Irina Begu a fost eliminată în turul III de la Roland Garros – Cronica Sportivă

1.Irina Begu, locul 27 WTA şi cap de serie 27, a fost eliminată în turul trei al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ea a fost învinsă de sportiva din Cehia Karolina Muchova (43 WTA), scor 6-3, 6-2, într-o oră şi 33 de minute.

2. Jucători de legendă s-au înfruntat vineri seară, pe Cluj Arena, în cadrul Sports Festival. Meciul România All Stars – Galatasaray Legends s-a încheiat 4-4. Printre marcatori s-au numărat Mario Jardel, Adrian Mutu şi Ciprian Marica.

3. Novak Djokovic, locul 3 ATP şi cap de serie 3, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland-Garros. El l-a învins în turul trei pe spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, locul 34 ATP şi favorit 29, scor 7-6 (4), 7-6 (5), 6-2, în trei ore şi 36 de minute.

4. FC Argeş s-a  despărțit de jucătorii Tony Njiké şi Lucas Brendon.

5. Borussia Monchengladbach, care a terminat pe locul zece campionatul Germaniei, a decis să se despartă de tehnicianul Daniel Farke. 

6. AC Milan a anunţat prelungirea contractului fotbalistului Rafael Leao.

7. UEFA a anunţat că a deschis proceduri împotriva FC Sevilla şi AS Roma după finala Ligii Europa, meci care s-a disputat la 31 mai, la Budapesta. News.ro

8. Jucătoarea americană Jessica Pegula, locul 3 WTA şi favorită 3, a fost eliminată în turul trei al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ea a fost învinsă de sportiva belgiană Elise Mertens, numărul 28 mondial şi cap de serie 28, scor 6-1, 6-3, într-o oră şi 22 de minute.

9. Campioana ”U” Banca Transilvania Cluj a anunţat despărţirea de antrenorul secund Milorad Perović.

10. Naţionala feminină de Baschet a României a încheiat grupa D, la Cupa Mondială 3×3 de la Viena, cu patru înfrângeri, din tot atâtea partide disputate. News.ro

11. UEFA a decis menţinerea lui Szymon Marciniak în brigada de arbitri pentru finala Ligii Campionilor. El va conduce la centru meciul Manchester City – Inter, în 10 iunie, la Istanbul. Din brigadă face parte şi Istvan Kovacs, care va fi arbitru de rezervă.

12. Clubul Leeds United a anunţat despărţirea de tehnicianul Sam Allardyce. Echipa a încheiat sezonul pe locul 19 în Premier League şi a retrogradat.

13. Federația de Atletism a anunţat că la cea de-a 68-a ediţie a Internaţionalelor României vor participa, în 3-4 iunie, aproape 300 de sportivi, din cinci ţări. News.ro

14. Campioana Arcada Galaţi l-a transferat pe jucătorul de volei sloven Orban Toman.

15. Clubul Inter Miami a anunţat despărţirea de tehnicianul Phil Neville.

16. Programul transmisiunilor de sâmbătă:

  • 14:15 – Handbal – European Cup – Naebro – Vojvodina – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 15:00 – Super Rally – Alba Iulia – Prima Sport 2 
  • 16:15 – Handbal feminin Champions League – Gyor – Vipers – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 17:00 – Formula 1 – MP al Spaniei -Calificări – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 19:00 – Handbal feminin Champions League – Ferencvaros – Esbjerg – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 19:00 – Turcia – Exclusiv Prima sport – Kasimpasa – Besiktas – Prima Sport 3 
  • 19:30 – Serie A – Torino – Inter Milano – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 19:30 – Baraj promovare Spania – Eibar – Deportivo Alaves – Prima Sport 4 
  • 21:00 – Baraja Superliga/Liga 2 – FC Argeș – Dinamo – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – Serie A – Empoli – Lazio – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:00 – Ligue 1 – PSG – Clermont – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 22:00 – Ligue 1 – Auxerre – Lens – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:00 – Ligue 1 – Ajaccio – Marseille – Prima Sport 5 
Ți-ar mai putea plăcea
Nicolae Dică a demisionat de la FCSB după eşecul cu Universitatea Cluj – Cronica Sportivă
Simona Halep, în optimi la Roland Garros – Cronica sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău