Jony Ive pleacă de la Apple după 27 de ani în companie – Cronica dimineții

1. Apple a anunțat că Jony Ive, chief design officer, va părăsi compania anul acesta pentru a-și înființa propria companie de design. Apple va fi principalul client al acestei companii. Ive este unul dintre oamenii cheie Apple, lucrând cu Steve Jobs la designul produselor iPhone/iPad/iPod. (WSJ)

2. La alegerile prezidenţiale din acest an, alături de votul clasic vor funcționa şi votul prin corespondenţă şi cel anticipat, pe durata a trei zile, care vor fi valabile numai pentru diaspora. Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Buică, a spus că votul electronic ar putea fi aplicat din anul 2024. (Hotnews)

3. Agenda președintelui Trump pentru summitul G20, de la Osaka, este foarte aglomerată. Trump s-a întâlnit deja cu premierul australian Scott Morrison, astăzi urmând să aibă întâlniri cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, cu cel al Indiei, Narendra Modi, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu președintele Vladimir Putin și cu președintele Braziliei, Jair Bolsonaro. Mâine, Trump se va întâlni cu prințul Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, cu liderul chinez Xi Jinping și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

4. Creditele pentru populaţie au crescut de 3 ori mai mult decât cele pentru firme. Soldul creditului acordat în lei, de bănci, gospodăriilor populaţiei a crescut cu 14,5% în mai 2019 faţă de mai 2018, până la 99,89 miliarde de lei, în vreme ce creditul în lei pentru companii a sporit cu doar 4,8%, până la 70,7 miliarde de lei. (Cursdeguvernare)

5. Primăria Capitalei a aprobat proiectul care prevede ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în București, iar șoferii vor plăti cel puțin 500 de lei pentru recuperarea mașinilor. Regulamentul se va aplica din 26 iulie. (Automarket)

6. România a urcat 20 de locuri în Topul țărilor cu cele mai bune reputații din lume. România ocupă locul 42 în topul mondial al statelor cu cea mai bună reputație, un avans de 20 de locuri comparativ cu ediția din 2014, când se plasa pe locul 62. Este al doilea cel mai rapid avans la nivelul indicelui. Pe primul loc în clasament se află Japonia, care și-a păstrat titlul de țara cu cea mai bună reputație din lume, urmată de Norvegia (în urcare cu 4 locuri) și Suedia (în coborâre cu un loc). (Profit.ro)

7. Iranul a anunțat că a depășit ieri cantitatea de uraniu depozitat decisă prin acordul cu Statele Unite șimcu europenii. Conform înțelegerii din 2015, denunțată însă de președintele Trump, Iranului i se permitea să dețină 300 kg de uraniu, ce poate fi folosit în scopuri civile. (NYTimes)

8. Din cauza valului de căldură care a lovit Europa, autoritățile germane au decis să impună restricții de viteză pe autostrăzi, celebrele Autobahn. Pe unele porțiuni, limita impusă este de 100 km. Germania nu are restricții legale de viteză pentru autostrăzi. (Fortune)

9. NASA și-a propus ca în șapte ani să trimită o misiune pe Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn. (Link)

10. Naționala României de tineret a fost învinsă, cu scorul de 4-2, de Germania, în semifinalele Campionatului European de tineret. Finala competiției se va desfășura între Spania și Germania.

Fotografia dimineții – Jony Ive și Steve Jobs:

Ți-ar mai putea plăcea
Decizie: Nu se mai renumără voturile la Sectorul 1 şi Sectorul 5. Clotilde Armand şi Cristian Popescu/Piedone sunt primarii Sectorului 1/Sectorului 5 – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Salariul minim brut va creşte la 2.050 de lei de la 1 ianuarie 2019

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău