Guvernul va plăti anul acesta aproape 27 miliarde lei dobânzi, un record – Cronica dimineții

1. Costurile cu dobânzile sunt deja luate în calcul să ajungă în acest an la aproape 27 de miliarde de lei, au declarat surse din Ministerul Finanțelor. Astfel, după ce la rectificarea bugetară recentă au fost alocate încă 4 miliarde de lei pentru plata dobânzilor, față de planul inițial de 19,6 miliarde lei, la rectificarea de la finele lunii octombrie se estimează să mai fie alocate încă 2-3 miliarde de lei, ceea ce ar urca totalul pentru anul 2022 la 25,6-26,6 miliarde de lei. Suma reprezintă 1,9% din PIB, un record ca sumă, dar și ca pondere în PIB. (Profit.ro)

2. Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare de la 18 ani la 16 ani. Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (G4Media)

3. Premierul Ucrainei a declarat, într-un interviu, că armata țării sale a stabilizat linia frontului, avansând în nord și sud. “Rusia vrea un război de durată, noi vrem să se termine cât mai repede și pentru asta avem nevoie de arme. Cum arată victoria pentru Ucraina? Recăpătându-ne teritoriile”. (Link)

4. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Guvernul va aloca, miercuri dimineaţă, 5 milioane de lei companiei TAROM, pentru a trimite aeronave să aducă acasă românii afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile până luni. Ulterior, Guvernul se va îndrepta împotriva acestei companii, pentru a recupera suma de bani, dar şi celelalte restanţe pentru care Administraţia Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi. (News.ro)

5. Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, în sensul interzicerii comercializării către publicul larg a articolelor pirotehnice din categoria P1 (din care fac parte și petardele). (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: Tenismanul norvegian Casper Ruud, locul 7 mondial şi favorit 5, s-a calificat în premieră în semifinale la US Open, ultimul grand slam al anului. Nordicul a trecut de italianul Matteo Berrettini, cap de serie 13, scor 6-1, 6-4, 7-6 (7/4).

6. Președintele SUA, Joe Biden, a luat decizia finală de a nu desemna Rusia drept un stat care sponsorizează terorismul, a anunțat marți purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. (Hotnews)

7. Marty Walsh, ministrul Muncii din guvernul american a declarat că lipsa angajaților care să ocupe locurile de muncă vacante este cel mai mare pericol la adresa economiei în acest moment, depășind inflația și recesiunea. “Nu avem suficienți lucrători în SUA”, a declarat el. Walsh consideră că schimbarea legislației și permiterea unui număr mai mare de imigranți ar rezolva problema pe termen lung. (Bloomberg)

8. Guvernul noului premier britanic Liz Truss va fi primul din istoria Regatului Unit în care nici un bărbat Alb nu va ocupa unul din cele patru portofolii importante: Finanțe, Sănătate, Interne și Externe. (Bloomberg)

9. Peste 10 milioane de copii și-au pierdut cel puțin un părinte în timpul pandemiei, relevă un nou studiu care arată că numărul este dublu comparativ cu estimările precedente. Copiii din Africa și Asia de Sud-Est au fost cei mai afectați, unul din 50 suferind o pierdere. (WashingtonPost)

10. Mathias Döpfner, CEO-ul Axel Springer, una dintre cele mai mari companii de publishing din lume, care deține Bild, Politico și Business Insider, s-a apărat după ce Washington Post a publicat un mesaj care pare pro Trump trimis de Döpfner colegilor înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, din noiembrie 2020. El a declarat că mesajul a fost scos din context. Döpfner a mai spus că TikTok ar trebui interzis de orice democrație din lume deoarece guvernul chinez permite publisherilor occidentali operarea pe teritoriul său doar dacă acceptă cenzura. (Axios)

Fotografia dimineții – Haos pe aeroportul Otopeni după ce Blue Air și-a anulat, marți, toate zborurile. Inquam Photos / Octav Ganea:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Guvernul vrea să înjumătățească ratele la bănci ale populației
AstraZeneca a oprit testele clinice cu vaccinul experimental anti Covid-19 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău