Google va activa indexarea mobile-first pentru toate site-urile, din septembrie – Cronica de Tehnologie

1. Facebook a eliminat pentru prima oară reclame din campania lui Donald Trump care au încălcat regulamentul platformei privind dezinformarea. Reclamele respective îndemnau utilizatorii să dea click pentru a participa la recensământ, însă îi direcționau pe aceștia către un site care strângea fonduri pentru campania lui Trump. (WSJ)

2. Marile companii de tehnologie le cer angajaților din Seattle să lucreze de acasă pentru a evita infectarea cu coronavirus. Facebook și Amazon și-au închis deja birourile din oraș după ce s-a confirmat că unii angajați au fost infectați. (The Verge)

3. Apple respinge orice aplicație ce are legătură cu coronavirusul, cu excepția celor dezvoltate de autoritățile medicale recunoscute. Google a eliminat complet toate rezultatele căutărilor după “coronavirus” din Play Store. (Profit.ro)

4. Facebook a dat în judecată Namecheap, o companie ce înregistrează domenii web, pentru că aceasta ar fi înregistrat 45 de domenii care pretind în mod fals că sunt legate de aplicațiile sale. (Facebook)

Bonus: O vulnerabilitate din sistemul de criptare al dispozitivului intern de închidere al mașinilor Toyota, Hyundai și Kia, dezvoltat de Texas Instruments, le permite hackerilor să cloneze cheia folosind un cititor RFID ieftin. (Wired)

5. Google va activa indexarea mobile-first pentru toate site-urile din septembrie. În prezent, 70% dintre site-uri sunt indexate astfel. (Profit.ro)

6. DuckDuckGo a lansat Tracker Radar, o bază de date care include peste 5.000 de domenii folosite de mai bine de 1.700 de companii pentru a urmări comportamentul online al utilizatorilor. Acesta poate constitui un instrument pe care browser-ele web să-l folosească pentru îmbunătățirea funcțiilor de protejare a intimității. (Cnet)

7. Facebook Messenger este disponibil pentru Mac într-un număr limitat de țări, în cadrul unui test. Se pregătește lansarea oficială, însă nu există o dată pentru aceasta. (TechCrunch)

8. Nvidia a cumpărat SwiftStack, companie care dezvoltă o platformă de stocare și gestionare a datelor cu ajutorul inteligenței artificiale. (Blocks&Files)

9. Metroul din Buenos Aires folosește de un an un sistem de recunoaștere facială care, în ciuda laudelor venite din partea politicienilor, face numeroase identificări eronate. (OneZero)

10. O bază de date cu informații personale despre aproape 1 milion de clienți ai Virgin Media a fost stocată nesecurizat pe un server încă din luna aprilie, de unde a fost accesată de cel puțin o persoană din afara companiei. (The Guardian)

Ți-ar mai putea plăcea
Meta renunță la suportul pentru NFT-uri – Cronica de Tehnologie
Amazon vrea să facă 100.000 de angajări pentru operațiunile de depozitare și livrare – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău