Începând cu 1 ianuarie compensarea preţului la carburanţi nu va mai funcţiona – Cronica dimineții

1. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că începând cu 1 ianuarie compensarea preţului la carburanţi nu va mai funcţiona . Şeful Executivului a ţinut să precizeze că este doar o măsură de suspendare, guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile depăşesc puterea de cumpărare a cetăţenilor. (News.ro)

2. Guvernul a împrumutat de la bănci și populație 133 miliarde de lei în 2022. Cu tot cu împrumuturile din PNRR, statul ajunge la împrumuturi de 146,5 miliarde lei. Guvernul s-a împrumutat accelerat și în decembrie, cu 9,3 miliarde de lei de la investitori și populație, în contextul în care dobânzile au continuat scăderea ușoară din noiembrie și au coborât sub 8%. În octombrie, dobânzile titlurilor de stat au ajuns până la 9,68%, cel mai ridicat nivel de după decembrie 2009. (Profit.ro)

3. Statul român le-a impus producătorilor de țiței, gaze și cărbune, precum și rafinăriilor de petrol și cocs, plata unei contribuții de solidaritate de 60% din profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021, prin ordonanță de urgență care preia Regulamentul UE, adoptat în octombrie. Această rată de impunere este aproape dublă față de cea minimă prevăzută de Regulament, de 33%, și a treia cea mai mare dintre țările care au anunțat astfel de contribuții. (Profit.ro)

4. Comisia Europeană a aprobat Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2021, prin care peste 250.000 de adulţi şi alţi 279.000 de tineri din România vor fi implicaţi în programe de formare pentru a accede pe piața muncii. De asemenea, vor fi implementate măsuri care să asigure sprijin pentru unităţile de învăţământ unde riscul de abandon şcolar este ridicat şi zeci de mii de elevi vor avea parte de ajutor pentru continuarea studiilor. Programul are o alocare de peste 4,3 miliarde de euro. (News.ro)

5. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Larry Fink, CEO-ul BlackRock, cel mai mare fond de investiții din lume, au agreat să coordoneze investițiile în reconstrucția Ucrainei, a anunțat Kievul, miercuri, în urma unei întâlniri între cei doi. Un comunicat postat pe site-ul oficial al președintelui ucrainean anunță că Zelenski și Fink „au convenit să se concentreze pe termen scurt pe coordonarea eforturilor tuturor potențialilor investitori și participanți la reconstrucția țării noastre, canalizând investițiile în sectoarele cele mai relevante și de impact ale Ucrainei”.(CNBC)

Din Cronica de Turism: Aeroporturile din România au avut aproape 1,63 de milioane de pasageri în luna noiembrie, în scădere cu peste 6% comparativ cu luna similară din 2019, ultimul an pre-pandemic. Peste un milion de pasageri au fost raportați în Aeroportul Henri Coandă din București, urmat de aeroporturile din Cluj-Napoca cu aproape 200.000 de pasageri și Iași cu aproape 100.000 de pasageri. (Airport AAR)

6. SUA va impune, începând cu 5 ianuarie, obligativitatea unui test negativ împotriva Covid-19 tuturor călătorilor care vin din China pentru a intra în țară. (SCMP). Regiunea Lombardia din nordul Italiei a început luni testarea obligatorie pentru COVID-19 a tuturor pasagerilor de pe zborurile venite din China, fără a aştepta decizia oficială în acest sens a guvernului de la Roma anunţată miercuri, iar primele rezultate arată că mai mult de jumătate dintre pasagerii testaţi sunt infectaţi. (G4Media)

7. Prim-ministrul israelian desemnat Benjamin Netanyahu a prezentat marile linii ale programului guvernului său care urmează să depună joi jurământul, punând accentul pe extinderea colonizării în Cisiordania ocupată. (Digi24)

8. Amazon a anunțat că a început livrările cu drone în Texas și California. (FoxBusiness)

9. Premierul britanic s-a arătat “foarte îngrijorat” de informațiile apărute în spațiul public conform cărora parlamentării britanici apelează la prostituate și consumă alcool în exces în timpul deplasărilor oficiale din străinătate. Prim-ministrul consideră că parlamentarii ar trebui să lucreze din greu pentru public și să se concentreze pe încercarea de a rezolva provocările comune, fie că este vorba de sprijinirea celor mai vulnerabili sau de a face școlile mai bune și străzile mai sigure. O investigație Politico a susținut că un fost deputat conservator a întrebat unde este cel mai apropiat bordel când a vizitat o țară din Asia de Sud-Est, iar un fost ministru a mai rămas câteva zile dupa terminarea vizitei oficiale pentru a-și urmări „interesul pentru femei”. (TheGuardian)

10. Procurorii americani au început o investigație la adresa republicanului George Santos, recent ales membru în Camera Reprezentanților. Santos este acuzat că a mințit când a susținut că a lucrat la Citigroup și Goldman Sachs și când a declarat că are o diplomă în finanțe și economie de la Baruch College, din New York. Santos a mai susținut că este evreu, deși acum a recunoscut că e catolic, inventând că bunicii săi evrei ar fi fugit din Ucraina pentru a scăpa de persecuții. Santos, declarat homosexual, a omis să spună că a divorțat de soție înainte de a intra în politică. (AP)

Fotografia dimineții este din Canada, de pe malul Ontario al lacului Erie, unde casele au înghețat în urma unei furtuni. Zuma Press/Alamy Live News:

Ți-ar mai putea plăcea
SUA și China au anunțat un plan comun de reducere a emisiilor – Cronica dimineții
Ministrul Finanţelor: România a avut creştere economică în primul trimestru – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău