companiilor de tehnologie despre posibilitatea folosirii datelor de localizare ale smartphone-urilor pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. (Washington Post)

2. Profitabilitatea firmelor care operează ferme de Bitcoin este pusă sub semnul întrebării de drastica scădere a valorii monedei virtuale. Acestea au investit peste $500 milioane în ultimele șase luni pentru creșterea capacității fermelor, încercând să compenseze înjumătățirea volumului de monede acordate pentru minare, care se va produce în luna mai. (CoinDesk)

3. Fiecare angajat Facebook va primi un bonus de $1.000 pentru a depăși perioada dificilă provocată de pandemia COVID-19. Facebook are aproape 45.000 de angajați. (Profit.ro)

4. Google Translate lansează funcția de transcriere pentru opt limbi (nu și română). Aceasta procesează sunetul și face traducerea în timp real. Transcrierea nu se poate face fără o conexiune la internet. Pentru început este disponibilă doar pe Android. (Profit.ro)

5. Uber va chema în instanță orașul Los Angeles, care i-a retras licența pentru operarea trotinetelor, după ce compania a refuzat să acorde autorităților acces la datele de localizare a utilizatorilor în timp real. (Cnet)

6. Uber și Lyft și-au suspendat serviciile de partajare a mașinilor (Uber Pool respectiv Lyft Shared) din Statele Unite și Canada pentru a limita răspândirea virusului COVID-19. (BuzzFeed News)

7. Lime își întrerupe activitatea în Italia, Spania și Franța, precum și în statele americane California și Washington pentru a nu contribui la răspândirea COVID-19. (VentureBeat)

8. Tesla ar putea fi forțată să-și închidă fabrica din Fremont, după ce în regiune a fost decisă închiderea tuturor business-urilor non esențiale. Deocamdată, Elon Musk a decis să continue funcționarea, considerând că o parte a operațiunilor se încadrează la excepțiile ordinului. (TechCrunch)

9. Magazinele Apple rămân închise pe termen nelimitat, după ce inițial compania anunțase că le va redeschide pe 27 martie. Toate magazinele Apple, cu excepția celor din China, sunt închise în prezent. (Profit.ro)

10. Revolut lansează Revolut Junior, un cont pentru copii, gestionat de părinți. Aplicația Revolut Junior le permite celor mici doar să vadă tranzacțiile și să modifice unele din opțiunile cardului, însă controlul este la părinți, care pot urmări toate cheltuielile făcute de cei mici, pot opri alimentarea cu bani și pot să dezactiveze anumite funcții, precum plățile online. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Marea Britanie nu va implementa Directiva europeană privind drepturile de autor după Brexit – Cronica de Tehnologie
Uniunea Europeană a promulgat Legea Cipurilor, urmând să investească €43 de miliarde pentru a crește producția locală – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău