LeBron James a devenit singurul jucător din istoria NBA cu peste 39.000 de puncte reuşite în carieră – Cronica Sportivă

1. CSM Oradea a câștigat pe teren propriu, cu liderul grupei J din EuropeCup la baschet, Legia Varşovia, şi rămâne pe locul 2, cu şanse la calificarea în turul următor.

2. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis mai multe sancţiuni după incidentele de la meciurile FCSB – Rapid, Universitatea Craiova – FCU Craiova şi Universitatea Craiova – Dinamo.

3. Arcada Galaţi a pierdut cu campioana Italiei, Cucine Lube Civitanova, scor 3-0, în primul meci din grupa E a Ligii Campionilor la volei masculin.

4. Rapid a anunţat că unul dintre cei mai importanţi jucători ai săi din acest sezon, Paul Iacob, a semnat prelungirea contractului până în 2026. News.ro

5. Federaţia de Lupte a anunţat că sportiva ucraineană Zelenykh Kateryna a dobândit cetăţenia română şi va face parte din lotul României. News.ro

6. Steaua Bucureşti a cedat şi în penultimul meci din grupa A a Ligii Campionilor la polo, 13-6, cu CN Sabadell.

7. Sepsi Sfântu Gheorghe a pierdut categoric în deplasare, cu gruparea turcă Fenerbahce, scor 110-63 (59-24), în al şaselea meci din grupa A a Euroligii la baschet feminin.

8. Echipa de baschet feminin CSM Constanţa a fost învinsă în deplasare, de formaţia lituaniană Kibirkstis Vilnius, scor 87-78 (46-44), în penultimul meci din grupa C a FIBA EuroCup. 

9. Barnsley a fost exclusă din Cupa Angliei în acest sezon pentru că a aliniat un jucător neeligibil în meciul câştigat în primul tur cu Horsham. News.ro

10. Echipa de volei masculin Steaua Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia austriacă Ried Im Innkreis, scor 3-1, în manşa tur din faza 16-ilor Challenge Cup.

11. Jucătorii echipei naţionale a Venezuelei au acuzat poliţiştii peruani că i-au lovit, pe stadionul naţional din Lima, după meciul terminat la egalitate, 1-1, între cele două naţiuni, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

12. Grecul Stefanos Ntouskos, campion olimpic la canotaj în urmă cu trei ani la Tokyo, va fi primul purtător al torţei pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. News.ro

13. Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, câştigător al Cupei Mondiale, a declarat că ia în calcul posibilitatea de a demisiona, după cinci ani în funcţie.

14. Alpine a anunţat miercuri cei şase piloţi care îi vor apăra culorile în WEC, Campionatul Mondial de Anduranţă, la categoria Hypercar. Printre aceştia se numără germanul Mick Schumacher, fiul fostului campion al Formulei 1, Michael Schumacher. News.ro

15. Deja cel mai bun marcator din istoria NBA, LeBron James a devenit singurul jucător din istoria NBA cu peste 39.000 de puncte reuşite în carieră.

16. Programul transmisiunilor de joi:

  • 11:00 – Tenis – Cupa Davis – Italia – Olanda – Digi Sport 2, Prima Sport 1
  • 17:00 – Tenis – Cupa Davis – Serbia – Marea Britanie – Digi Sport 2, Prima Sport 1
  • 19:30 – Liga 2 – Ceahlăul – FC Argeș – – Digi Sport 1, Prima Sport 2
  • 19:30 – Rugby Liga Națională – Semifinale – Steaua – Dinamo – Prima Sport 3 
  • 19:45 – Handbal masculin Champions League – GOG – Magdeburg – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 21:45 – Handbal masculin Champions League – Barca – Wisla Plock – Digi Sport 2, Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarii din preliminariile EURO 2024 – Cronica Sportivă
Dinamo a învins pe teren propriu, scor 3-0, Oţelul Galaţi, în play-off-ul din Liga 2 – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău