Înotătorul Robert Glință și-a anunțat retragerea – Cronica Sportivă

1. Robert Glinţă, unul dintre cei mai importanţi înotători ai României, şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, la doar 25 de ani. În ultima perioadă, el a acuzat probleme la un picior.

2. Irina Begu şi Patricia Ţig vor evolua miercuri, în primul tur la Australian Open. Meciurile jucătoarelor din România ar fi trebuit să aibă loc marţi, dar au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice. Perechea Jaqueline Cristian/Tamara Korpatsch (România/Germania) va evolua în primul tur la dublu, contra echipei Viktorija Golubic/Monica Niculescu (Elveţia/România).

3. Real Sociedad a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Real Mallorca, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Spaniei. 

4. Consorţiul britanic Ineos, specializat în sectorul chimic şi care deţine deja cluburile de fotbal Nisa şi FC Lausanne-Sport, a formulat o ofertă pentru cumpărarea grupării engleze Manchester United. News.ro

5. Echipa kazahă Astana a oficializat, marţi, transferul sprinterului britanic Mark Cavendish (37 de ani), al cărui contract cu Quick Step nu a fost prelungit. News.ro

6. Novak Djokovic s-a calificat fără probleme în turul doi la Australian Open, după ce s-a impus în trei seturi, în meciul cu spaniolul Roberto Carballes Baena, locul 75 ATP. 

7. Opt echipe de polo vor evolua, în două grupe, la Cupa României, între 19-21 ianuarie, la bazinul Otopeni. News.ro

8. Poli Iași pregătește cu mare atenție sezonul de iarnă, pentru a forța revenirea în Superliga. Moldovenii l-au transferat pe fundașul central croat Matija Katanec (32 de ani). Cele două părți au semnat un contract pe un an, cu opțiune de prelungire.

9. Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, locul 2 WTA s-a calificat cu emoţii în turul doi la Australian Open, după un meci în trei seturi cu Tamara Zidansek din Slovenia, locul 98 mondial.

10. Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formaţia FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, pentru transferul jucătorului Roberto Romeo (32 de ani).

11. Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 43 mondial a fost eliminată în primul tur la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Ea a fost învinsă de Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 51 mondial, scor 2-6, 6-4, 6-3, după o oră şi 51 de minute de joc.

12. Arbitrul Istvan Kovacs a fost delegat să conducă finala Cupei Naţiunilor din Golf, Irak – Oman.

13. Britanicul Andy Murray, locul 49 mondial, a produs una dintre cele mai bune performanţe ale sale din ultimii ani şi l-a învins pe italianul Matteo Berrettini, cap de serie 13, marţi, după un thriller în cinci seturi, în primul tur de la Australian Open. News.ro

14. FC Hermannstadt a anunţat achiziţionarea fundaşului Cornel Ene, care a evoluat şi la CFR Cluj.

15. Empoli, cu mijlocaşul Răzvan Marin integralist, a învins cu scorul de 1-0, echipa Sampdoria Genova, în etapa a XXVIII-a a campionatului Italiei.

16. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 02:00 – Tenis – Australian Open – Eurosport 1 și Eurosport 2
  • 16:30 – CM Handbal M – Portugalia – Brazilia – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 16:30 – CM Handbal M – Iran – Slovenia – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 18:00 – Baschet LN – CSO Voluntari – Atheltic Constanta – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 19:30 – Belgia – Oostende – Antwerp – Prima Sport 1
  • 21:30 – Baschet – Euro Cup – Olimpia Liubliana – ”U” BT Cluj – Prima Sport 2
  • 21:30 – CM Handbal M – Spania – Polonia – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 21:30 – CM Handbal M – Suedia – Ungaria – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 22:00 – Premier League – Crystal Palace – Manchester United – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
Halep Zhang (ora 15) si Astana – CFR (ora 16) sunt meciurile zilei I Cronica Sportiva
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului de la Strasbourg – Cronica sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău