Franța ar urma să devină prima țară din UE care va folosi un sistem de supraveghere bazat pe AI pentru Jocurile Olimpice din 2024 – Cronică de Tehnologie

1. Fragmente din codul sursă Twitter au fost postate pe Github, probabil de un fost angajat nemulțumit, care a încercat să se răzbune astfel. Codul a fost scos de pe Github în aceeași zi în care Twitter a făcut cererea, însă, este posibil să fi fost disponibil vreme de mai multe luni înainte să fie observat de cei de la Twitter. (Profit.ro)

2. Elon Musk evaluează Twitter la aproximativ $20 de miliarde, conform unei oferte de acțiuni făcute propriilor angajați. Asta înseamnă că valoarea companiei a scăzut la mai puțin de jumătate de la cele $44 de miliarde plătit de Musk anul trecut. (News.ro)

3. Franța vrea să folosească un sistem de supraveghere bazat pe AI pentru Jocurile Olimpice de vară din 2024, urmând să devină prima țară din Uniunea Europeană care face asta și creând un precedent. Guvernul are în vedere o vastă rețea de camere video și un algoritm care depistează în timp real comportamentul suspicios, precum lăsarea unei genți nesupravegheate. (Politico)

4. Microsoft susține că GPT-4 arată semne de inteligența artificială generală, adică este cel puțin la același nivel cu omul în ceea ce privește realizarea anumitor sarcini. Experții companiei spun că GPT-4 este prolific în special la sarcini din domenii precum matematică, programare, medicină, drept și psihologie. Nu toată lumea este, însă, convinsă de afirmațiile experților Microsoft, mulți arătând cu degetul spre numeroasele probleme ale acestuia. (Vice)

5. Autoritatea pentru concurență din Marea Britanie nu se mai arată la fel de îngrijorată de cumpărarea Activision Blizzard de Microsoft ca în trecut. „Noile dovezi atenuează provizoriu” preocupările legate de impactul achiziției asupra pieței de jocuri pentru console din Regat, susține acum CMA (Competition and Markets Authority). (TechCrunch)

6. Microsoft amenință că va tăia accesul motoarelor de căutare rivale la datele căutărilor online generate de Bing, dacă acestea vor folosi datele pentru a-și antrena propriile produse de AI și chatboți. La indexul de căutare al Bing au acces, printre alții, Yahoo și DuckDuckGo. (News.ro)

7. Sub protecția anonimatului, opt foști și actuali angajați Apple și-au exprimat rezervele legate de prima cască de realitate mixtă a companiei, ce ar putea fi prezentată în luna iunie. Aceștia sunt preocupați, printre altele, de utilitatea căștii și prețul de aproximativ $3,000 al acesteia. (NYTimes)

8. Succesul ChatGPT a contribuit la creșterea masivă a investițiilor în startup-urile de inteligență artificială generativă. Față de $1.5 miliarde în 2020, nivelul acestora a depășit $5.9 miliarde de la începutul anului trecut. (Reuters)

9. SUA au ajutat compania americană SubCom să câștige un contract de $600 de milioane pentru montarea unui cablu subacvatic de internet care traversează Oceanul Indian și trei mări între Singapore și Franța. Guvernul american a oferit stimulente și a făcut presiuni asupra membrilor consorțiului (clientul) pentru ca acest contract să nu revină companiei chineze HMN Technologies, care a fost foarte aproape să-l obțină. (Reuters)

10. Un judecător federal a decis împotriva Internet Archive în procesul intentat de patru publisheri de cărți pentru încălcarea drepturilor de autor. Judecătorul a considerat că Internet Archive nu are dreptul de a scana și împrumuta cărțile fără acordul deținătorilor drepturilor. Internet Archive va face apel. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Tesla vrea să construiască un centru de date pentru taxiuri autonome în Texas – Cronica de Tehnologie
Un sfert din escrocheriile prin care americanii au pierdut bani în ultimii doi ani au fost inițiate pe rețelele sociale – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău