Fitch a menținut ratingul României pe ultima treaptă recomandată pentru investiții – Cronica dimineții

1. Agenția de evaluare financiară Fitch a menținut ratingul României pe ultima treaptă recomandată pentru investiții, BBB-, cu perspectivă negativă. Perspectiva negativă reflectă situația precară a finanțelor publice, perspectivele slabe privind creșterea economică, în timp ce incertitudinea politică s-a diminuat odată cu instalarea noului guvern, polarizarea politică rămânând ridicată. (Profit.ro)

2. Premierul României a avertizat că țara ar putea intra în incapacitate de plată dacă guvernul nu va reduce rapid cheltuielile excesive din ultimii ani. Ilie Bolojan a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg News, că următoarele șase luni sunt cruciale pentru ca administrația sa să impună o serie de măsuri de austeritate radicale, în ciuda nemulțumirii crescânde a populației și a tensiunilor din cadrul coaliției de guvernare. (Digi24)

3. Președinții Donald Trump şi Vladimir Putin au ținut o conferinţă de presă comună, după ce summitul lor a durat aproape trei ore. Cei doi lideri au venit în faţa presei doar pentru a face o declaraţie de presă comună, care a durat câteva minute, fără a lua întrebări din partea jurnaliştilor. Trump și Putin nu au anunţat nimic concret în privinţa Ucrainei. Trump a spus după întâlnire că el şi Putin „au făcut unele progrese” în discuţiile lor, dar a adăugat că „nu există niciun acord până nu se ajunge la un acord”. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Guvernul american vrea să preia o cotă din Intel. Oficialii administrației de la Casa Albă negociază acum cu conducerea companiei, după ce, anterior, Donald Trump ceruse demisia CEO-ului Lip-Bu Tan. (Bloomberg)

4. Donald Trump a declarat că Zelenski şi Putin vor stabili o întâlnire pentru a încerca să ajungă la un acord de încetare a focului pentru a pune capăt războiului în Ucraina. „Acum, depinde cu adevărat de preşedintele Zelenski să realizeze acest lucru. Şi aş spune că şi ţările europene trebuie să se implice puţin. Dar depinde de preşedintele Zelenski… Şi dacă vor dori, voi participa la următoarea întâlnire”, a declarat Trump pentru Sean Hannity de la Fox News, după întâlnirea avută cu Putin din Alaska. (News.ro)

5. România nu este reprezentată de nicio universitate în ediția pe 2025 a reputatului clasament internațional Academic Ranking of World Universities – Shanghai Ranking, publicat vineri. Este al treilea an consecutiv când nicio instituție de învățământ superior din țară nu reușește să intre în top 1000 al acestui ranking, recunoscut drept unul dintre cele mai relevante la nivel internațional, după ce ultima universitate românească prezentă în clasament, Babeș-Bolyai din Cluj (UBB), nu a mai reușit această performanță. (G4Media)

6. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) estimează că minivacanța de Sfânta Maria (15–17 august 2025) va fi cel mai aglomerat weekend al sezonului estival, cu litoralul românesc în prim-plan și aproximativ 352.000 de turiști în toată țara. (Economica)

Din Cronica de Divertisment: Serialul „Limitless: Live Better Now” („Dincolo de limite: O viaţă mai bună”) cu Chris Hemsworth în rolul principal e disponibil, de ieri, pe platforma de streaming Disney+. Hemsworth își asumă trei provocări pentru a explora metode științifice prin care ne putem îmbunătăți sănătatea. Primul episod al serialului a fost filmat pe Arena Națională din București, atunci când actorul l-a acompaniat pe scenă la tobe pe Ed Sheeran.

7. Fondul de burse pentru studenți a fost subfinanțat constant în ultimul deceniu, arată o analiză a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). În urmă măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, peste 44.000 de studenți vor pierde bursa, iar sumele vor contribui „doar cu 0,2%” la reducerea deficitului, potrivit documentului. (Edupedu)

8. Preşedintele Nicuşor Dan a explicat că de Adormirea Maicii Domnului a ales să meargă la mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov, în loc să fie prezent la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, de la Constanţa, în condiţiile în care este şi comandantul suprem al Armatei Române, pentru că încă din copilărie obişnuia să vină cu părinţii la slujbă. Lipsa preşedintelui de la Ziua Marinei a fost criticată de o parte a opiniei publice. Sâmbăta de Sus se află la mai puţin de 20 de kilometri distanţă de Făgăraş, oraşul natal al preşedintelui. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Nicolae Stanciu a înscris un gol în victoria obţinută de Genoa, pe teren propriu, scor 3-0, împotriva formaţiei Vicenza, în Cupa Italiei.

9. Declinul sectorului imobiliar din China se adâncește. Investițiile în sectorul imobiliar din China au scăzut cu 12,0% în perioada ianuarie–iulie față de anul trecut, accentuând declinul față de reducerea de 11,2% din primul semestru, potrivit datelor oficiale publicate vineri. Vânzările de proprietăți, măsurate în suprafață, au scăzut cu 4,0%, comparativ cu un recul de 3,5% în perioada ianuarie–iunie. Noile construcții începute, calculate după suprafață, au înregistrat un declin de 19,4%, după o contracție de 20% în primele șase luni. (Reuters)

10. Pensionat de la Primăria Constanța și unul dintre cei mai cunoscuți influenceri pro Putin și anti UE, Bogdan Dumitru, cunoscut pe rețelele sociale drept BobbyD, e conectat la contracte cu statul, conform unei investigații. Firmele lui BobbyD, pe numele său real Bogdan Dumitru, au încasat 130.000 de lei de la Compania Națională de Investiții (CNI), prin atribuire directă pentru servicii fotografie. (Context)

Fotografia dimineții – Președinții Trump și Putin înaintea discuțiilor din Alaska:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educației: Noul examen de Bacalaureat ar urma să se aplice în anul 2027 – Cronica dimineții
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că renunță la mandat – Cronica dimineții