Macron: Franţa va recunoaşte statul palestinian în septembrie – Cronica dimineții
1. Record istoric în sistemul de pensii private, care, prin cei doi piloni, pensii administrate privat (Pilonul 2) și pensii facultative (Pilonul 3) au ajuns să cumuleze active de 36 de miliarde de euro, la nivelul lunii iulie, adica aproximativ 10% din PIB. În prezent, peste 8,3 milioane de români contribuie obligatoriu, cu 4,75% din salariul brut, în sistemul de pensii administrate privat, iar alți circa 1 milion de oameni au un cont de pensie facultativă. (Economica)
2. Multe firme din România reacționează în regim de avarie în contextul actual, marcat de creșteri de taxe. Una din trei firme respondente unui studiu indică un impact economic sever, cu investiții amânate și decizii suspendate. Astfel, 89% dintre companiile chestionate resimt un impact negativ: 33% descriu situația drept „foarte puternică”, iar 56% vorbesc despre un impact moderat, dar constant, care le afectează planurile și le consumă resursele interne. Doar 11% spun că sunt relativ neafectați – în special firme mai mici sau manageri care nu gestionează direct presiunile financiare. (Profit.ro)
3. Traficul pe ultimul tronson rămas în lucru al drumului expres DEx12 Craiova – Pitești va fi deschis săptămâna următoare, deși data luată în calcul de Ministerul Transporturilor era vineri, 25 iulie. Odată deschisă această porțiune, șoferii vor putea circula neîntrerupt de la Craiova și până la Constanța doar pe drum expres sau autostradă. (Hotnews)
4. Costul mediu al datoriei publice, adică nivelul mediu al dobânzii plătite la datoria României, a sărit de la 3,6% în final de 2023, la un nivel de 4,8% în aprilie 2025, arată cele mai recente date disponibile. (Cursdeguvernare)
5. Echipa României a obţinut o medalie de aur, patru de argint şi două premii speciale, la Olimpiada Internaţională de Fizică 2025 (IPhO), care a avut loc la Paris, a anunţat Ministerul Educației. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: CFR Cluj a terminat la egalitate în deplasare, 0-0, pe terenul elvețienilor de la Lugano, în prima manşă a turului doi preliminar al Europa League. Clujenii au ratat un penalty.
Ararat Armenia şi „U” Cluj au remizat, scor 0-0, în primul meci din turul secund preliminar al Conference League.
Universitatea Craiova a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 1-2, de echipa bosniacă FK Sarajevo, în prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.
6. Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, la o dezbatere organizată la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că politica Ungariei faţă de România este definită de ceea ce spune UDMR şi niciun gest politic nu se face de la Budapesta în detrimentul maghiarilor de peste hotare. (Hotnews)
7. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avut joi, în conferinţa de presă săptămânală, un comentariu despre incidentul în care patru aeronave ucrainene au pătruns pentru scurt timp în spaţiul aerian al României, criticând reacţia blândă a autorităţilor de la Bucureşti. Moscova consideră că autoritățile ronane „nu par dispuse să se gândească la riscuri şi să analizeze politica naţională din perspectiva intereselor suverane ale ţării şi poporului, ignorând cererea tot mai puternică a societăţii pentru o abordare raţională a problemei ucrainene”. (News.ro)
8. Franţa va recunoaşte statul palestinian în septembrie, în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, adăugând că speră ca acest gest să contribuie la instaurarea păcii în regiune. Decizia va stârni, probabil, reacții vehemente din partea Israelului şi a Statelor Unite. Într-o notă diplomatică din iunie, Statele Unite au declarat că se opun oricăror măsuri care ar recunoaşte unilateral statul palestinian (News.ro). Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că va avea o convorbire telefonică de urgenţă cu Franţa şi Germania cu privire la situaţia din Gaza, pe care a descris-o ca fiind o catastrofă umanitară „de nedescris şi de neexeplicat”. (News.ro)
9. Din 2024, Ucraina se află într-o nouă fază a războiului, semnificativ diferită față de cea de la începutul invaziei ruse la scară largă, spune Valeri Zalujnîi, fost comandant-șef al armatei ucrainene. Zalujnîi, în prezent ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, subliniază că armata rusă și-a schimbat abordarea în desfășurarea operațiunilor militare și folosește din 2024 tactici care nu se axează neapărat pe avansarea pe câmpul de luptă, ci pe epuizarea atât a armatei ucrainene, cât și a populației civile. „Dacă încercăm doar să obținem un armistițiu fără a ne forma apărarea pentru viitor, atunci războiul va continua mult timp. Și ceea ce a început în 2014 să dea Domnul să se termine în 2034”, afirmă generalul ucrainean. (Libertatea)
10. Un bărbat diagnosticat cu o formă agresivă de cancer cerebral s-a vindecat complet după un tratament revoluționar. În octombrie 2022, Ben Trotman, în vârstă de 40 de ani, a fost diagnosticat cu glioblastom – una dintre cele mai agresive și letale forme de cancer cerebral. Prognosticul era sumbru, însă Trotman a devenit singurul participant într-un studiu clinic experimental, în cadrul căruia a primit un tratament inovator cu imunoterapia ipilimumab, înainte de a începe terapia standard. Astăzi, la 43 de ani, scanările nu mai arată niciun semn de tumoare cerebrală. El și soția sa spun că „își reconstruiesc viața pe care credeau că au pierdut-o”. Rezultatul oferă o rază de speranță într-un domeniu unde opțiunile sunt extrem de limitate, iar supraviețuirea pe termen lung este rară. Cazul lui Trotman este considerat un pas promițător în lupta împotriva glioblastomului. (People)
Hulk Hogan, unul dintre cei mai de succes wrestleri ai anilor 1980, a murit la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardiac la domiciliul său din Florida. Jim Lo Scalzo/EPA: