Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Cleveland – Cronica sportivă

1. CFR Cluj a pierdut și returul cu Steaua Roșie Belgrad, jucat ieri acasă, după ce, în tur, scorul fusese 0-4. Aseară scorul final a fost 1-2, după golurile marcate de Debeljuh 34, respectiv Katai 4 și Pavkov 53. CFR Cluj, care a ratat un penalty şi a jucat în inferioritate numerică din minutul 78, va juca în continuare în grupele Conference League. (Video)

2. Ieri s-au tras la sorți grupele Ligii Campionilor la fotbal, sezonul 2021/2022, care propun dueluri foarte interesante, precum cele dintre PSG și Manchester City, Barcelona și Bayern, Chelsea și Juventus. Cea mai complicată grupă pare a fi grupa A, cu Manchester City, PSG, RB Leipzig și Brugge. Meciurile încep pe 14 septembrie. (Gsp.ro)

3. Italianul Jorginho (Chelsea) a fost ales jucătorul anului în fotbalul european, premiul fiindu-i decernat în cadrul ceremoniei de tragere la sorţi a grupelor Ligii Campionilor.  Jucătoarea anului a fost aleasă spaniola Alexia Putellas (FC Barcelona). (News.ro)

4. În primul meci din etapa a cincea din Liga 2 Casa Pariurilor, Poli Iași a dat lovitura pe final, în meciul cu Poli Timișoara din deplasare, în minutul 90+2: Camara a marcat cu capul şi a adus a doua victorie la rând pentru moldoveni (scor 0-1). În clasament, Concordia Chiajna este pe primul loc, cu 12 puncte, urmată de trei echipe cu 10 puncte, respectiv Unirea Slobozia, CSA Steaua și FC Hermannstadt. Următoarele șase meciuri vor avea loc sâmbătă, 28 august. (Video)

5. S-a tras la sorți tablourile pentru turneul de Mare Șlem de la US Open: favorită nr. 12, Simona Halep o va întâlni pe italianca Camila Giorgi, recent campioană la Montreal; Sorana Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova, favorită 29; Novak Djokovic își va începe cursa către Grand Slam contra unui jucător venit din calificări, iar Andy Murray va juca în primul tur cu Stefanos Tsitsipas. (Treizecizero)

6. Înaintea tragerii la sorți, trei jucători importanți au anunțat că nu vor participa la US Open: Sofia Kenin (5 WTA), din cauză că a fost testată pozitiv la coronavirus; Venus Williams (147), din cauza unei accidentări la picior; Milos Raonic (34 ATP) s-a retras tot din cauza unei probleme la picior. (Tenisite)

7. Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-au calificat ieri în ultimul tur al calificărilor de la US Open: Mihaela Buzărnescu (154 WTA) a învins-o în 3 seturi pe Jule Niemeier (146 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-0; Monica Niculescu (216 WTA) a trecut în 3 seturi de britanica Samantha Murray (263 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-3;  Jaqueline Cristian (142 WTA) a trecut în 2 seturi de britanica Francesca Jones (170 WTA), scor 6-4, 6-4; Gabriela Ruse (108 WTA) a reușit o victorie în minimum de seturi împotriva niponei Kurumi Nara (176 WTA), scor 7-5, 6-1. (Eurosport)

8. Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Cleveland, după ce a învins-o pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich, 6-2, 6-4, într-o oră și 39 de minute. În semifinale, Irina va juca cu poloneza Magda Linette. Rezultatul de la Cleveland o aduce pe Irina Begu înapoi în primele 70 de jucătoare ale lumii. (Treizecizero)

9. Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a încheiat pe locul 11 din 21 în proba de contratimp de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, un rezultat pe care sportivul îl cataloghează drept „motivant”: la proba de contratimp 1.000 de metri, la categoriile de dizabilitate C4-5, Novak a avut un timp de un minut, șase secunde și 918 miimi. (Gsp.ro)

10. Magnus Cort (Education Nippo) a devenit al 5-lea rutier care bifează 2 victorii de etapă în Turul Spaniei din acest an. Danezul s-a impus la un sprint redus în fața lui Andrea Baggioli (Deceuninck) și a lui Michael Matthews (Bike Exchange). Odd Christian Eiking (Intermarche) a rămas lider al clasamentului general. (Eurosport)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 15.50 – Turul Spaniei, ciclism – Eurosport 1

-ora 18.00 – Voluntari – Chindia, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 19.30 – Udinese – Venezia, Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport+ 

-ora 21.00 – U Craiova 1948 – Farul, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 21.00 – Mallorca – Espanyol, La Liga – Telekom Sport 2

-ora 21.30 – Dortmund – Hoffenheim, Bundesliga – Digi Sport 3, Look Sport+

-ora 21.45 – Verona – Inter, Seria A –  Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 3

-ora 22.00 – Nantes – Lyon, Ligue 1 – Look Sport 2

-ora 23.15 – Valencia – Alaves, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport

Ți-ar mai putea plăcea
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al SUA, a 15-a victorie în acest sezon de Formula 1 – Cronica Sportivă
Astăzi se joacă derby-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, FCSB – CFR Cluj, de la ora 20.30 – Cronica sportivă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău