Hodorkovski, unul dintre marii rivali ai lui Putin, avertizează Europa: Pregătiţi-vă pentru al doilea Război Rece, indiferent de ce se va întâmpla în Ucraina – Cronica dimineții
1. 4.692.612 de pensionari erau inregistrati în octombrie 2025 în România, cu 198 mai puțini comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,021 miliarde lei în octombrie, iar pensia medie a fost de 2.775 de lei. (Profit.ro)
2. POLITICO scrie că România vrea să ceară o derogare pentru a amâna sancţiunile SUA în cazul Lukoil, care intră în vigoare la 21 noiembrie. Închiderea rafinăriei ar afecta aprovizionarea Moldovei şi ar fi o ocazie de propagandă pentru Rusia. (News.ro)
3. 2025 va fi un an mai slab față de anul electoral 2024, când aproximativ 200 de kilometri de autostradă și drum expres au fost dați în circulație. România va avea la final de an peste 150 de kilometri noi de autostradă și drum de mare viteză deschiși circulației, a precizat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. CNAIR și-a setat deja țintele pentru anul viitor: finalizarea A0 Nord în integralitate, însemnând 30 de km, finalizarea A7 până la Pașcani și finalizarea a 50 de km pe cele trei loturi de pe Transilvania. (Cotidianul)
4. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că noua Platformă informatică a asigurărilor sociale de sănătate (PIAS) va interacţiona cu pacientul şi va putea fi accesată atât de pe telefonul mobil, cât şi de pe laptop sau alt dispozitiv, cu un cod şi o parolă. Potrivit ministrului, pacientul îşi va putea vedea istoricul medical şi în sfârşit, acel dosar electronic al pacientului va fi disponibil. În plus, va putea face programări în sistem electronic la ambulatoriu şi la medicul de familie. (Hotnews)
Din Cronica Spațială: Un studiu de laborator realizat de cercetători din India arată că drojdia ar putea supraviețui pe planeta Marte. În cadrul unui experiment, celule de drojdie au fost expuse la unde de șoc de intensitate ridicată și la săruri toxice de perclorat, iar multe dintre acestea au supraviețuit. Drojdia este un microorganism unicelular care face parte din regnul ciupercilor. (EarthSky)
5. Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, candidat din partea PSD pentru Primăria generală la alegerile parţiale de luna viitoare e de părere că menţinerea sectoarelor Bucureştiului „e necesară”. Viziunea lui Băluţă este diametral opusă faţă de cea a unuia dintre principalii săi contracandidaţi, Cătălin Drulă, care consideră că sectoarele, aşa cum funcţionează ele acum, ar trebui desfiinţate. (News.ro)
6. Cea de-a 15-a ediție de Black Friday la retailerul eMAG a generat comenzi de peste 986 de milioane de lei, cu 10% peste anul trecut. Peste 702.000 de clienți au comandat 3,5 milioane de produse din toate categoriile (Profit.ro). Banca Transilvania, cea mai mare banca din România, a anunțat că a atins noi recorduri privind tranzacțiile realizate prin ecosistemul său de plăți, incluzând cardurile, aplicațiile, POS-urile și bancomatele, în ziua evenimentului de shopping Black Friday. Astfel, într-o singură zi au fost derulate 11 milioane de tranzacții, cu 14% mai multe față de Black Friday 2024. Mai mult, peste 700.000 de tranzacții/oră s-au înregistrat timp de nouă ore consecutiv (în intervalul 8.00–17.00). (Profit.ro)
7. Câștigurile companiilor americane au înregistrat în trimestrul al treilea cea mai rapidă creștere din ultimii patru ani, în pofida temerilor că războiul comercial al administrației Trump va afecta profiturile corporative. Potrivit datelor Morgan Stanley, creșterea mediană a profitului anualizat pentru companiile din indicele Russell 3000 a urcat la 11% în T3, față de 6% în trimestrul anterior, marcând cel mai ridicat ritm de la finalul lui 2021. Russell 3000 este considerat un indicator reprezentativ pentru companiile listate pe bursa americană. (FT)
8. Ucraina va încerca să se asigure că „nu va exista petrol rusesc în Europa”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce Ungaria a obţinut o exceptare de la sancţiunile impuse Rusiei în urma întrevederii între liderul american Donald Trump şi premierul ungar Viktor Orban la Casa Albă. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: CSM Bucureşti a învins în deplasare, cu 38-30, gruparea norvegiană Sola, în etapa a VII-a a Ligii Campionilor la handbal feminin.
9. Mihail Hodorkovski, unul dintre cei mai mari critici ai Kremlinului, care a cunoscut închisorile ruseşti şi care acum trăieşte în exil, avertizează Europa să se pregătească pentru o confruntare pe termen lung cu Rusia, indiferent de modul în care se va încheia războiul Moscovei împotriva Ucrainei. Fostul oligarh din domeniul petrolier a explicat pentru publicația europeană POLITICO că Rusia va avea nevoie de zeci de ani pentru a depăşi „naraţiunea imperialist-militară” promovată de Putin şi că un moment-cheie în care liderul de la Kremlin putea fi vulnerabilizat a fost deja ratat. (News.ro)
10. Membrii organismului de conducere al fotbalului irlandez au votat sâmbătă în proporţie covârşitoare ca board-ul forului să solicite UEFA suspendarea imediată a Federaţiei Israeliene de Fotbal din competiţiile europene, a anunţat federaţia irlandeză. Rezoluţia irlandeză vine în urma apelurilor lansate în septembrie de către şefii organismelor de conducere ale fotbalului turc şi norvegian, care au cerut suspendarea Israelului din competiţiile internaţionale. (News.ro)
Fotografia dimineții – Efectele uraganului Kalmaegi pe o stradă din orașul filipinez Cebu. Eloisa Lopez/Reuters:

