Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună ianuarie din ultimii 141 de ani – Cronica dimineții

1. Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună ianuarie din ultimii 141 de ani. (NYTimes)

2. Simona Halep, locul 2 şi favorită numărul 1, a câştigat turneul de la Dubai pentru a doua oară în carieră, reuşind să obţină al 20-lea titlu în circuitul WTA. Ea s-a impus în faţa sportivei Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, scor 3-6, 6-3, 7-6 (7/5). (News.ro)

3. Un bărbat în vârstă de 70 de ani din provincia Hubei s-a infectat cu coronavirus, dar a prezentat simptome abia după 27 de zile. Acest caz arată că perioada de incubaţie ar putea fi mult mai mare decât cele 14 zile luate în considerare până acum. (News.ro)

4. Guvernul vrea să vândă, pe 25 februarie, obligațiuni denominate în monedă europeană în valoare de 200 de milioane de euro, a declarat ministrul interimar de Finanțe, Florin Cîțu. (Profit.ro)

5. Deși numărătoarea voturilor nu s-a terminat, AP îl declară pe Bernie Sanders câștigătorul alegerilor preliminare ale Democraților din Nevada. Pe locul doi se află Joe Biden. (Link)

6. USR Iaşi a anunţat că amână dezbaterea programată azi, între Cosette Chichirău (USR) şi Liviu Iolu (PLUS) pentru stabilirea candidatului alianţei USR-PLUS la primărie, în timp ce PLUS afirmă că întrunirea se va ţine, chiar şi în absenţa candidatului USR. (News.ro)

7. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că șansele de a avea un acord post Brexit între UE și Marea Britanie până la finele anului sunt reduse deoarece negocierile vor fi dificile. (Reuters)

8. 38% dintre copiii sub 5 ani din India nu au certificate de naștere. (ForeignPolicy)

9. Coronavirusul a redus, în ultimele două săptămâni, cu 25% emisiile de carbon din China datorită cererii reduse de energie electrică.  (Link)

10. Un agent al agenției anti drog din SUA a fost arestat deoarece a ajutat cartelurile columbiene să spele banii proveniți din traficul de droguri. (AP)

Fotografia dimineții – Simona Halep cu trofeul câștigat la Dubai:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Șase din șapte administratori de pensii private s-ar putea retrage din România
Jumătate din locurile de cazare pregătite pentru minivacanța de 1 Mai/Paște au fost rezervate – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău