Jocurile Olimpice de la Paris se încheie duminică seară – Cronica dimineții

1. Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 va avea loc duminică, pe Stade de France, între orele 22:00 şi 00:15, şi va fi transmisă în direct de TVR1 şi TVR Sport. Va fi mai scurtă comparativ cu cea de deschidere, fiind condusă de acelaşi director artistic, Thomas Jolly. (News.ro)

2. Facultatea de Automatică şi Calcu­latoare se clasează pe primul loc în topul celor mai dorite facultăţi de la Universitatea Politehnică București, cu un număr de 15 candidaţi pe loc pentru cea mai căutată specializare. Facultatea a scos la concurs 244 de locuri la buget şi 325 cu taxă, atrăgând peste 1.270 de candidaţi. (Link)

3. Sindicaliștii din domeniul sanitar reuniți în Federația Sanitas cer publicului să evite formarea unei opinii legate de scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon înainte ca un judecător să se pronunțe. (Hotnews)

4. Potrivit sondajelor realizate de New York Times şi Siena College, Kamala Harris are patru puncte procentuale în faţa lui Donald Trump în trei state considerate cheie pentru alegerile prezidențiale din noiembrie: Wisconsin, Pennsylvania şi Michigan. (News.ro)

5. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că există acţiuni desfăşurate de armată „pentru a muta războiul pe teritoriul agresorului”. Până sâmbătă, oficialii de la Kiev au păstrat tăcerea în legătură cu incursiunea trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, care se desfăşoară deja de cinci zile. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4. Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice.

6. Pandemia a schimbat un trend în viața americanilor, un procent din ce în ce mai mare a locurilor de muncă mutându-se din marile orașe în zonele metropolitane mici, potrivit unei analize a Băncii Rezervei Federale din New York. Locurile de muncă din marile orașe reprezintă acum aproximativ 38% din totalul înregistrărilor la nivel național, în scădere de la 46% cât erau înainte de pandemie. (Bloomberg)

7. Casa Albă s-a declarat sâmbătă „profund îngrijorată” de atacul aerian israelian asupra unei şcoli din oraşul Gaza, care, potrivit oficialilor locali de apărare civilă, ar fi ucis în jur de 100 de persoane. Reacția Washingtonului vine ce mai multe state arabe, Turcia, Marea Britanie şi şeful politicii externe a Uniunii Europene au condamnat atacul. (News.ro)

8. Echipa de campanie a fostului președinte Donald Trump a confirmat sâmbătă că a fost atacată hackeri, citând un raport care vorbește despre Microsoft „operațiuni iraniene activate cibernetic”. (Axios)

9. Defrișările din pădurea tropicală amazoniană din Brazilia au încetinit cu aproape jumătate față de anul precedent, conform datelor guvernamentale prin satelit. (Euronews)

10. Organizarea evenimentului PRIDE Park în unul dintre cele șapte parcuri ale orașului a fost respinsă pentru al doilea an consecutiv de Primăria Oradea. La acțivitățile din Parcul Cetății Oradea ar fi luat parte 500 de persoane, membri ai comunității LGBTI, la ateliere și proiecții de film pe tema drepturilor comunității LGBTI. (EuropaLibera)

Fotografia dimineții – Baschetbalistul american Stephen Curry aruncă pentru 3 puncte în finala de la Jocurile Olimpice câștigată de SUA împotriva Franței. Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Jumătate din populația României locuiește în case conectate la sistemele de canalizare – Cronica serii
Klaus Iohannis: Începând din 1 iunie se redeschid terasele – Cronica serii