Grindeanu: PSD va depune câteva mii de amendamente la Legea Bugetului – Cronica dimineții

1. Vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech a avut o eficiență de 89,4% în prevenirea transmisiilor virusului în Israel, au anunțat companiile. Separat, datele ministerului Sănătății din Israel arată că vaccinul a avut o eficiență de 99% în prevenirea deceselor cauzate de Covid-19. (Bloomberg)

2. A zecea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 201.240 doze, soseşte azi în ţară. Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 1 martie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. (News.ro)

3. Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educaţie, de la agricultură la protecţia mediului şi la domeniul social. Grindeanu anunţă că, printre altele, social-democraţii vor propune alocarea de fonduri pentru centrele medicale locale pe care partidul le-a promis în campania electorală, majorarea sumei alocate cultelor dar şi acordarea unei sume de bani la naşterea fiecărui copil, în total fiind vorba de „câteva mii” de amendamente. (News.ro)

Una din Cronica de Carte: La Paris, se deschide o bibliotecă digitală pentru copii, unde aceștia vor avea la dispoziție, pentru început, 1.500 de cărți electronice disponibile pentru împrumut (ActuaLitte)

4. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că partidul va depune moţiune de cenzură în situaţia în care amendamentele depuse de social-democraţi la Legea Bugetului de stat nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament. El cataloghează proiectul de buget propus de Guvern drept „o tâmpenie”. (News.ro)

5. Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) aveau active în valoare de peste 77,6 miliarde de lei la 29 ianuarie 2021, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară. Nivelul deținerilor este cu 23% mai mare faţă de nivelul de la 31 ianuarie 2020. (Link)

6. Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat desfiinţarea Companiei Municipale Turistică, urmată de desfiinţarea altor 19 companii municipale care funcţionează la nivelul Primăriei Generale. Alexandru afirmă că vor fi păstrate doar patru dintre companiile existente în prezent la nivelul administraţiei general, respectiv: Servicii Transport Bucureşti (STB), Trustul Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, despre care preşedintele PNL Bucureşti afirmă că au fost înfiinţate legal. (News.ro)

7. Imunologul Anthony Fauci, director al Institutului Național american pentru Alergii și Boli Infecțioase, a declarat că este posibil ca în SUA să fie necesar ca locuitorii să poarte măști și în 2022 pentru a se proteja împotriva coronavirusului. (Profit.ro)

8. Boeing a anunțat că recomandă suspendarea utilizării avioanelor 777 care au motoare similare cu cele implicate în incidentul de sâmbătă, când motorul dreapta al unui avion 777 operat de United a luat foc. Anunțul vine după ce autoritățile din SUA au anunțat investigații suplimentare, iar Japonia a anunțat suspendarea zborurilor cu acest model. (Reuters)

Una din Cronica Sportivă: Novak Djokovic a câștigat pentru a noua oară Australian Open, după ce a trecut în trei seturi de Daniil Medvedev, cu 7-5, 6-2, 6-2, într-o oră și 53 de minute. Djokovic ajunge astfel la un total de 18 titluri de Grand Slam, la doar două distanță de marii săi rivali, Roger Federer și Rafael Nadal, care au fiecare câte 20. (Treizecizero)

9. Numărul utilizatorilor de internet a ajuns la 4,66 miliarde în ultimul an, o creștere de 7,3% față de precedentele 12 luni. În același interval, numărul utilizatorilor de platforme de social media a urcat cu 13%, la aproape 4,2 miliarde de persoane, iar timpul mediu petrecut online de utilizatori a crescut cu 9%, până la 7 ore pe zi. Datele apar în raportul Digital 2021, realizat de Kepios pentru platforma de social management Hootsuite. Românii petrec, în medie, 7 ore și 24 de minute pe internet zilnic, mai mult decât britanicii și canadienii (aproximativ 6 ore și 30 de minute), dar mai puțin comparativ cu utilizatorii din Philipine (aproape 11 ore), Brazilia (10 ore), Rusia sau Turcia (circa 8 ore). (Profit.ro)

10. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au prezentat rezultatele unui studiu care sugerează că persoanele cu opinii extremiste au probleme în rezolvarea unor taskuri mentale complexe. Principalul motiv este faptul că aceștia văd lumea doar în nuanțe de alb și negru, având dificultăți în procesare. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Prima pagină New York Times care ilustrează faptul că aproape 500.000 de americani și-au pierdut viața din cauza Covid-19:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Microsoft depășește Amazon și redevine a doua cea mai valoroasă companie din lume
Erdogan a acuzat Occidentul de faptul că este principalul vinovat de Războiul din Fâşia Gaza – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău