Filmul de acțiune Retribution cu Liam Neeson, în premieră la cinema – Cronica de Divertisment

1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este “Retribution” (“Represalii: Cursa morții”) cu Liam Neeson în rolul principal. Acesta interpretează rolul unui director bancar care își transportă copiii la școală și primește o amenințare prin telefon: coborârea din mașină va provoca o explozie.

2. Cei mici pot vedea la cinema animația “Spycies” (“Mâț și Chiț: Spioni blană”), adusă pe marile ecrane la 4 ani de la lansarea internațională. Doi agenți secreți diferiți din toate punctele de vedere încearcă să recupereze un material strict secret furat de intruși necunoscuți.

3. Tot pentru copii este și animația “The Muckles – The Quest for a New Home” (“Flecăreții – Aventuri cu Pettson și Findus”), cu un grup de creaturi vesele care trăiesc haotic în băcănia unui negustor. Când acesta moare, creaturile trebuie să-și găsească o altă casă în care să trăiască în dezordine.

4. Producția europeană a săptămânii este drama franțuzească “Les enfants des autres” (“Copiii celorlalți”), în care o profesoară de 40 de ani se îndrăgostește de un bărbat și se atașează de fiica acestuia în vârstă de 4 ani.

Extra: Premiera filmului “Dune Part Two “a fost amânată pentru 15 martie 2024, din cauzei grevei de la Hollywood. (Variety)

5. Tot la cinema poți vedea și producția spaniolă “Historias para no contar” (“Povești indiscrete”) care, așa cum sugerează și numele, prezintă întâlniri neașteptate, momente riicole sau decizii absurde prin intermediul a cinci povești.

6. Serialul documentar “Live to 100: Secrets of the Blue Zones” va avea premiera pe platforma de streaming Netflix miercuri, 30 august. Scriitorul și aventurierul Dan Buettner călătorește în Okinawa (Japonia), Sardinia (Italy), Ikaria (Greece), Nicoya (Costa Rica) și Loma Linda (SUA), locurile în care trăiesc cele mai multe persoane cu vârsta de peste 100 de ani. Buettner încearcă să descopere dieta, comportamentul și stilul de viață al celor care trăiesc mai mult decât media înregistrată la nivel global.

7. Serialul documentar “Wanted: The Escape of Carlos Ghosn” are astăzi premiera pe platforma Apple TV+. Producția explică ascensiunea lui Carlos Ghosn la conducerea Alianței Renault-Nissan, arestarea în Japonia și metoda inventivă prin care a reușit să evadeze. Un documentar cu un subiect similar este disponibil din 2022 și pe Netflix cu numele “Fugitive: The Curious Case of Carlos Ghosn”.

8. Filmul de comedie “Vacation Friends 2” are astăzi premiera pe platforma de streaming Disney+. Un cuplu cunoaște un alt cuplu în timpul unei vacanțe din Mexic, însă prietenia care se leagă ia o întorsătură ciudată în momentul în care revin acasă.

9. Documentarul “Jucătorii de argint” are premiera joi, 31 august, pe platforma HBO Max. Producția spune povestea a patru jucători de tenis de 80 și 90 de ani care se pregătesc să participe la Campionatele Mondiale ale Federației Internaționale de Tenis pentru Seniori și explică ce îi ambiționează să joace la o asemenea vârstă.

10. Netflix a publicat primul trailer pentru filmul SF “Rebel Moon: A Child of Fire” (“Rebel Moon: Partea 1: Copilul focului”) regizat de Zack Snyder, care va avea premiera pe platformă în 22 decembrie. Actrița Sofia Boutella joacă rolul străinei Kora care devine singura speranță la supraviețuire pentru o colonie pașnică de la marginea galaxiei amenințată de armate tiranice. Partea a doua a filmului va fi lansată în 19 aprilie 2024.

Ți-ar mai putea plăcea
Noul film din seria The Hunger Games, în premieră la cinema – Cronica de Divertisment
Martin Scorsese a semnat un acord pentru a produce filme și seriale pentru platforma Apple TV+ – Cronica de Divertisment
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău