Inter Milano a câștigat cu AC Milan și e favorită la accederea în finala Ligii Campionilor – Cronica Sportivă

1. Inter Milano s-a impus în deplasare cu AC Milan, scor 2-0, în prima manşă a celei de a doua semifinale din Liga Campionilor.

2. Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, s-a calificat în turul doi la turneul de la Roma. Ea trecut de americanca Katye Volynets, locul 102 mondial, scor 2-6, 6-3.

3. Naționala de handbal masculin va evolua în grupa B la Campionatul European din Germania, alături de Spania, Austria şi Croaţia.

4. Atacantul portughez Rafael Leao şi-a prelungit contractul cu echipa italiană AC Milan până în luna iunie a anului 2028.

5. Campioana en-titre Steaua Bucureşti şi vicecampioana CSM Oradea vor disputa finala Superligii Naţionale de polo, după ce au eliminat formaţiile Rapid Bucureşti, respectiv Dinamo Bucureşti.

6. Curtea Federală de Apel a stabilit miercuri că 22 mai va fi data procesului în care va fi reexaminată penalizarea de 15 puncte aplicată clubului italian Juventus Torino pentru o presupusă fraudă contabilă, sancţiune ridicată provizoriu în data de 20 aprilie. News.ro

7. Poli Iaşi s-a impus categoric pe teren propriu, 5-1, cu formaţia CSA Steaua, într-un meci al etapei a opta din play-off-ul Ligii 2. Este cea mai dură înfrângere suferită de CSA Steaua de la reînființarea secției de fotbal. Cu această victorie, moldovenii au câştigat matematic liga secundă.

8. Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse, locul 152 mondial, venită din calificări, a acces în turul doi a turneului de la Roma, cu premii de peste 3,5 milioane de euro. Ea a câștigat clar, cu Linda Fruhrtvova, din Cehia, locul 55 mondial, scor 6-1, 6-0.

9. Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat că oraşul Sevilla va găzdui faza finală a Cupei Billie Jean King în anii 2023 şi 2024. News.ro

10. Fundaşul spaniol Raul Albiol şi-a prelungit miercuri înţelegerea cu gruparea spaniolă Villarreal pentru încă un an, până în vara anului 2024.

11. Vicecampioana din 2022 la baschet masculin, CSO Voluntari a anunţat că va evolua în sezonul următor şi în Liga regională European North Basketball League, sub patronajul FIBA. News.ro

12. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 59 mondial, a acces în turul doi la turneul de la Roma, cu premii de peste 3,5 milioane de euro. Ea a trecut în primul tur de japoneza Nao Hibino, locul 118 mondial, scor 7-5, 6-0.

13. Legenda fotbalului mexican Antonio Carbajal, primul fotbalist care a participat la cinci Cupe Mondiale, a murit la vârsta de 93 de ani. News.ro

14. Mijlocaşul Sergio Busquets nu-şi va prelungi contractul cu cei de la FC Barcelona, care expiră la 30 iunie. Spaniolul este al treilea cel mai selecţionat jucător din istoria lui echipei, cu 719 prezenţe.

15. Alireza Firouzja l-a învins pe Bogdan Deac, iar Fabiano Caruana a câştigat în faţa lui Ian Nepomniachtchi, după o partidă care a durat cinci ore, în cea de a patra rundă de la Superbet Chess Classic, competiție ce are loc la București.

16. Extrema dreapta Valentin Ghionea a semnat un contract cu Steaua. El a jucat în ultimele trei sezoane la Dinamo şi este unul dintre cei mai importanţi jucători români de handbal.

17. Programul transmisiunilor de joi:

  • 12:00 – Tenis WTA – Roma – Digi Sport 2 și 4
  • 15:30 – Șah – Grand Chess Tour – Superbet Chess Clasic Bucuresti – Prima Sport 3
  • 17:30 – Liga 2 – Unirea Dej – Gloria Buzău – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 19:45 – Handbal M – CL – Veszprem – Kielce – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 20:30 – Liga 2 – Oțelul Galați – Dinamo -Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:45 – Handbal M – CL – GOG – Barcelona – Digi Sport 3, Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Joi semifinala Romania – Germania (ora 19:00), finala Euro 2019 U21 este duminica – Cronica Sportiva
România e oficial în cursa pentru găzduirea Campionatului European de handbal feminin din 2026 – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău